EVENIMENT
Când încep și cât vor dura lucrările la Șoseaua de Centură a municipiului Sfântu Gheorghe
Lucrările de construcţie a viitoarei centuri ocolitoare a municipiului Sfântu Gheorghe, care va avea o lungime de aproape 11,56 kilometri, vor începe în vara acestui an şi vor dura aproximativ 24 de luni, informează reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov.
Potrivit sursei citate, proiectul pentru construirea variantei de ocolite a municipiului Sfântu Gheorghe a fost predat de către asocierea de firme care se va ocupa inclusiv de construcţie.
"Noua şosea va avea o lungime de 11,56 km şi va costa peste 280 de milioane de lei cu TVA. Implementarea acestui proiect presupune realizarea a 4 intersecţii giratorii, astfel: intersecţie giratorie cu Drumul naţional DN12, km 0+000, intersecţie giratorie cu Drumul judeţean DJ103B la km 3+268, intersecţie giratorie cu Drumul naţional DN13E la km 8+032, intersecţie giratorie cu Drumul naţional DN12, km 11+556", se arată într-un comunicat de presă al DRDP Braşov.
Șoseaua de centură va avea 11.56 km lungime și vor fi realizate 3 pasaje
De asemenea, vor fi realizate trei pasaje, unul peste Calea Ferată 316 (Braşov - Ciceu - Deda - Războieni) şi altul peste Calea Ferată 318 (Sfântu Gheorghe - Breţcu) care vor avea o lungime de 355 metri fiecare, precum şi un pasaj peste Calea Ferată 316 (Braşov - Ciceu - Deda - Războieni) şi peste Râul Olt va avea lungimea totală de 526 metri.
"În lungul traseului propus vor fi amplasate două spaţii de servicii tip S1 (în fiecare dintre ele vor fi amenajate 25 locuri de parcare pentru autoturisme, 16 locuri de parcare pentru TIR şi câte un corp cu toalete publice), precum şi un centru de întreţinere (la intersecţia dintre DN13E şi VOSFG) la km 7+950. Lucrările de construcţie vor începe în această vară şi vor dura aproximativ doi ani" , se mai menţionează în comunicat.
Viitoarea centură ocolitoare a municipiului Sfântu Gheorghe va fi realizată din fonduri europene, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare.
Aceasta ar urma să se desprindă din DN12, care vine dinspre Braşov, înainte de localitatea Coşeni şi să reintre pe acest drum în partea de nord, spre Miercurea Ciuc, după ce va ocoli localităţile Chilieni, Coşeni şi Sfântu Gheorghe.
Potrivit autorităţilor, viitorul drum de centură va contribui la reducerea timpului de călătorie de tranzit prin municipiul Sfântu Gheorghe, la îmbunătăţirea condiţiilor de transport pentru bunuri şi călători, la reducerea timpului de călătorie ca urmare a creşterii vitezei de deplasare, la sporirea gradului de siguranţă a traficului şi îmbunătăţirea mediului şi calităţii vieţii. Agerpres
Citește Romania24.ro pe Google News
EVENIMENT
O primărie din Bihor revendică jumătate din pârtia de schi de la Vârtop. Anomalie administrativă descoperită după măsurători
Probleme cadastrale la pârtia de schi de la Vârtop. O primărie din Bihor a descoperit după cadastrare că deține o parte din terenul pe care s-a construit pârtia de schi. Mai exact jurnaliștii de la Bihoreanul.ro au dezvăluit că între administrația comunei Câmpani și firma TodeaTurism Co SRL (firma care administrează pârtia de schi) există deja discuții aprinse.
Reprezentanții comunei Arieșeni au declarat pentru bihoreanul.ro, că terenurile de la baza pârtiei, aparțin...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Pensia socială în 2026: Cine poate beneficia de indemnizația minimă, cât este și care sunt condițiile de acordare
Pensia socială în 2026: Cine poate beneficia de indemnizația minimă și care sunt condițiile în care se acordă. În acest an, cuantumul indemnizației sociale pentru pensionari este stabilit la 1.281 de lei pe lună.
Indemnizația socială pentru pensionari, cunoscută în mod uzual drept „pensia socială”, rămâne și în anul 2026 un mecanism de sprijin destinat exclusiv persoanelor care au un drept de pensie, dar ale căror venituri sunt sub un prag minim stabilit prin lege.
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Cazul tânărului acuzat că și-a omorât mama în Franța. Curtea de Apel Cluj decide vineri dacă va fi extrădat sau nu
Curtea de Apel Cluj va decide, vineri, dacă tânărul de 23 de ani, Andrei Boilă, va fi extrădat sau nu în Franța, acolo unde acuzat că și-a ucis și incendiat mama în orașul Molsheim.
Avocatul lui Boilă, Dan Boloș, a cerut, joi, instanței, să respingă extrădarea clientului său pe motiv că în mandatul european de extrădare nu se precizează numele penitenciarului din Franța unde tânărul ar urma să fie...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Proiect pentru limitarea adaosului la energie și gaze, publicat și RETRAS rapid de Ministerul Energiei
Proiect pentru limitarea adaosului la energie și gaze, publicat și RETRAS rapid de Ministerul Energiei: este vorba despre un proiect de ordonanță privind instituirea unui mecanism temporar de limitare a adaosului comercial aplicat energiei electrice și gazelor naturale, care a fost publicat în transparență decizională de Ministerul Energiei după ce Ilie Bolojan a anunțat ca schema de plafonare a gazelor va fi înlocuită.
După câteva minute, proiectul de OUG și nota de fundamentare...
Citește mai mult pe Alba24.ro
