Connect with us

ACTUALITATE

Câte centre de evaluare COVID-19 sunt funcţionale în țară

Publicat

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, vineri, la Vălenii de Munte, că 173 din cele 230 de centre de evaluare COVID-19 existente la nivelul ţării sunt funcţionale la acest moment.

"Sunt 230 de centre în toată ţara, s-ar putea să mai crească puţin numărul lor. (...) 173 sunt funcţionale acum", a spus Rafila, precizând că există şi o hartă interactivă care poate fi consultată pe site-ul Ministerului Sănătăţii.

Referindu-se la programul acestor centre, ministrul a arătat că el este unul flexibil, adaptat resursei umane.

"E bine că avem 230 de centre funcţionale, există diferenţe în ceea ce priveşte orarul. (...) Haideţi să vedem întâi cum funcţionează, care este adresabilitatea. (...) Totdeauna dimensionezi această capacitate în funcţie de cerere", a precizat Rafila.

Totodată, ministrul Sănătăţii a explicat că în România sunt disponibile două medicamente antivirale - Remdesivir, care se găseşte în toate spitalele care tratează pacienţi COVID, şi Favipiravir, care se eliberează din spital sau din centrele de evaluare, punctând că acesta din urmă va exista şi în farmaciile cu circuit deschis.

"Începem să avem Favipiravir în farmacii cu circuit deschis, pe măsură ce vom putea primi cantităţi mai mari de la furnizori, vom extinde acest program", a declarat Rafila.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, au efectuat o vizită la Centrul de Evaluare COVID-19 din cadrul Spitalului Orăşenesc Vălenii de Munte. AGERPRES

Citește Romania24.ro pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

VIDEO: „Măștile poetice”, activitate cultural-educativă la Liceul „Regina Maria” Dorohoi

Publicat

video: „măștile poetice”, activitate cultural educativă la liceul „regina maria” dorohoi

Publicitate

La Liceul „Regina Maria” Dorohoi s-a desfășurat activitatea din cadrul proiectului „Sfert de oră de lectură: Constantin Abăluță – Măștile poetice”, demers educațional care a îmbinat lectura expresivă cu acompaniamentul muzical.

Sub coordonarea profesoarei  Paraschiva-Cezarica Șmocot, elevii au explorat creația poetului Constantin Abăluță, punând în valoare valențele tematice și expresive ale volumului „Măștile poetice”....

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Încep lucrările la un nou tunel pe Autostrada A1 Sibiu-Pitești, secțiunea Boița-Cornetu. Ce spune directorul CNAIR

Publicat

Încep lucrările la un nou tunel pe autostrada a1 sibiu pitești,

Publicitate

Încep lucrările la un nou tunel pe Autostrada A1 Sibiu-Pitești, secțiunea Boița-Cornetu, a anunțat sâmbătă directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, relatează alba24.ro

„Am intrat într-o nouă etapă pe cel mai dificil tronson al Autostrăzii Sibiu-Pitești. Chiar dacă suntem în plină iarnă, asocierea de constructori turci (Mapa-Cengiz) menține un ritm de lucru susținut, activând...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani: Un fost magistrat dă în judecată Universitatea București pentru a obține actele de studii ale președintelui

Publicat

tânăr din municipiul botoșani, arestat la domiciliu pentru încălcarea ordinului

Publicitate

O fostă judecătoare din Botoșani a dat în judecată Universitatea București pentru a obține informații despre studiile președintelui Nicușor Dan.

Lăcrămioara Axinte, aflată acum la pensie, a depus, în această săptămână, la Tribunalul Botoșani, instanță la care a activat, o solicitare de comunicare de informații de interes public în baza Legii 544/2001.

Acțiunea în instanță a fost declanșată după ce fostul judecător a fost nemulțumit...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfinții Cuvioși Auxentie, Maron şi Avraam

Publicat

calendar ortodox 2025: sfinții cuvioși auxentie, maron şi avraam

Publicitate

Pe vremea împăratului Teodosie cel Tânăr (408-450) trăia în Constantinopol un bărbat cinstit în rânduiala ostăşească, fiind vestit în palatele împărăteşti, cu numele Auxentie, fiul lui Ada persul. Şi era acesta pe cât de înţelept şi viteaz în viaţa cea din afară, pe atât de credincios şi de râvnitor în faptele credinţei, menționează Ziarul LUMINA.

Acesta, cunoscând pe Cuviosul Marcian, iconomul Bisericii celei mari, pe Ioan monahul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe