EVENIMENT
Casă de pariuri din Galați spartă de doi tineri, cu cagule și mănuși. Hoții au plecat cu mâna goală
Doi tineri în vârstă de 22 de ani au fost reținuți de polițiști după ce în noaptea de vineri spre sâmbătă au intrat într-o casă de pariuri și au încercat să fure caseta de valori. Hoții au părăsit locul faptei și nu au reușit să fure nimic.
Potrivit IPJ Galați, la data de 19 februarie, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Matca și cei ai Biroului Investigații Criminale Tecuci au identificat doi bărbați, ambii de 22 de ani, din comuna Matca, bănuiți de comiterea unei tentative de furt calificat.
Din cercetări, a reieșit că, în noaptea de 18/19 februarie, cei doi, având fețele acoperite și mănuși chirurgicale în mâini, ar fi spart geamul ușii de acces în incinta unei case de pariuri sportive, din comuna Matca, ar fi pătruns în interior și ar fi încercat să sustragă caseta de valori.
Din cauza declanșării sistemului de alarmă, cei doi bărbați nu au reușit să ducă la capăt activitatea infracțională, părăsind în grabă locul faptei, fără a sustrage alte bunuri.
Polițiștii au reținut persoanele în cauză, pentru 24 de ore.
În cursul zilei de 20 februarie, aceștia au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.
Citește Romania24.ro pe Google News
EVENIMENT
Temele pentru acasă ale elevilor, limitate prin Ordin al ministrului Educației. Cât timp pot lucra zilnic
Ministrul Educației a semnat Ordinul care limitează durata temelor pentru acasă. Ce reguli se aplică în școli. Ministrul Educației, Daniel David, a semnat vineri Ordinul care stabilește, pentru prima dată, limite clare privind timpul pe care elevii îl pot aloca temelor pentru acasă. Documentul introduce reguli uniforme în învățământul preuniversitar și urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.
Potrivit Ordinului, la învățământul primar temele obligatorii nu pot…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. Celebrul designer Ferrari i-a fermecat pe studenţii şi profesioniştii clujeni. Peste 300 de participanţi
Flavio Manzoni, Chief Design Officer Ferrari și una dintre personalitățile marcante ale designului contemporan, a fost prezent la Cluj-Napoca în cadrul evenimentului „DesignVision”, unde a susținut o conferință în fața a peste 300 de studenți, profesori și profesioniști ai domeniului.
Peste 300 de participanţi
„Prezența sa, în contextul primei sale vizite în România, a reprezentat un…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Bătaie între doi elevi de liceu, în autogara din Sebeș. Un șofer a intervenit în timp ce colegii lor râdeau și faceau glume
Într-un video postat pe Facebook, de un bărbat din Sebeș, apar o serie de imagini greu de privit: Doi elevi de liceu își împart pumni, în autogara din oraș.
Mai mult de atât, unul dintre ei folosește un pumnal tip box (o armă albă de tipul rozetă) pe care o pune pe mână pentru a-și lovi adversarul.
Este vorba despre doi minori, unul de 15 ani, iar altul de 17 ani. Cel în vârstă de 15 ani este din Doștat, iar cel care are 17 ani din Gârbova. Altercația a avut loc în…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO INTERVIU cu primarul Sebeșului- ”orașul Mercedes”: Dorin Nistor vrea resetarea PNL Alba și schimbarea de generații în partid
Dorin Nistor, primarul municipiului Sebeș, a fost prezent în studioul alba24.ro, la emisiunea ”Testul de Sinceritate”. În interviul realizat de Claudiu Makkai, Dorin Nistor își asumă public cea mai fermă poziționare politică de până acum.
Primarul ”orașului Mercedes” a vorbit deschis despre o posibilă candidatură la șefia PNL Alba și despre necesitatea unei „resetări” a partidului. Nistor consideră schimbarea de generații esențială pentru reconectarea liberalilor…
Citește mai mult pe Alba24.ro





