Connect with us

ACTUALITATE

Cât de plauzibilă este revenirea la normalitate la 1 iunie și când vom renunța la mască

Publicat

Revenirea la normalitate la 1 iunie este un obiectiv asumat în condițiile în care va fi atinsă ținta de 5 milioane de persoane vaccinate, iar renunțarea la mască va reprezenta „ultima redută”, a declarat, miercuri, coordonatorul campaniei de vaccinare, col. dr. Valeriu Gheorghiță.

Întrebat, miercuri seara, la TVR 1, dacă termenul de 1 iunie pentru revenirea la normalitate este realizabil, Valeriu Gheorghiță a răspuns afirmativ, cu condiția ca cel puțin 5 milioane de români să se vaccineze până la finalul lunii mai.

„Nu este o poveste (revenirea la normalitate la 1 iunie – n.r.). Este un început. Important este să atingem acel obiectiv de cel puțin 5 milioane de persoane vaccinate până la sfârșitul lunii mai. Putem să atingem această țintă cu o condiție: ca persoanele să se adreseze centrelor de vaccinare”, a spus Gheorghiță.

Medicul a precizat că a început campania de vaccinare în cabinetele medicilor de familie, în județul Timiș fiind vorba de 50 de astfel de cabinete, urmând ca proiectul să fie extins la nivel național la peste 3.000 de medici de familie, care vor începe vaccinarea din 4 mai.

De asemenea, dr. Valeriu Gheorghiță a spus că vor mai fi deschise aproximativ 144 de cabinete noi pentru vaccinul Pfizer, care vor începe vaccinarea propriu-zisă pe 13 aprilie. Totodată, pe 20 aprilie vor fi deschise alte 41 de cabinete noi cu Pfizer, au fost deschise alte 12 cabinete noi cu Moderna și din 20 aprilie va începe vaccinarea în centre mobile, mai ales în localitățile rurale, unde va fi distribuit serul de la compania Johnson&Johnson, care va fi recepționat, cel mai probabil, pe 19 aprilie, scrie Mediafax.

„Toate aceste lucruri vor trebui să ne ajute să accelerăm ritmul de vaccinare, să depășim cel puțin 100.000 de persoane vaccinate pe zi. Este important să atingem această țintă”, a spus Valeriu Gheorghiță, care recunoaște, însă, că din cauza neîncrederii față de vaccinul AstraZeneca, vaccinarea în România este sub estimările inițiale.

„Această neîncredere în vaccinul de la AstraZeneca se vede în ceea ce noi anticipam că vom avea la acest moment. Calculele mele estimau cel puțin 80.000 de persoane vaccinate, însă sigur că această reticență se vede. Din estimările mele sunt minus 25.000 de persoane. Avem o capacitate mult mai mare de vaccinare în centrele cu AstraZeneca. Este clar că vorbim de o diminuare a adresabilității importantă”, a declarat dr. Gheorghiță.

Întrebat când vor putea renunța români la purtarea obligatorie a măștii, dr. Gheorghiță a spus: „Cu siguranță vor fi stabilite niște momente care vor fi considerate potrivite pentru a ridica o serie de restricții. În primul rând cred că se va recurge de la partea de obligativitate, la partea de înalt recomandat, mai ales pentru anumite condiții. Probabil că la un moment dat, în anumite condiții, cum se întâmplă în SUA (...), unde se dă posibilitatea persoanelor care se întâlnesc în grupuri mici, fiind toți vaccinați, să nu mai poarte masca de protecție. (...). Probabil că aceste măsuri se vor lua treptat, etapă cu etapă, însă, așa cum am spus și cu altă ocazie, la masca de protecție se va renunța ultima oară, va fi ultima redută”.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Conduceți prudent! Vizibilitate redusă sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri, pe drumurile din Botoșani

Publicat

ceata 2 1000x600.jpg

Publicitate

Conduceți prudent! Până la ora 09:30, pe drumurile din județ vizibilitatea este redusă sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

Meteorologii spun că ceața va favoriza, în funcție de condițiile locale, formarea ghețușului sau poleiului.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, conduceți prudent, reduceți viteza, folosiți sistemul de iluminare, măriți distanța dintre autovehicule, evitați orice manevră riscantă, iar dacă sunteți...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Halal gospodină la Botoșani: Amendă de 1.500 de lei pentru o pungă de gunoi aruncată de o femeie într-un coș stradal

Publicat

halal gospodină la botoșani: amendă de 1.500 de lei pentru

Publicitate

O femeie din municipiul Botoșani a fost sancționată contravențional cu suma de 1.500 de lei după ce a aruncat un sac cu deșeuri menajere într-un coș stradal destinat exclusiv resturilor de mici dimensiuni generate de pietoni.

Incidentul a avut loc în data de 9 februarie 2026, în jurul orei 09:15, în fața unui bloc situat pe Bulevardul George Enescu, nr. 22. Polițiștii locali care monitorizau zonele cunoscute pentru probleme legate de depozitarea...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

ANAF începe marea restructurare: Mai multe servicii fiscale vor fi desființate. Ce se va întâmpla cu angajații

Publicat

anaf începe marea restructurare: mai multe servicii fiscale vor fi

Publicitate

Administrația Națională pentru Administrarea Fiscală (ANAF) lucrează în prezent la o restructurare internă, care ar putea duce la desființarea mai multor servicii fiscale din întreaga țară, considerate ineficiente. Măsura vine în contextul presiunilor bugetare și al necesității de eficientizare a activității instituției, relatrează alba24.ro.

Direcțiile regionale și administrațiile județene ale ANAF lucrează la scenarii de eficientizare...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Silegeanu, singurul politician la protestul împotriva taxelor de la Botoșani. Oamenii reclamă scumpirile și veniturile tot mai mici

Publicat

silegeanu, singurul politician la protestul împotriva taxelor de la botoșani.

Publicitate

Zeci de persoane au protestat, miercuri, începând cu ora 12:00, în fața Direcției de Impozite și Taxe Locale din municipiul Botoșani, nemulțumite de nivelul taxelor, de scumpirile accelerate și de presiunea tot mai mare asupra veniturilor populației.

Oamenii au reclamat faptul că salariile și pensiile nu mai țin pasul cu creșterea costului vieții, iar măsurile fiscale recente îi afectează direct. Manifestanții au scandat mesaje critice la adresa...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe