ACTUALITATE
Caraş-Severin: Peste 170 de proiecte propuse spre finanţare prin programul transfrontalier România -Serbia

Peste 170 de proiecte au fost depuse la nivelul Secretariatului Comun al Biroului Regional de Cooperare Transfrontalieră Timişoara (BRCT) Timişoara pentru finanţare prin Programul IPA de Cooperare Transfrontalieră România -Serbia.
Din cele 176 de proiecte, 33 au fost propuse spre implementare de către Comitetul Comun de Monitorizare.
„Este un interes deosebit pentru acest program, numărul proiectelor depuse crescând de la o licitaţie la alta. Solicitanţii eligibili sunt autorităţile locale, ONG-urile, asociaţii, fundaţii, şcoli, universităţi, Camere de comerţ, care trebuie să îşi desfăşoare activitatea în zona eligibilă a programului, şi anume, din România – judeţele Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi, iar în Serbia, districtele Borski, Branicevski, Banatul de Nord, Banatul de Sud, Banatul Central şi Districtul Podunavski”, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, directorul executiv al Biroului Regional de Cooperare Transfrontalieră Timişoara, Anca Lolescu.
Proiectele depuse pe cel de-al doilea apel de propuneri prin IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Serbia se află, în prezent, în faza de precontractare. Rezultatele s-au dat în urma deciziei Comitetului Comun de Monitorizare, în urmă cu două săptămâni. Proiectele propuse spre finanţare se află, în prezent, în faza de pregătire a documentaţiei. (AGERPRES)
ACTUALITATE
FOTO: Tinerii Seminarului Teologic „Sfântul Gheorghe” din Botoșani, mărturisitori ai credinței și tradiției românești la Festivalul de Cultură și Tradiție Bizantină din Suedia

Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Expoziția de artă plastică intitulată „Culorile verii”, la Muzeul de Etnografie Botoșani

Citește mai mult pe Botosani24.ro