EVENIMENT
Carrefour retrage de la comercializare peste 12 tone de portocale provenite din Egipt cu reziduuri de pesticide
Carrefour România a iniţiat retragerea de la comercializarea a peste 12 tone de portocale cu reziduuri de pesticide peste limita admisă, distribuite de furnizorul Andros Stil SRL, care a menţionat eronat pe etichetă originea produselor ca fiind din Grecia deşi portocalele proveneau din Egipt.
Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Mihai Ponea, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că în această situaţie de schimbare a originii produselor există o suspiciune de fraudă, iar dacă se va constata acest lucru, după finalizarea anchetei, vor fi informate şi organele abilitate.
"Dintr-un lot de 20 de tone de portocale au fost vândute 12,4 tone către un depozit şi diferenţa către alte două judeţe, Dâmboviţa şi Ilfov, iar aceste 12,4 tone s-au dus la Carrefour. Cei de la depozitul care a făcut distribuţia către supermarketuri spun că din eroare umană, când s-a făcut sortarea, deşi ele erau în cutii de Egipt, le-au schimbat în cutii de Grecia şi cu etichete de Grecia. Ele sunt origine Egipt, dar s-au pus la raft cu origine Grecia şi acum şi-au dat seama că a fost o eroare umană!!!. Eu suspicionez că este cu intenţie flagrantă de a schimba originea. Susţin că este o suspiciune de fraudă. Ancheta este încă în derulare, dar dacă constatăm că este o fraudă vom informa şi organele abilitate", a declarat, joi, pentru AGERPRES, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Mihai Ponea.
Portocalele au fost comercializate în perioada 23 decembrie - 5 ianuarie
Acesta precizează că portocalele au fost comercializate în perioada 23 decembrie - 5 ianuarie, iar în prezent se fac retrageri, consumatorii fiind rugaţi să le readucă pentru a primi contravaloarea lor.
"Nu tolerăm astfel de practici frauduloase care pun în pericol sănătatea publică şi dezinformează consumatorii", a adăugat vicepreşedintele ANSVSA.
Pe site-ul Autorităţii a fost postată o atenţionare de rechemare produse neconforme primită din partea Carrefour România.
"Vă informăm că urmare a notificării primite din partea furnizorului Andros Stil SRL, Carrefour RomâniaSA a iniţiat retragerea de la comercializare şi rechemarea de la clienţi a articolului menţionat mai jos. Motivul rechemării: depăşire a valorilor admise de reziduuri de pesticide (Lambda-Cyhalothrin, Chlorpirifos)", se arată în anunţ.
Detaliile despre produs
Astfel, detaliile despre produs sunt: Portocale Calibru 4-5, Origine: Egipt, EAN: 2908513000000, Lot: 63585. Produsele au fost comercializate în perioada: 23.12.2021 - 05.01.2022. Originea produsului a fost menţionată eronat pe etichetă de către furnizorul Andros Stil SRL ca fiind Grecia, produsul fiind origine Egipt.
"Se recomandă persoanelor care deţin produse din lotul descris mai sus, comercializate în perioada 23.12.2021- 05.01.2022 să nu le consume, ci să le distrugă sau să le aducă înapoi în magazinele de unde le-au cumpărat. Contravaloarea produselor va fi returnată, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal. Ne cerem scuze pentru inconvenienţele create! Pentru informaţii suplimentare, puteţi contacta Carrefour România S.A.: clienti@carrefour.com", se menţionează în postare. AGERPRES
Citește Romania24.ro pe Google News
EVENIMENT
Noapte de coșmar în Turda. Bărbat arestat după ce și-ar fi sechestrat și bătut partenera. A fost ajutat de soacră
Un caz grav de violență domestică investigat de procurorii din Turda a dus la arestarea preventivă a unui bărbat și plasarea sub control judiciar a unei femei, după un incident care ar fi avut loc la finalul lunii ianuarie într-o locuință din municipiu.
Potrivit informațiilor transmise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda, la data de 3 februarie 2026 procurorul de caz a formulat propunere de arestare...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Ritmul de topire a Ghețarului de la Scărișoara, cel mai accelerat din ultima sută de ani. Specialiști internaționali, în Apuseni
Ritmul de topire a Ghețarului de la Scărișoara este cel mai accelerat din ultima sută de ani, transmit organizatorii unui eveniment desfășurat în zilele următoare în Apuseni, la care participă specialiști internaționali din mai multe țări europene și SUA.
Institutul de Speologie „Emil Racoviță” al Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca, organizează, în perioada 8-14 februarie 2026, cea de-a unsprezecea ediție a International Workshop on Ice Cave, un atelier...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a reacționat public după declarațiile recente ale Alinei Gorghiu, lider liberal, care și-a caracterizat colegii de partid în termeni jignitori, folosind expresiile „misogini și labagii”.
În textul publicat pe pagina oficială de Facebook, Tișe subliniază că afirmațiile Alinei Gorghiu nu provin dintr-un atac al opoziției sau din partea electoratului, ci din...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO: Polițiștii din Alba, discuții cu elevii despre bullying și violența în școli. Ce alte teme au abordat
Polițiștii din Alba au vizitat mai multe școli din județ și au discutat cu peste 350 de elevi despre bullying și alte subiecte care vizează siguranța lor.
De asemenea, miercuri, 4 februarie, aceștia au sărbătorit Ziua Internațională a Cititului Împreună, alături de elevii din județ.
Potrivit IPJ Alba, compartimentului de Prevenire și Analiză a Criminalității desfășoară în această săptămână activități în unitățile de învățământ din județul Alba, alături...
Citește mai mult pe Alba24.ro
