EVENIMENT
Căprioară lovită mortal în Neamț, de un microbuz în care se aflau copii
O căprioară a fost accidentată mortal, marţi, de un microbuz care transporta mai mulţi copii la şcoala din localitatea Borca, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, sublocotenentul Irina Popa.
Potrivit sursei citate, niciunul dintre copii şi nici şoferul nu au suferit răni.
"Un echipaj de pompieri de la Garda 2 de Intervenţie Poiana Teiului au fost la o misiune de degajare a unei căprioare lovite de un microbuz. În microbuz erau copii care se deplasau spre şcoală. Nu au fost victime în rândul pasagerilor. Pompierii au îndepărtat căprioara de pe partea carosabilă şi au spălat şoseaua. Circulaţia era blocată pe un sens", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, sublocotenentul Irina Popa.
Potrivit sursei citate, instituţiile competente în gestionarea unor astfel de situaţii de urgenţă au fost anunţate şi s-au deplasat la faţa locului. AGERPRES/
EVENIMENT
Primăria Cluj-Napoca se află în termenul de preaviz în vederea denunțării unilaterale a contractului centurii metropolitane
Primăria Cluj-Napoca a făcut noi precizări legate de problema centurii metropolitane, precizând că în 24 februarie expiră termenul de 10 zile lucrătoare acordat asocierii în vederea clarificării situației, după care va urma denunțarea unilaterală a contractului.
”În data de 6 februarie 2026, Primăria Cluj-Napoca a notificat liderul asocierii DIMEX-2000 COMPANY / HYDROSTROY AD / INTEGRAL INŽENJERING A.D....
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Protestatarii AUR de la Turda, Dej și Cluj-Napoca au cerut demisia Guvernului și taxe mai mici
Protestatarii AUR din Turda, Dej și Cluj-Napoca au ieșit joi, 12 februarie, în stradă strigându-și nemulțumirea față de majorarea impozitelor și taxelor locale.
La manifestații au participat sute de persoane, care au afișat pancarte și au scandat lozinci împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan și a măsurilor fiscale adoptate recent.

Pe pancarde scria „Jos Guvernul”, „Vrem taxe corecte”,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO. CJ Cluj vrea digitalizare totală. Toate primăriile din județ vor fi integrate în platforma online „Ghișeul Unic”
Consiliul Județean Cluj a anunțat joi înrolarea tuturor primăriilor din județ în platforma digitală „Ghișeul Unic”, un sistem destinat simplificării procedurilor administrative și uniformizării documentațiilor urbanistice.
Decizia a fost discutată joi, 12 februarie, în cadrul unei ședințe de lucru organizate la sediul instituției, la care au participat specialiști în urbanism din administrațiile...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Inconștiență pe șosea. La un pas de tragedie la Iclod. Ce a făcut un șofer de camion
Momente extrem de periculoase au fost surprinse în comuna Iclod, unde un șofer de camion a efectuat o depășire riscantă, fiind la un pas de a provoca o tragedie.
Imaginile au fost transmise redacției Cluj24.ro de un cititor.
Depășire periculoasă pe șosea la Iclod
Incidentul a avut loc pe un drum cu doar două benzi. Din imaginile surprinsă de camera de bord se vede cum camionul intră în depășirea unui...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
