ACTUALITATE
Cascada Bigăr din Caraș-Severin, tot mai căutată de turiști pe timpul verii
Cascada Bigăr redevine punctul principal de atracţie turistică din Caraş-Severin odată cu sezonul concediilor, când sute de turişti vin să vadă căderea de apă care a fost declarată ca fiind cea mai frumoasă din lume.

"În general, cei mai mulţi turişti se înregistrează în lunile de vară, iulie şi august, fiind şi perioada de vacanţă a copiilor şi cea a concediilor. Anul acesta, din cauza zilelor ploioase, au fost ceva mai puţini vizitatori, dar toţi cei care au venit au fost impresionaţi de cascadă, de traseul ce duce la grotă şi la izvor. Dacă în timpul săptămânii sunt circa 100 de oameni pe zi, la final de săptămână sunt până la 500 de turişti pe zi", afirmă Miloş Păun, ranger la Parcul Naţional Cheile Nerei - Beuşniţa.

Turiştii care au venit pentru prima oară la Bigăr spun că locul are un farmec aparte şi că obiectivul este mai frumos decât în fotografii. În ultimii doi ani, în zonă s-au făcut o serie de modernizări: a fost amenajată o potecă ce urcă până la izbuc şi Grota lotrilor, dar şi o scară ce coboară la baza cascadei, loc din care cascada oferă o privelişte unică.
"De când am venit primar căutăm surse de finanţare pentru Cascada Bigăr. Este un obiectiv turistic de interes naţional, dar chiar şi mondial, având în vedere că aici vin oameni din toate colţurile lumii. Am găsit înţelegere la Compania Naţională de Investiţii, aşa încât, am pregătit documentaţia, am depus-o. Am avut mici clarificări, am publicat-o pe SEAP pentru a fi achiziţionată de un constructor. Din păcate, durerea este că, de la an, avem tot mai mari probleme cu constructorii. Probabil au foarte multe lucrări, pentru că nu a venit nimeni la licitaţie. Poate la următoarea publicare pe SEAP se încumetă cineva şi vine să ne ajute cu această lucrare", a precizat primarul comunei Bozovici, Adrian Stoicu.
Lucrările constau într-o pasarelă care va merge de la izbuc, până la parcare, în realizarea de grupuri sanitare, de locuri de parcare, amenajarea zonei pentru comerţul ambulant, care acum este impropriu. Valoarea proiectului se ridică la aproape trei milioane de lei, care înseamnă atât bani proveniţi de la CNI, de la Guvernul României, cât şi din cofinanţarea asigurată de Primăria Bozovici.
"Încercăm, astfel, să dezvoltăm şi să aducem un plus de valoare zonei, dar şi să mărim siguranţa turiştilor, prin investiţiile pe care le facem. Pe lângă cascada Bigăr, avem şi Morile de la Eftimie Murgu, Cheile Nerei, Lacul Dracului şi multe altele", a subliniat Adrian Stoicu.
Cascada Bigăr se află la jumătatea distanţei dintre localităţile Anina şi Bozovici, pe DN 57B. Rezervaţia Naturală Bigăr cuprinde un izbuc, o peşteră, un pârâu şi o cascadă, toate amplasate spre Ţara Almăjului, pe partea dreaptă a Cheilor Minişului, acolo unde drumul întâlneşte, imaginar, paralela 45 latitudine nordică a globului pământesc.
Site-ul The World Geography a alcătuit, în anul 2013, o listă cu cele mai impresionante cascade din lume, pe primul loc aflându-se Cascada Bigăr din judeţul Caraş-Severin. AGERPRES
ACTUALITATE
Zilele de concediu neefectuate din 2024 pot fi luate și în 2026. Termenul limită pe care trebuie să-l știe angajații
Zilele de concediu neefectuate din 2024 pot fi utilizate și în 2026. Angajații care nu au reușit să își ia integral concediul de odihnă aferent anului 2024 pot beneficia în continuare de aceste zile libere, conform prevederilor legale în vigoare, relatrează alba24.ro. Conform prevederilor Codului muncii, termenul limită pentru utilizarea zilelor de concediu rămase din anul 2024 este 30 iunie 2026.
Potrivit Legii 53/2003 – Codul muncii, salariații...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 15 februarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.
Numerele extrase, 15 februarie 2026:
Loto 6/49: 1, 23, 33, 48, 2, 35
Loto 5/40: 3, 9, 14, 15, 24, 33
Joker: 26, 43, 5, 18, 7 +18
Noroc: 5, 3, 8, 6, 5, 3, 5
Noroc Plus: 5, 0, 5, 5, 8, 3
Super Noroc: 8, 0, 2, 6,...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Duhovnicul de la Botoșani care a slujit șapte decenii la Mănăstirea Curtea de Argeș a trecut la Domnul la 102 ani
Arhimandritul Climent Haralamb, unul dintre cei mai longevivi și respectați slujitori ai Bisericii, a trecut la Domnul duminică, puțin după miezul nopții, la vârsta de 102 ani, după o viață dedicată credinței și slujirii aproapelui.
Trupul neînsuflețit a fost depus în Paraclisul Arhiepiscopal de la Mănăstirea Curtea de Argeș, locul unde părintele a slujit neîntrerupt timp de șapte decenii și unde a devenit un reper duhovnicesc pentru mii de...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:
DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI
Daniel Cristea-Enache, în „Luceafărul de dimineaţă” nr. 2 din 2021, scrie despre geneza volumelor „La Lilieci” ale lui Marin Sorescu. Scrie la un moment dat: „Mai aproape de adevăr pare a fi versiunea oferită de George Sorescu, şi anume aceea că poetul s-a documentat pentru scrierea ciclului „La Lilieci” vorbind cu mama lui, aşa cum...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
