Connect with us

ACTUALITATE

Care este starea de sănătate a președintelui Joe Biden, după ce a fost testat pozitiv cu COVID-19

Publicat

biden
Arhivă foto

Starea președintelui american Joe Biden s-a îmbunătățit de când a fost testat pozitiv cu COVID-19, a declarat Casa Albă, citată de BBC.

Biden, în vârstă de 79 de ani, se confruntă cu simptome ușoare: îi curge nasul și se simte obosit. Medicul său spune că acesta răspunde bine la medicație și a continuat să lucreze din izolare, potrivit Casei Albe.

Biden chiar a și scris, joi, pe Twitter că „se simte foarte bine”.

Se așteaptă ca președintele să-și reia atribuțiile în mod normal după ce va fi testat negativ.

O actualizare a stării lui Biden a fost publicată vineri de medicul președintelui, dr. Kevin O'Connor, care a precizat că Biden a avut o febră ușoară joi seara, care a răspuns bine la medicamente.

Președintele încă mai are o tuse ușoară, iar pulsul, tensiunea arterială și nivelurile de saturație a oxigenului rămân „ în limite normale, a adăugat dr. O'Connor.

Vineri, în cadrul unei întâlniri Zoom cu consilierii săi în domeniul economic și energetic, Biden părea răgușit, dar a spus că „se simte mult mai bine decât par”.

Care este starea de sănătate a președintelui Joe Biden, după ce a fost testat pozitiv cu COVID-19: Președintele este în continuare tratat cu un medicament antivira

De asemenea, președintele este în continuare tratat cu un medicament antiviral care ajută la oprirea înmulțirii virusului în organism. Acest lucru, la rândul său, permite sistemului imunitar să combată mai bine infecția.

În cadrul unei conferințe de presă la Casa Albă, secretarul de presă Karine Jean-Pierre a declarat că a vorbit cu președintele și că „acesta dorește să le reamintească americanilor să se vaccineze”.

Jean-Pierre a adăugat că președintele a fost „foarte activ” și că s-a simțit suficient de bine pentru a lucra într-o zi opt ore, că programul a inclus și briefingului zilnic virtual al președintelui, produs de agențiile de informații americane.

Dr. Ashish Jha, coordonatorul de răspuns COVID de la Casa Albă, a declarat că Biden „a dormit bine noaptea trecută”.

„Și-a luat micul dejun și prânzul, în totalitate”, a adăugat el.

Dr. O'Connor a adăugat că el crede că președintele, care este complet vaccinat și întărit, „va răspunde favorabil la medicație, așa cum fac majoritatea pacienților protejați la maximum”.

„Nu a existat nimic în cursul bolii sale până acum care să-mi dea motive să modific această așteptare inițială”, a spus dr. O'Connor.

Care este starea de sănătate a președintelui Joe Biden, după ce a fost testat pozitiv cu COVID-19: De cine a fost reluată evaluarea medicului prezidențial

Evaluarea medicului prezidențial a fost reluată de consilierul său medical principal, directorul Institutului Național de Alergii și Boli Infecțioase, doctorul Anthony Fauci, care a declarat pentru CBS că se așteaptă ca Biden „să se facă foarte bine”.

Oficiali de la Casa Albă au confirmat că vicepreședintele Kamala Harris, precum și prima doamnă, Jill Biden, au fost testate până în prezent negativ pentru virus. Ambele erau considerate contacte apropiate ale președintelui.

Biden este acum al doilea președinte american care contractează COVID-19 în timpul mandatului. Predecesorul său, Donald Trump. a fost internat în spital timp de trei zile în octombrie 2020, după ce s-a îmbolnăvit de acest virus.

Până în prezent, au existat 89,7 milioane de cazuri de COVID în SUA și mai mult de un milion de decese, potrivit Centrelor pentru controlul și prevenirea bolilor (CDC).

Cazurile sunt din nou în creștere și au urcat cu peste 25% în ultima lună, potrivit datelor CDC.

(sursa: Mediafax)

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Au început înscrierile în Programul Tomata 2026. Legumicultorii se pot înscrie până pe 15 aprilie

Publicat

au început înscrierile în programul tomata 2026. legumicultorii se pot

Publicitate

Legumicultorii pot depune cererile de înscriere în Programul Tomata 2026 până la data de 15 aprilie, la direcțiile agricole județene, conform calendarului stabilit de autorități, relatează alba24.ro.

Programul Tomata 2026 acoperă mai multe tipuri de culturi legumicole, nu doar tomatele, fiind necesară o suprafață minimă de cultivare de 1.000 de metri pătrați pentru a fi eligibile. De asemenea, beneficiarii trebuie să respecte o serie de condiții.

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Creșă nouă pentru familiile din Botoșani: Investiție de 9,5 milioane lei inaugurată astăzi de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila

Publicat

creșă nouă pentru familiile din botoșani: investiție de 9,5 milioane

Publicitate

Municipiul Botoșani are, începând de marți, prima creșă construită după 1990, investiție inaugurată în prezența ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila. Obiectivul a fost realizat în cadrul programului guvernamental de construire de creșe „Sfânta Ana”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), relatează agerpres.ro.

Valoarea investiției se ridică la 9,5 milioane de lei, fără...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Scandal într-un autobuz din Botoșani: Femeie fără bilet, amendată după ce a jignit călătorii și controlorii în timpul un control

Publicat

scandal într un autobuz din botoșani: femeie fără bilet, amendată după

Publicitate

Un incident care a tulburat liniștea călătorilor a avut loc luni, 2 februarie 2026, într-un mijloc de transport în comun din municipiul Botoșani. Polițiștii locali, alături de personalul de control al operatorului de transport public, au desfășurat o acțiune de prevenire și combatere a faptelor antisociale în autobuzele din oraș.

În timpul verificărilor, a fost identificată o femeie în vârstă de 40 de ani care a refuzat să achite...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

249 de locuri de muncă disponibile la Botoșani. LISTA comunicată de AJOFM

Publicat

249 de locuri de muncă disponibile la botoșani. lista comunicată

Publicitate

Doar 249 de locuri de muncă sunt libere în această săptămână la nivelul județului Botoșani. Datele au fost centralizate de AJOFM Botoșani de la agenții economici și făcute publice la începutul acestei săptămâni.

Iată și lista completă cu locurile de muncă comunicate de AJOFM Botoșani:

DENUMIRE JOB DENUMIRE ANGAJATOR ADRESA ANGAJATOR
MEDIC (FARMACIST) DIRECTOR ADJUNCT SANATORIUL DE NEUROPSIHIATRIE PODRIGA STR. 0, LOC. DRAGUSENI, Tel: 0231...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe