Connect with us

ACTUALITATE

Când se estimează că vor sosi primele vaccinuri împotriva COVID-19 în țările din Uniunea Europeană

Publicat

vaccin

Primele vaccinuri împotriva COVID-19 vor sosi în UE în primăvara anului viitor, ''dacă totul merge bine'', a declarat vineri directorul executiv al Agenţiei Europene a Medicamentelor (EMA), Guido Rasi, potrivit agenţiilor Reuters şi EFE.

''Este foarte dificil, aproape imposibil să avem vaccinul pentru anul 2020. Dacă totul merge bine, în primele luni ale anului 2021 am putea avea trei vaccinuri aprobate de EMA'', a estimat directorul acestei agenţii într-o declaraţie acordată postului de ştiri Skytg24.

''Cred că, dacă avem noroc, mulţi dintre cei care vor dori să se vaccineze o vor putea face în vara lui 2021'', după ce cu dozele aşteptate pentru primăvară se va iniţia vaccinarea pentru categoriile de risc.

Guido Rasi a atenţionat însă că ''sosirea vaccinului va fi începutul sfârşitului pandemiei, nu sfârşitul'' şi ''numai după un an de când vaccinul va fi disponibil vom vedea pandemia reducându-se în mod semnificativ''.

EMA evaluează în prezent vaccinurile experimentale dezvoltate de companiile Pfizer, AstraZeneca şi Moderna pentru a grăbi autorizarea lor dacă testele clinice le vor dovedi eficacitatea şi siguranţa.

Dar, şeful agenţiei europene a atras atenţia că, indiferent de concluziile acestor teste şi analize, vor trebui evaluate şi în practică, într-o perioadă de cel puţin şase luni de campanie de vaccinare, răspunsul oamenilor la vaccin şi durata imunităţii dobândite în urma administrării acestuia.

De asemenea, adaugă el, masca şi distanţarea socială vor continua să fie necesare chiar şi după iniţierea vaccinării populaţiei.

Cât despre tratamentele şi medicamentele pentru COVID-19, potrivit directorului EMA ''există cel puţin două sau trei medicamente ori scheme de tratament care cu siguranţă sunt eficiente, precum administrarea cortizonului la momentul potrivit, nici prea devreme şi nici prea târziu, sau anticoagulantele''.

De asemenea, subliniază el, ''acum este foarte accesibilă posibilitatea începerii folosirii anticorpilor monoclonali'', tratamentul de care a beneficiat preşedintele american Donald Trump.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Sorin Calciu, editor online:Andreea Lăzăroiu

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

FOTO: Sfântă Liturghie arhierească și sfințirea casei praznicale, în Parohia „Sfânta Cuvioasa Parascheva” Brăești

Publicat

foto: sfântă liturghie arhierească și sfințirea casei praznicale, în parohia

Publicitate

Ziua de duminică, 8 februarie a.c., a fost pentru sufletele credincioșilor din Brăești o adevărată revărsare de har și bucurie duhovnicească. Cu inimile pline de recunoștință, au avut binecuvântarea de a participa la Sfânta Liturghie Arhierească, săvârșită cu aleasă evlavie de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Atmosfera de rugăciune, pace și comuniune a transformat acest ceas...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FRF vrea ca trucarea de meciuri să fie incriminată în Codul Penal

Publicat

frf vrea ca trucarea de meciuri să fie incriminată în

Publicitate

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că își dorește ca trucarea de meciuri să fie incriminată de Codul Penal din România, după exemplul altor state.

‘În spatele trucărilor meciurilor de fotbal nu avem de cele mai multe ori niște decizii individuale ale unui jucător sau antrenor. Vorbim de o întreagă mafie, vorbim de aceleași rețele de infracționalitate pe care le...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani: Zeci de lebede care iernează pe malul Prutului, hrănite de localnici cu boabe de porumb

Publicat

botoșani: zeci de lebede care iernează pe malul prutului, hrănite

Publicitate

Zeci de lebede care iernează pe râul Prut sunt hrănite de localnici cu boabe de porumb, pentru a fi ajutate să depășească perioada de iarnă în care își găsesc mai greu de mâncare.

Păsările au fost observate pe malul Prutului, pe raza comunei Hudești, de niște muncitori dintr-o balastieră. Aceștia au sunat la Primărie, iar autoritățile locale au decis să hrănească lebedele cu cereale adunate de la fermieri.

‘Sâmbătă, am primit un...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani: Munca la negru, sancționată dur. Controale ITM și amenzi de sute de mii de lei în ianuarie

Publicat

itminspectia muncii.webp.webp

Publicitate

În cursul lunii ianuarie, în domeniul relațiilor de muncă, au fost efectuate 79 controale. Au fost dispuse 86 măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate, au fost aplicate 9 sancţiuni contravenționale, din care un avertisment și 8 amenzi, în valoare de 344.000 lei.

In cadrul acestor controale efectuate, au fost depistate 8 persoane desfășurându-și activitatea fără întocmirea contractului individual de muncă în formă scrisă, motiv pentru...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe