Connect with us

ACTUALITATE

Campania de vaccinare din Marea Britanie trece la nivelul următor: copiii între 12 şi 16 ani

Publicat

Un studiu britanic va analiza răspunsurile imune ale copiilor la schemele de vaccinare anti COVID-19, în timp ce oficialii încearcă să stabilească cea mai buna abordare a dozelor de rapel pentru adolescenţi, relatează Reuters.

Copiii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani din Marea Britanie vor fi vaccinaţi începând cu săptămâna viitoare, în timp ce adolescenţii cu vârste între 16 şi 17 ani sunt elibigili pentru vaccin din luna august.

Copiii vor fi vaccinați, în prima etapă, doar cu o doză

Cu toate acestea, în timp ce copiilor li se va oferi o prima doză de vaccin Pfizer-BionTech, oficialii au spus că sfaturile cu privire la a doua doză vor fi date mai târziu, odată cu strângerea datelor necesare.

Comitetul britanic mixt pentru vaccinare şi imunizare (JCVI) a refuzat iniţial să recomande vaccinul pentru toţi copiii cu vârsta cuprinse între 12 şi 15 ani, invocând incertitudinea cu privire la impactul pe termen lung.

Unul dintre efectele secundare ale vaccinului pe bază de mesager ARN este miocardita, inflamaţia muşchiului inimii.

Oficialii de la Hong Kong au sfătuit copiii să primească o singură doză de vaccin, din cauza îngrijorărilor legate de inflamaţia inimii.

Studiul, numit Com-COV3, va testa diferite scheme de vaccinare la copiii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 16 ani, analizând răspunsurile imune şi efectele secundare mai uşoare.

Studiu privind riscurile de miocardită

„Îngrijorarea noastră este legată de riscurile miocarditei, în special în urma dozei a doua de vaccin aplicată bărbaţilor tineri”, a declarat cercetătorul principal al studiului, Matthew Snape de la Oxford Vaccine Group.

„Studiul va oferi JCVI informaţii esenţiale privitoare la imunizarea adolescenţilor din Marea Britanie”, a adăugat Snape, potrivit sursei citate.

Cercetarea va oferi tuturor participanţilor o primă doză de vaccin Pfizer-BioNTech. Aceasta va fi urmată, opt săptămâni mai târziu, fie de o a doua doză completă, fie de o jumătate de doză de vaccin Pfizer, o doză completă de vaccin Novavax sau o jumătate de doză de vaccin Moderna.

Procesul recrutează 360 de voluntari, nu suficient de mari pentru a evalua în mod direct riscul de miocardită al diferitelor combinaţii de vaccin. Potrivit declaraţiilor profesorului Snape, riscul dezvoltării de inflamaţii cardiace în urma a două doze de vaccin Pfizer este de 1 la 15.000.

Snape desfăşoară, în paralel, un alt studiu pe adulţi, oferind programe de vaccinare mixte atât la patru, cât şi la 12 săptămâni. Potrivit profesorului, rezultatele vor fi publicate în curând.
(sursa: Mediafax)

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Botoșani: Munca la negru, sancționată dur. Controale ITM și amenzi de sute de mii de lei în ianuarie

Publicat

itminspectia muncii.webp.webp

Publicitate

În cursul lunii ianuarie, în domeniul relațiilor de muncă, au fost efectuate 79 controale. Au fost dispuse 86 măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate, au fost aplicate 9 sancţiuni contravenționale, din care un avertisment și 8 amenzi, în valoare de 344.000 lei.

In cadrul acestor controale efectuate, au fost depistate 8 persoane desfășurându-și activitatea fără întocmirea contractului individual de muncă în formă scrisă, motiv pentru...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Ziua Lecturii, la Memorialul Ipotești

Publicat

ziua lecturii, la memorialul ipotești

Publicitate

Memorialul Ipotești – Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” anunță organizarea Zilei Naționale a Lecturii – ediția 2026 într-un format nou, dedicat lecturii din opera unui scriitor reprezentativ al literaturii române. Evenimentul se va desfășura în perioada 12–13 februarie 2026 și se adresează în special elevilor și cadrelor didactice. Pentru ediția din acest an, organizatorii propun genericul „Sfert de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: Deformarea severă a coloanei vertebrale îi amenință viitorul. Cu un simplu SMS, Andreea poate ajunge la operația vitală

Publicat

foto: deformarea severă a coloanei vertebrale îi amenință viitorul. cu

Publicitate

La doar 14 ani și jumătate, Andreea Staicu trăiește o realitate pe care niciun copil nu ar trebui să o cunoască. În loc de o copilărie lipsită de griji, viața ei este marcată de durere, restricții și teama constantă că, fără ajutor urgent, boala de care suferă îi poate afecta definitiv viitorul.

Andreea a fost diagnosticată încă de la o vârstă fragedă cu scolioză. În ciuda tuturor tratamentelor urmate ani la rând – kinetoterapie,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Tânăr de 33 de ani, din Mitoc, evacuat din domiciliu pentru amenințare. Polițiștii au emis ordin de protecție

Publicat

gethumb.details.jpg

Publicitate

Duminică, polițiștii din Vlăsinești au emis ordin de protecție provizoriu, pe numele unui tânăr, de 33 de ani, din comuna Mitoc, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie sub forma amenințării.

 

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta ar fi provocat scandal la domiciliu și ar fi amenințat-o cu acte de violență pe concubina sa, creându-i o stare de temere.

 

În urma emiterii ordinului de protecție provizoriu,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe