Connect with us

EVENIMENT

Carte de identitate falsă, descoperită la controlul de frontieră, în Galați

Publicat

galati carte identitate falsa
sursa foto: Poliția de Frontieră

Poliţiştii de frontieră gălăţeni au descoperit, ascunsă asupra unui bărbat din Republica Moldova, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor din România, ce s-a dovedit a fi falsă, informează, joi, Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi.

Potrivit sursei citate, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, ca pasager într-un autoturism, un bărbat din Republica Moldova, în vârstă de 39 de ani.

În baza analizei de risc pe linia documentelor de călătorie false sau falsificate s-a efectuat un control amănunţit asupra pasagerilor mijlocului de transport, în urma căruia a fost descoperită, ascunsă în portofelul bărbatului, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, care avea imprimată fotografia acestuia.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului în cauză, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat cartea de identitate prin intermediul unei persoane cunoscute pe reţelele de socializare, în schimbul sumei de 150 de euro, cu intenţia de a o folosi pe teritoriul Franţei pentru a obţine mai uşor un loc de muncă.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

„Marea breaslă a micilor meșteri” ajunge în școli. Demonstrații educative susținute de echipa Palatului Principilor din Alba Iulia

Publicat

„marea breaslă a micilor meșteri” ajunge în școli. demonstrații educative

Programul educativ „Marea breaslă a micilor meșteri”, desfășurat la Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia, își extinde activitățile dincolo de zidurile muzeului și ajunge, în perioada 10 - 20 februarie, direct în școlile din Alba Iulia și din împrejurimi, printr-o serie de demonstrații educative interactive.

Cu invitația: „Până veniți voi la noi, venim noi la voi”, echipa Palatului Principilor propune cadrelor didactice și elevilor din ciclul primar o formă...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Conflict în trafic la Cluj-Napoca. Șofer amenințat cu un pistol pe strada Ploiești

Publicat

politie 11 e1748684213252.jpg






Scene incredibile la Cluj-Napoca, în urma unor șicanări în trafic.

Un bărbat de 38 de ani a a fost amenințat cu o armă de către un alt șofer, pe strada Ploiești. Cel care a scos pistolul, care era neletal, a fost identificat de polițiști.

Amenințare cu armă neletală în urma unui conflict rutier

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, la data de 8 februarie, în jurul orei...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Controale ale DSVSA Alba, la supermarketuri din județ. Amenzi de peste 60.000 de lei. Ce nereguli au descoperit inspectorii

Publicat

controale ale dsvsa alba, la supermarketuri din județ. amenzi de

Inspectorii sanitar-veterinari și pentru siguranța alimentelor din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba au desfășurat, în perioada 2 - 6 februarie, o amplă acțiune de control la supermarketurile de pe raza județului Alba.

În cadrul acțiunii tematice au fost verificate 54 de unități.

Pentru neconformitățile constatate au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 62.400 de lei.

De asemenea, pentru...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Totul sau nimic la BTarena. U-BT Cluj-Napoca luptă cu Aris Salonic pentru calificarea în play-off-ul EuroCup

Publicat

u bt.jpg






U-Banca Transilvania joacă miercuri, 11 februarie, de la ora 18:00, unul dintre cele mai importante meciuri ale sezonului european, împotriva formației Aris Salonic. Duelul decisiv din ultima etapă a sezonului regulat din BKT EuroCup va stabili echipa care obține ultimul loc în Play-Off, într-o confruntare cu miză uriașă pentru ambele formații.

BTarena se pregătește pentru un meci de totul sau nimic, arena...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe