EVENIMENT
Cardinalul Lucian Mureşan: Biserica îi îndeamnă pe fiii săi la vaccinare şi la respectarea măsurilor necesare
Cardinalul Lucian Mureşan, arhiepiscopul major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, transmite un mesaj de încurajare a credincioşilor de a se vaccina împotriva COVID-19 şi de a respecta cu stricteţe măsurile necesare pentru ameliorarea situaţiei pandemice şi pentru a preveni agravarea acesteia.
"Misiunea dificilă de a pune capăt acestei pandemii îi revine autorităţilor Statului, pe care Biserica le susţine prin rugăciune şi prin îndemnarea fiilor Săi la vaccinare şi la respectarea cu stricteţe a tuturor măsurilor necesare, pentru a se ameliora situaţia actuală şi a preveni agravarea acesteia", arată cardinalul Lucian Mureşan, într-o circulară trimisă bisericilor greco-catolice din România, potrivit unui comunicat remis sâmbătă de Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla.
Potrivit sursei citate, cardinalul Lucian Mureşan îşi exprimă compasiunea pentru cei aflaţi în suferinţă şi face referire şi la un mesaj similar al Papei Francisc.
"Preafericitul Lucian Cardinal Mureşan a transmis Bisericii Greco-Catolice o Scrisoare circulară 'referitoare la prezenta situaţie sanitară'. În situaţia critică şi criza sanitară prin care trece ţara noastră, Preafericitul Lucian Cardinal Mureşan, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, exprimă compasiunea Bisericii pentru cei aflaţi în suferinţă şi transmite tuturor un mesaj de încurajare şi de speranţă. Printr-o Scrisoare circulară adresată Ierarhilor Eparhiilor Bisericii Greco-Catolice din România, preoţilor, călugărilor, călugăriţelor şi credincioşilor, Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma reia cuvintele Sfântul Părinte Francisc, prin care Suveranul Pontif numeşte vaccinarea şi contribuţia la vaccinarea populaţiei în majoritatea ei, 'un act de iubire. Iubire faţă de noi înşine, iubire faţă de rude şi prieteni, iubire faţă de toate popoarele' ", se arată în comunicatul Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla.
În scrisoarea cardinalului Lucian Mureşan, ataşată comunicatului Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, acesta face şi un apel la rugăciune.
"Clipele de mare suferinţă prin care trecem ne îndeamnă să ne dedicăm şi mai mult rugăciunii. În ziua de duminică, 24 octombrie, se vor face în toate bisericile noastre rugăciuni pentru ca Bunul Dumnezeu să oprească încercarea şi să se îndure de noi. Maicii Preacurate îi încredinţăm soarta lumii şi a omenirii, rugând-o să ne fie mijlocitoare la Fiul său şi Mântuitorul nostru pentru ca să reverse peste noi şi lume harurile sale. Recomandăm tuturor să-i aibă prezenţi în rugăciunea zilnică pe cei suferinzi, dar şi pe cei care, prin misiunea lor, îşi expun sănătatea cu devotament şi compasiune faţă de semeni", se mai arată în scrisoarea circulară a cardinalului Lucian Mureşan, conform comunicatului amintit. AGERPRES
EVENIMENT
Termen limită pentru depunerea unui document la Casa de Pensii. Certificatul de Viață, obligatoriu pentru pensionarii din diaspora
Pensionarii români din diaspora au termen pană la 31 martie să transmită la Casa Județeană de Pensii un document important care are rol de verificare administrativă în scopul evitării unor erori sau a plății nejustificate a pensiei către persoane a căror situație s-a modificat.
Pensionarii români care locuiesc în afara țării și primesc pensie din sistemul public din România au obligația legală de a transmite, de două ori pe an, un document esențial: Certificatul de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Un veteran al fotbalului românesc, jucător la Universitatea Cluj, Dan Nistor, a ajuns la meciul cu numărul 500 în prima ligă, fiind până acum al doilea jucător roman care ajunge la o astfel de performanță.
Meciul 500, sărbătorit cu gol
Foto-jurnalisul Dan Bodea, un mare pasionat de statistică sportivă, dar și de echipa U Cluj, a marcat momentul cu o serie de date foarte interesante despre veteranul...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Ajutor de 500 de lei pentru persoanele cu handicap grav și bolnavii oncologici din Sebeș. Anunțul făcut de primarul Dorin Nistor
Ajutor de 500 de lei pentru persoanele cu handicap grav și bolnavii oncologici din Sebeș.
Primarul municipiului Sebeș, Dorin Nistor, a anunțat duminică inițierea unu program local de sprijin financiar destinat persoanelor cu handicap grav și celor cu afecțiuni oncologice, care se va derula în luna aprilie, după aprobarea bugetului local.
Ajutor de 500 de lei pentru persoanele cu handicap grav și bolnavii oncologici din Sebeș
„În calitate de primar, vă informez că am inițiat...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Standarde unice pentru toate site-urile instituțiilor publice. Proiect legislativ, la Parlament
Standarde unice pentru toate site-urile instituțiilor publice. Parlamentarii propun unificarea modului în care cetățenii interacționează cu paginile și serviciile online ale instituțiilor publice.
Președintele Comisiei de IT&C din Senat, senatorul USR Ciprian Rus a depus la Parlment un proiect care prevede crearea unui Sistem Unic de Design Digital (SUDD) - un set de reguli comune pentru toate serviciile digitale ale statului, de la formulare și mesaje de eroare, până la...
Citește mai mult pe Alba24.ro

