EVENIMENT
Casiera unei săli de joc din Capitală a fost jefuită de o tânără
Angajata unei săli de joc din Sectorul 4 al Capitalei a fost jefuită de o femeie, care i-a sustras prin violenţă suma de 3.000 de lei, poliţiştii deplasaţi la faţa locului reţinând o tânără de 26 de ani asupra căreia au fost găsiţi banii.
Potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei, Secţia 26 a fost sesizată, marţi, 15 septembrie, în jurul orei 19:00, de casiera unei săli de joc cu privire la faptul că, în timp ce se afla la serviciu într-o încăpere în care accesul publicului este restricţionat, a intrat o femeie care, prin violenţă, a deposedat-o de încasările zilnice, estimate la 3.000 lei, apoi aceasta a părăsit locaţia.
Poliţiştii au depistat în zonă o tânără de 26 de ani bănuită de comiterea faptei, aceasta fiind imobilizată şi condusă la audieri. În urma efectuării controlului corporal, asupra bănuitei a fost găsită suma de bani reclamată ca fiind sustrasă.
Tânăra a fost reţinută, iar prejudiciul a fost recuperat şi predat persoanei vătămate.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată, faţă de femeia de 26 de ani fiind dispusă măsura controlului judiciar. AGERPRES
Cel mai mare eveniment de legislație și fiscalitate din România, revine în 2026 cu o nouă ediție regională, organizată la Cluj-Napoca, pe 4-5 martie. Cea de-a doua ediție TaxEU Forum Cluj-Napoca va avea loc Hotel Radisson Blu și va reuni specialiști din companii importante de consultanță fiscală, precum și experți bine-cunoscuți în domeniu pentru a explica impactul celor mai recente modificări legislative.
...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Peste 90.000 de mașini verificate în trafic de RAR, anul trecut: o mare parte dintre ele aveau deficiențe majore. Situația în Alba
Peste 90.000 de mașini verificate în trafic de RAR, anul trecut. Mai precis, inspectorii Registrului Auto Român au verificat din punct de vedere tehnic 92.219 vehicule, la nivelul întregii țări.
În urma controalelor, specialiștii RAR au constatat că 38,5% dintre mașinile oprite pentru verificări aveau deficiențe tehnice majore și/sau periculoase, motiv pentru care au fost declarate neconforme.
Cele mai multe neconformități au fost constatate la:
- instalația electrică de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
ANAF se pregătește de o restructurare internă: mai multe servicii fiscale ar putea fi desființate. Ce se va întâmpla cu angajații
Administrația Națională pentru Administrarea Fiscală (ANAF) lucrează în prezent la o restructurare internă, care ar putea duce la desființarea mai multor servicii fiscale din întreaga țară, considerate ineficiente. Măsura vine în contextul presiunilor bugetare și al necesității de eficientizare a activității instituției.
Direcțiile regionale și administrațiile județene ale ANAF lucrează la scenarii de eficientizare bazate în principal pe criteriul cost - beneficiu....
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Anul școlar 2026-2027 începe oficial pe 7 septembrie. „Școala altfel” și „Săptămâna verde” rămân în calendar
Ministerul Educației a avizat forma finală a structurii anului școlar 2026-2027. Elevii se vor întoarce în bănci pe 7 septembrie 2026, iar cursurile se vor încheia pe 18 iunie 2027.
Calendarul păstrează 36 de săptămâni de cursuri și menține programele „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, în ciuda propunerilor de modificare.
36 de săptămâni de cursuri. Calendarul anului școlar
Potrivit...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
