Connect with us

ACTUALITATE

Campania #DonatOM: De ziua ei, o bloggeriţă din Iaşi invită 100 de oameni să doneze sânge

Publicat

Andreea Marc, una dintre cele mai cunoscute bloggerițe din Iași, lansează campania #DonatOM, prin care își serbează ziua de naștere la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Iași și invită 100 de oameni să doneze sânge și să primească în schimb 100 de cadouri de la partenerii campaniei.

Pe 17 decembrie 2019, Andreea Marc, blogger și croitor de cuvinte din Iași, împlinește 36 de ani. Ea a decis să își facă ziua de naștere la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Iași, încă de la prima oră a dimineții. Toți cei care vor veni în acea zi la Centru să îi spună „La mulți ani!” și sunt apți să doneze sânge, vor primi cadou pentru acasă, din partea sponsorilor care s-au alăturat campaniei, o sticlă de vin roșu, o carte, un kit de cosmetice pentru păr, o pernă, un sticker #DonatOM, iar acolo vor putea mânca prăjituri și bea cafea. De asemenea, fiecărui #DonatOM i se va face la Centru o fotografie de către un fotograf profesionist, iar la final va fi creat un album foto online cu cei 100 de donatori.

„Ideea mi-a venit în momentul în care am pierdut pe cineva apropiat, după ani întregi în care am tot pierdut oameni din jurul meu. De fiecare dată, a fost o nevoie acută de sânge, sânge care din păcate nu a fost acolo la timp. Așa că am decis să încurajez oamenii să doneze sânge constant, să îi informez cu privire la ce înseamnă donarea de sânge și să îi motivez pe cei care încă sunt sceptici sau rău-informați. Unii oameni poate ar fi trăit azi, dacă am fi fost mai responsabili și dacă ne-am fi făcut timp să mergem să donăm pur și simplu sânge. Cu siguranță nu mai putem face nimic pentru cei care au plecat de lângă noi, însă putem face din plin pentru cei care sunt încă în viață și pot ajunge în orice moment în stare critică, pe un pat de spital. Pentru că mâine poate e cineva drag care are nevoie de sânge sau poate chiar tu”, declară Andreea Marc, inițiatoarea #DonatOM.

Numele de #DonatOM transmite tocmai ideea că cei care donează sunt oameni care salvează viața altor oameni. Fiecare cantitate de sânge donată de un singur om poate salva până la trei vieți, iar donarea periodică de sânge aduce donatorului și o stare de sănătate mult mai bună.

„Iașul are nevoie zilnic de prezența a 80-100 de donatori, pentru a reuși să satisfacă solicitările spitalelor pe care le deservește. Din păcate, acest număr este tot mai greu de atins. Problema donării de sânge și componente sanguine labile este legată în primul rând de lipsa unei informări corecte și susținute, printr-o promovare continuă a donării de sânge, cu implicarea tuturor factorilor de răspundere, atât la nivel național cât și la nivel local, în vederea conștientizării  importanței și nevoii donării de sânge, pentru că Sângele este o resursă națională, de importanță națională. În ultimul timp, profilul donatorului de sânge s-a schimbat, în cea mai mare parte, în sens pozitiv. Astfel putem vorbi de un număr tot mai mare de tineri, receptivi la nevoile societății, dornici să-și ajute semenii, să se implice în campanii de promovare a donării de sânge și nu numai, chiar să le organizeze în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină, aducând un suflu nou în acest domeniu. Sunt persoane cu spirit civic, marea majoritate nefiind atrași în mod special de drepturile conferite prin legislația în vigoare. În acest sens, campania DonatOM, inițiată de  Andreea Marc, vine să  întărească profilul nou al donatorului de sânge, implicându-se într-un mod inedit în promovarea donării, cu scopul conștientizării  importanței acestui gest nobil făcut în interesul pacienților aflați în așteptarea picăturii salvatoare, gest care, în cele din urmă, nu costă decât puțin timp și multă iubire”, declară Lavinia Scripcaru, directorul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Iași.

Toți cei care donează sânge, primesc de la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Iași analizele gratuite, o zi liberă de la muncă, transport în comun gratuit în ziua donării, 50% reducere la abonamentul CTP pentru o lună și 7 tichete de masă. Organizatoarea campaniei recomandă ca donatorii să lase tichetele de masă, toate sau măcar pe o parte, în urna special amenajată la fața locului, pentru a fi donate Congregației Surorile Providenței, care le vor dona mai departe famiilor care au mai mare nevoie de ele, mai ales că evenimentul are loc cu fix o săptămână înainte de Crăciun.

Programul de donare pentru 17 decembrie va fi, ca în fiecare zi, de la 07:30 la 13:30. Toate informațiile necesare despre campanie și despre condițiile de donare sunt disponibile:

-Pe blogul Andreei Marc: https://andreeamarc.ro/donatom/

-Pe pagina de Facebook a evenimentului: https://www.facebook.com/events/2221521464814757/

Informații suplimentare despre campania #DonatOM pot fi solicitate de la Andreea Marc, la următoarele date de contact: andreeamarc@gmail.com sau 0745516092.

 

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

„Start la mișcare!”: Lecții despre sănătate și stil de viață activ pentru cei mai mici elevi de la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga”

Publicat

„start la mișcare!”: lecții despre sănătate și stil de viață

Publicitate

Săptămâna „Școala Altfel” a venit cu activități educative interactive pentru elevii Liceul Pedagogic Nicolae Iorga, care au învățat, prin joc și experiențe directe, cât de important este un stil de viață sănătos încă de la cele mai fragede vârste.

În cadrul proiectului educativ „Start la mișcare!”, coordonat de profesorii pentru învățământ primar Diana Musteață și Lorena Alexa, elevii Clasei Pregătitoare C, Step-by-step, au...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Festivalul de datini și obiceiuri de iarnă ,,Din străbuni, din oameni buni”, sub lupa jandarmilor

Publicat

festivalul de datini și obiceiuri de iarnă ,,din străbuni, din

Publicitate

În ziua de duminică, 21 decembrie, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, în cooperare cu efective de poliție, pompieri și poliție locală, va adopta măsurile necesare în vederea desfășurării în condiții de siguranță a celei de-a cincizecea ediții a Festivalului de datini și obiceiuri de iarnă ,,Din străbuni, din oameni buni”, organizat în Centrul Istoric al municipiului Botoșani de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Carburanții se scumpesc din nou de la 1 ianuarie 2026. Șoferii vor plăti sute de lei în plus pe an

Publicat

vești proaste pentru șoferi: carburanții se scumpesc de la 1

Publicitate

Șoferii din România vor resimți noi scumpiri la carburanți începând cu 1 ianuarie 2026, ca urmare a majorării accizelor și a TVA-ului, avertizează expertul în energie Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energie Inteligentă (AEI), citat de alba24.ro.

Acesta spune că, deși modificările fiscale par moderate pe hârtie, efectul cumulat se traduce prin zeci de lei în plus la fiecare plin și câteva sute de lei pe an pentru fiecare...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: Pompierii militari de la Stația Săveni, ajutoarele lui Moș Crăciun

Publicat

foto: pompierii militari de la stația săveni, ajutoarele lui moș

Publicitate

Încă de la primele ore ale dimineții au pornit la drum, cu mașinile încărcate de cadouri și cu dorința sinceră de a aduce bucurie acolo unde este cea mai mare nevoie. Însoțiți de Moș Crăciun, au ajuns la patru familii cu mulți copii din localitățile Vlăsinești, Crasnaleuca, Coțușca și Avram Iancu.

Pentru cei mici, intalnirea cu pompierii a însemnat emoție, zâmbete și surprize, iar pentru părinți, un semn ca nu sunt singuri.

Bucuria...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe