EVENIMENT
Capturile de peşte din Delta Dunării, în scădere
Media raportărilor oficiale făcute de pescarii membri ai unei asociaţii din Delta Dunării a ajuns, anul trecut, la două tone de peşte pe an, cu aproape 25% mai mică decât cea din anii precedenţi, situaţia fiind explicată atât prin criza sanitară, cât şi prin lipsa unor măsuri de sprijinire a domeniului.
Preşedintele Asociaţiei Goloviţa, Cătălin Balaban, a declarat, pentru AGERPRES, că situaţia este cu atât mai îngrijorătoare cu cât peştele cu valoare economică este prins tot mai rar în plasele pescarilor.
"Doar 5% din raportări înseamnă crap, somn şi ştiucă. De la an la an, capturile la peştele bun sunt tot mai mici, iar carasul şi plătica, cu un preţ de piaţă mic, sunt în procente tot mai mari. Acum 15 ani, de exemplu, proporţia dintre peştele valoros şi cel cu valoare mică era de 50-50", a afirmat Balaban.
El a explicat capturile mici înregistrate anul trecut inclusiv prin criza sanitară, care a restricţionat activitatea restaurantelor.
"Anul trecut, s-a pescuit selectiv, pentru că pescarii nu aveau unde să-şi vândă peştele. Au pescuit doar pentru consumul familial. Este o perioadă foarte grea pentru toată lumea. Din păcate, nici statul nu a venit în sprijinul pescarilor pentru a duce tradiţia mai departe. Până la debutul pandemiei, am cerut în timpul fiecărei întâlniri cu autorităţile subvenţii pentru perioada de inactivitate, subvenţie pentru kilogramul de peşte raportat. Aşa am scoate la iveală piaţa neagră a peştelui şi am creşte veniturile pescarilor. Ei fac în continuare investiţii în bărci, în unelte de pescuit", a mai spus preşedintele Asociaţiei Goloviţa.
Alţi factori care determină scăderea resursei piscicole sunt poluarea apelor, supraexploatarea, dar şi lipsa decolmatărilor care ar duce la crearea unor spaţii propice pentru reproducerea speciilor, potrivit sursei citate.
Acestora li se adaugă o specie de peşte provenită dintr-un fluviu care se varsă în Marea Neagră şi care se dezvoltă excesiv în rezervaţie, guvidul de Amur, potrivit cercetătorului Institutului Naţional Delta Dunării (INDD), Gabriel Lupu.
"Guvidul de Amur, specie de peşte cu talie medie sau mică, semnalată în Deltă în anul 2007 de colegul nostru, Aurel Năstase, consumă absolut tot, toate tipurile de icre pe care le întâlneşte, toate tipurile de alevini, peşti în stadiul larvar, mănâncă larvele de broaşte, pontele lor. Specia este în creştere exponenţială. Sunt puse în pericol speciile autohtone de peşti care depun icre în Deltă. Ne vom trezi în situaţia în care anumite specii dispar din cauza unui asemenea dăunător", a declarat reprezentantul INDD.
Înfiinţată în anul 2007, Asociaţia Goloviţa numără 66 de pescari din Jurilovca, Sarichioi şi Ceamurlia de Jos. AGERPRES
EVENIMENT
Primele implanturi pulmonare Harmony în spitalele publice din România, realizate la Institutul Inimii din Cluj
Institutul Inimii din Cluj a relizat, în premieră națională pentru spitalele publice, implantarea protezei pulmonare Harmony la tineri diagnosticați cu Tetralogie Fallot.
Trei pacienți cu vârste între 15 și 25 de ani au beneficiat de intervenții minim invazive, fără chirurgie pe cord deschis, cu recuperare rapidă și rezultate imediate.
Intervenții de pionierat, realizate de o echipă de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Horoscopul de weekend 14-15 februarie 2026. Energii speciale, declanșate de Ziua Îndrăgostiților
Horoscopul de weekend 14-15 februarie 2026: Această perioadă ne aduce energiile speciale de Ziua Îndrăgostiților, transformând atmosfera în una încărcată de romantism, emoții profunde și conexiuni autentice.
Venus, planeta iubirii, este în prim-plan și ne încurajează să ne deschidem inimile, să exprimăm sentimentele și să celebrăm relațiile importante din viața noastră.
Nu este vorba doar despre dragostea romantică - acest weekend este perfect pentru a aprecia...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Fotbaliștii din Alba cu care România poate ținti calificarea la Campionatul Mondial de Fotbal din America
Echipa Națională de fotbal a României urmează să dispute la finele lunii viitoare barajul de calificare la Campionatul Mondial de Fotbal din 2026. O serie de fotbaliști originari din județul Alba au mari șanse de a se număra printre cei 26 de jucători pe care selecționerul Mircea Lucescu îi va convoca pentru meciul de la Istanbul cu reprezentativa Turciei.
România are șansa de a se califica la următoarea ediție a Cupei Mondiale, competiție care se va desfășura în vara acestui...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Rezervările la Bazele Sportive din Cluj-Napoca se mută exclusiv online. Vezi de când și ce trebuie să faci
Primăria Cluj-Napoca introduce, începând cu 16 februarie, un nou sistem de programări pentru activitățile sportive din Baza Sportivă Gheorgheni și Baza Sportivă La Terenuri.
Rezervările se vor face exclusiv online, prin intermediul platformei sportinclujnapoca. Deși cardurile actuale rămân valabile pentru confirmarea prezenței la recepție, accesul la calendarul de rezervări va fi posibil doar după crearea...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
