Connect with us

ACTUALITATE

Cât costă CAZAREA la Cluj în perioada UNTOLD 2022. Prețuri de la 500 la 5.000 de euro

Publicat

untold 2 e1643555299792.jpeg

Cea de-a șaptea ediție a festivalului UNTOLD va avea loc între 4 și 7 august 2022. O nouă rundă de abonamente a fost pusă în vânzare marți, 25 ianuarie. Potrivit site-urilor de specialitate, 90% din locurile de cazare în Cluj, în perioada festivalului, sunt deja epuizate.

Pentru un sejur de trei nopți în Cluj-Napoca, în perioada festivalului UNTOLD, prețurile pentru o cameră dublă pornesc de la aproximativ 500 de euro, într-un hotel de trei stele și ajung până la aproape 5.000 de euro, în regim privat.

Potrivit booking.com, un apartament cu un singur dormitor, de 60 de metri pătrați, situat la trei kilometri de centrul orașului, se închiriază în zilele 4-7 august cu 4.950 de euro.

Ofertele sunt puține, iar prețurile la cazări au explodat, așa cum se întâmplă, de obicei, în perioada marelui festival de muzică electronică.  Dacă vreți să închiriați un apartament cu două dormitoare, pentru cele trei zile de festival, va trebui să scoateți din buzunar cel puțin 1.000 de euro.

Peste 4.600 euro pentru o vilă

Un apartament mai mare, cu trei dormitoare, se închiriază în perioada 4-7 august, cu 1.500 de euro și poate ajunge până la 2.700 de euro.

În cazul în care căutați să închiriați o vilă, cazarea pentru trei nopți vă poate costa peste 4.600 de euro. De exemplu, o casă cu 4 dormitoare, 4 băi și un living, situată la un kilometru de centrul orașului, se închiriază în perioada UNTOLD cu 4.633 de euro.

Pe Airbnb oferta e ceva mai variată. Și prețurile ceva mici în unele cazuri: de la 3.000 de lei/apartamentul întreg pentru două persoane, dar în funcție de condiții și amplasare, prețurile urcă și în acest caz dincolo de 5.000 de lei pentru 3...

Vezi mai mult pe Cluj24.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Meteorologii au emis un nou COD GALBEN de precipitații mixte care, local, vor favoriza depunerea poleiului

Publicat

meteorologii au emis un nou cod galben de precipitații mixte

Publicitate

Acesta este valabil până la ora 20:00 în localitățile Dorohoi, Ungureni, Hudești, Mihai Eminescu, Trușești, Ștefănești, Coțușca, Suharău, Havârna, Vlădeni, Vorniceni, Rădăuți-Prut, Ibănești, Șendriceni, Vârfu Câmpului, Cristinești,
Avrămeni, Dersca, George Enescu, Manoleasa,
Hilișeu-Horia, Păltiniș, Vlăsinești, Broscăuți,
Mileanca, Dângeni, Pomârla, Roma, Unțeni,
Știubieni, Darabani, Mihăileni, Drăgușeni, Durnești,
Nicșeni,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (427)

Publicat

momentul de culturĂ. cu georgicĂ manole (427)

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI

(DICȚIONAR SPECIAL)

 

PARADOXUL INTERNETULUI; A fost enunţat de Robert Kraut, profesor de psihologie la Carnegie Mellon University şi l-am găsit explicat de Stela Giurgeanu în eseul „Balanţa plictiselii” din „Dilema veche” nr. 1028 din decembrie 2023: „Potrivit acestuia, deşi Internetul creşte semnificativ nivelul de conexiune, scade...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Meteorologii au emis un COD GALBEN de precipitații mixte, cu depuneri locale de polei, valabil pentru județul Botoșani

Publicat

cod galben meteo alerta 3.jpg

Publicitate

Meteorologii au emis un Cod galben de precipitații mixte, cu depuneri locale de polei, valabil pentru județul Botoșani, până la ora 14:00.

Pentru evitarea producerii unor evenimente rutiere, le recomandăm șoferilor să:

* evite deplasările dacă nu sunt absolut necesare;
* reducă mult viteza;
* păstreze o distanță mare față de alte vehicule;
* nu frâneze și să nu vireze brusc;
* evite depășirile.

Pe pietoni îi sfătuim:

* să meargă cu grijă;
*...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Atenție! Două persoane din Botoșani, victime ale înșelăciunilor prin conturi WhatsApp compromise

Publicat

atenție! două persoane din botoșani, victime ale înșelăciunilor prin conturi

Publicitate

Luni, două persoane din municipiul Botoșani au fost victimele infracțiunilor de înșelăciune, comise prin intermediul unei aplicații de mesagerie .

 Persoanele vătămate au primit mesaje, aparent, transmise de persoane cunoscute, prin care li se solicita transferarea a 2.500 de lei, în diferite conturi bancare, sub formă de împrumut.. Având în vedere faptul că mesajele proveneau de la persoane de încredere, victimele au efectuat transferurile...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe