Connect with us

ACTUALITATE

Câte voturi trebuie să piardă PSD-ALDE, pentru ca moțiunea de cenzură să treacă

Publicat

dancila

Pentru ca moţiunea de cenzură a opoziţiei să treacă sunt necesare 233 de voturi ale parlamentarilor. PNL, USR, PMP, Pro România şi UDMR au anunţat că vor susţine demersuri, însă liderul deputaţilor liberali Raluca Turcan a anunţat, miercuri, că moţiunea nu are în prezent voturile necesare.

Configuraţia Parlamentului are un număr total de 465 de deputaţi şi senatori după cum urmează:

Grupurile Camerei Deputaţilor: PSD – 141, PNL – 68, USR – 27, UDMR – 21, Pro Europa – 21, ALDE – 19, PMP – 12, Minorităţi – 17, Neafiliaţi – 3

Grupurile Senatului: PSD – 69, PNL – 25, USR – 13, ALDE – 12, UDMR – 9, Neafiliaţi – 8

Conform calculului matematic, din totalul de 465 de parlamentari, coaliţie PSD – ALDE are la Camera Deputaţilor 160 aleşi, iar la Senat 81 de senatori. Prin urmare, coaliţia are în total În acest fel, Puterea deţine 241 de parlamentari.

În schimb, Opoziţia are în acest un număr total de 145 de senatori şi deputaţi din partea PNL, USR şi PMP. Dacă grupul deputaţilor Pro Europa va vota moţiunea de cenzură, aşa cum a anunţat fostul premier Mihai Tudose, atunci opoziţia va avea un număr total de 166 voturi. La ei se mai pot adăuga şi câţiva senatori neafiliaţi, dar care provin din fostul grup PMP.

În cazul în care va vota UDMR pentru moţiune, ale cărei grupuri parlamentare numără un total de 30 de aleşi, atunci va fi o susţinere pentru moţiune de 196 de voturi.

Dacă ar susţine demersul Opoziţiei şi grupul parlamentar al minorităţilor, de 17 deputaţi, atunci ar fi un număr total de 213 de voturi pentru.

Drept urmare, pentru a avea o şansă, iniţiatorii trebuie să atragă toţi neafiliaţii, adică 11, plus voturi de la PSD şi ALDE (cel puţin 9)

Pro România, prin vocea fostului premier Mihai Tudose, a anunţat miercuri că va vota moţiunea de cenzură.

Şi liderul UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat miercuri că partidul său a decis să voteze moţiunea de cenzură pentru a sancţiona ”incapacitatea administrativă şi politică a Guvernului în cazul Valea Uzului”.

Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a declarat miercuri că Opoziţia nu deţine numărul de voturi necesare pentru trecerea moţiunii şi a făcut apel la parlamentarii PSD, ALDE şi a celorlalte grupuri să susţină moţiunea.

Viorica Dăncilă a anunţat, după întâlnirea de marţi cu grupurile parlamentare ale PSD că aceştia nu vor vota moţiunea de cenzură, însă vor asigura cvorumul.

Potrivit procedurii parlamentare, o moţiune de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. Pentru a fi adoptată, o moţiune de cenzură are nevoie de votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Numărul total de parlamentari, în prezent, este de 465. Pentru a trece o moţiune de cenzură este nevoie de 233 de voturi.

Moţiunea PNL, sub numele „Guvernul Dăncilă trebuie demis! Fără OUG-uri, fără parole de acces şi fără cozi la vot!” va fi dezbătută şi votată, marţi, 18 iunie, în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Liderii Opoziţiei sunt de părere că Executivul condus de Viorica Dăncilă trebuie demis pentru că în jurul acestuia sunt baroni locali care îşi doresc în continuare ordonanţe favorabile pe justiţie. AGERPRES

 

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Șofer de 55 de ani, municipiul Botoșani, aproape de comă alcoolică: 1,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, atât a arătat etilote

Publicat

Șofer de 55 de ani, municipiul botoșani, aproape de comă

Publicitate

Marți seară, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe strada I.C. Brătianu, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un bărbat, de 55 de ani, municipiul Botoșani.

 

Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfânta Împărăteasă Teodora, mama cea iubitoare de Hristos

Publicat

calendar ortodox 2026: sfânta Împărăteasă teodora, mama cea iubitoare de

Publicitate

Sfânta Teodora, Împărăteasa Bizanțului, s-a născut din părinți înstăriți și evlavioși în cetatea Constantinopolului unde a și crescut. Din fragedă vârstă i s-a dus renumele pentru înțelepciunea și frumusețea cu care era împodobită. Drept aceea, la 4 iunie anul 830 s-a căsătorit cu Teofil, împăratul Bizanțului cu care a avut 7 copii, 5 fete și 2 băieți.

Această căsnicie însă a fost umbrită de ura lui Teofil față de sfintele...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Două case din Durnești și Flămânzi au fost în pericol, în ultimele ore, după ce funinginea din coșurile de fum s-a aprins

Publicat

foto: adăpost de animale cuprins de flăcări în urma unui

Publicitate

Două case din localitățile Cucuteni ( comuna Durnești) și Prisăcani ( orașul Flămânzi) au fost în pericol, în ultimele ore, după ce funinginea din coșurile de fum s-a aprins.

Pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești și Punctului de Lucru Flămânzi au intervenit prompt și au stins flăcările înainte ca acestea să se extindă la acoperișul caselor.

Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind coș de fum necurățat de funingine.

Vă...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Mai multe străzi din municipiul Botoșani rămân fără apă. Aceeași măsură se aplică și în Răchiți, Cișmea, Unțeni, Roșiori, Stăuceni , Siliștea și Tocileni

Publicat

va fi sistată furnizarea apei potabile în comuna ungureni și

Publicitate

În vederea efectuării lucrărilor de remediere a unei avarii pe conducta din OL 200 mm situată la intersecția dintre strada Împărat Traian și strada Săvenilor, din municipiul Botoșani, S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță întreruperea furnizării apei, astăzi, 11 februarie 2026.

Astfel, în intervalul orar 09:00-16:00, sunt afectați de lipsa furnizării apei consumatorii ce locuiesc în imobilele situate pe străzile: Împărat Traian, de la...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe