EVENIMENT
Când încep lucrările de reparații la linia de cale ferată Port Galați
Compania CFR SA anunță că luni încep lucrările de reparații la linia de cale ferată Port Galați.
Potrivit unui comunicat al CFR SA, sunt vizate liniile Galați Largă Ana – Galați Bazin – Galați Mărfuri – Port Docuri (linie cu ecartament larg, în lungime de 3,58 km) și linia cu ecartament normal Galați Mărfuri – Port Docuri – Siloz (1,16 km).
Lucrările de reparații necesare redeschiderii liniei, în lungime totală de 4,7 km, vor fi executate de SRCF Galați, în regie proprie.
Măsura a fost luată, după ce nici la procedura de „negociere directă”, desfășurată vineri, niciunul dintre cei 3 agenți economici, care au depus oferte, nu a fost desemnat câștigător.
Lucrărire au termen de execuție de 60 de zile.
În cadrul lucrărilor vor fi înlocuite traversele necorespunzătoare, materialul mărunt de prindere, va fi completată prisma cu piatra spartă și va fi îndepărtată vegetația pentru asigurarea vizibilității și a gabaritului.
Obiectivul lucrărilor este redeschiderea liniei, implicit relaurea circulației trenurilor de marfă, pentru asigurarea transportului de cereale la granița cu CFM (Republica Moldova).
(sursa: Mediafax)
EVENIMENT
LIVE VIDEO. Protest al studenților la Cluj. „Bursele înapoi, jos austeritatea”. Mulți se confruntă cu dificultăți financiare
Sudenții clujeni sunt din nou în stradă să ceară bursele înapoi. Foarte mulți tineri care studiază la Cluj au mari dificultăți financiare după ce busrele s-au micșorat, iar unii nu le mai primesc.
Tinerii nu sunt de acord cu austeritatea în educație și cer demisia ministrului Daniel David, clujean și el.
Marș până la Prefectura Cluj
Studenții au început protestul la în fața Facultății de…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Caz de lepră, confirmat la Cluj-Napoca și alte trei suspiciuni. Toate la femei din Asia, angajate ca maseuze la un SPA
Ministerul Sănătății a confirmat astăzi un caz de lepră (boala Hansen) la Cluj-Napoca. Alte trei cazuri sunt în curs de evaluare clinică și microbiologică.
Toate cele patru persoane sunt femei, originare din Asia, angajate ca maseuze la un salon SPA din oraș. Autoritățile sanitare au luat măsuri de urgență pentru limitarea oricărui risc. Ultimul caz de lepră în România s-a înregistrat în 1981.
Cazuri…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Primăria Cluj-Napoca scoate la concurs 45 de posturi pentru noul Cămin pentru Vârstnici „Sfântul Vasile cel Mare”
Primăria municipiului Cluj-Napoca, prin Direcția de Asistență Socială și Medicală (DASM), deschide o amplă campanie de recrutare pentru 45 de posturi necesare funcționării viitorului Cămin pentru Persoane Vârstnice „Sfântul Vasile cel Mare”.
Perioada de depunere a dosarelor este 8–19 decembrie, iar toate detaliile despre condițiile de participare sunt disponibile online.
Concurs pentru ocuparea a 45 de…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Caz de lepră confirmat la o femeie din Asia, care lucrează la un SPA din Cluj. Alte trei cazuri suspecte, în curs de evaluare
Ministerul Sănătății a informat că în cursul zilei de joi a fost confirmat un caz de lepră (boala Hansen), iar alte trei cazuri sunt în curs de evaluare clinică și microbiologică, în baza leziunilor cutanate și a criteriilor epidemiologice.
Toate cele patru persoane sunt de sex feminin, originare din Asia, angajate ca maseuze la un salon SPA din Cluj-Napoca.
În România, ultimul caz de lepră (boala Hansen) a fost diagnosticat în 1981. La nivel european, cazurile sunt sporadice,…
Citește mai mult pe Alba24.ro




