Connect with us

EVENIMENT

Carantină ridicată în toate localităţile din judeţul Sibiu. De când intră în vigoare

Publicat

Prefectul Mircea Creţu a anunţat, duminică, ridicarea carantinei zonale, începând de luni, ora 5,00, în toate localităţile din judeţ unde aceasta a fost impusă în ultimă lună - municipiile Sibiu şi Mediaş, oraşele Cisnădie, Tălmaciu şi Avrig, precum şi comuna Orlat şi satul Şelimbăr.

"Efortul comun, al tuturor sibienilor, depus pe parcursul celor 4 săptămâni de carantină, nu a fost în zadar şi a dus la o scădere a numărului de cazuri şi la o transmitere comunitară mai redusă. Drept urmare, începând de luni, 14 Decembrie ora 05:00 măsura de carantină se încheie în toate localităţile din judeţ. Mulţumesc tuturor cetăţenilor care au respectat măsurile şi au dat dovadă de responsabilitate, spirit civic şi solidaritate! Sărbătorile se apropie şi este necesar să fim în continuare precauţi şi să ne protejăm respectând măsurile impuse pe perioada stării de alertă", este mesajul transmis duminică de către prefectul Mircea Creţu.

Rata incidenţei cazurilor de COVID-19 se situa, sâmbătă, la 5,13 la mia de locuitori în municipiul Sibiu, respectiv 4,83 în Mediaş, 2,96 la Cisnădie, 3,40 la Tălmaciu şi 3,48 la Avrig. La nivelul de ansamblu al judeţului, indicele de incidenţă se situa 3,65 la mia de locuitori, conform ultimei raportări comunicată sâmbătă de către Instituţia Prefectului.

Municipiul Sibiu şi localităţile, Cisnădie, Tălmaciu şi Şelimbăr au intrat în carantină zonală din data de 16 noiembrie, iar Mediaş, Avrig şi Orlat din 23 noiembrie.

Rata de incidenţă în municipiul Sibiu s-a situat în urmă cu 3-4 săptămâni şi la nivele de 13 sau 14 la mia de locuitori, fiind cel mai ridicat nivel înrestrat în această perioadă într-un municipiu reşedinţă de judeţ. De asemenea, numărul mare de cazuri înregistrate s-a reflectat şi la nivelul spitalelor, fiind depăşită capacitatea de preluare a unităţilor medicale desemnate pentru pacienţii cu COVID din municipiul Sibiu şi municipiul Mureş. Au fost între timp desemnate ca spitale de suport COVID şi alte spitale - cum ar fi Spitalul Militar din Sibiu sau spitalul din Agnita.

Totodată, explozia de cazuri înregistrate la Sibiu în prima jumătate a lunii noiembrie a dus şi la demiterea unui subprefect, a directorului de la Direcţia judeţeană de Sănătate Publică (DSP) şi a directoarea Spitalului Clinici Judeţean de Urgenţă (SCJU). La conducerea DSP şi a SCJU au fost detaşaţi trei medici militari. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Portalul Medical al Pacienților. Un nou pas spre digitalizarea serviciilor oferite de Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj

Publicat

spitalul clinic e1598975591957.jpg






Portalul medical al pacienților este cel mai nou serviciu online implementat de SCJU Cluj, care vine în sprijinul pacienților și al profesioniștilor din sănătate prin crearea unei platforme integrate care cuprinde dosarul electronic al pacientului, posibilitatea efectuării programărilor în sistem online și rezultatele analizelor medicale.

Portalul pacienților face parte dintr-un proiect de investiții cu fonduri...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

MESAJE deosebite, frumoase și haioase de Ziua Îndrăgostiților. SMS-uri pentru persoana iubită, de trimis pe 14 februarie

Publicat

mesaje deosebite, frumoase și haioase de ziua Îndrăgostiților. sms uri pentru

Mesaje de Ziua Îndrăgostiților. Declararea sentimentelor pentru persoana iubită este binevenită în orice zi a anului. Însă un mesaj mai special pe 14 februarie este încă o dovadă a prețuirii pentru omul ales.

Ziua de 14 februarie este una dintre cele mai speciale din an, atât pentru îndrăgostiți, cât și pentru cei singuri, care văd în această zi o oportunitate de a-și găsi perechea.

Vă prezentăm o selecție de mesaje de Valentine`s Day, pe care le puteți trimite...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Fugar din Cluj, încătușat și dus direct la Aiud. Condamnare grea pentru infracțiuni cu arme

Publicat

arestat.webp.webp






Final pentru un bărbat din județul Cluj care a încercat să se sustragă executării pedepsei. Polițiștii din Aiud l-au depistat pe 12 februarie 2026 pe bărbatul de 49 de ani din Viișoara, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

Condamnarea, pronunțată de Judecătoria Turda, este una severă, 4 ani și 5 luni de detenție pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor,...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Atac cibernetic la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj. Site-ul FSEGA, compromis de hackeri

Publicat

site fsega compromis sursa economedia.ro .png






Website-ul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universitatea Babeș-Bolyai a fost vineri ținta unui atac informatic de tip defacement, care a dus la compromiterea interfeței publice și la întreruperea temporară a funcționării platformei online.

Potrivit primelor informații, atacatorii au reușit să încarce pe server un script malițios de tip WebShell, obținând astfel...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe