România a început sâmbătă la orele prânzului exportul de gaze către Republica Moldova prin conducta Iaşi-Ungheni, au declarat, pentru AGERPRES, reprezentanţii Transgaz. „Astăzi (sâmbătă – n.r.),...
Elevii se întorc la cursuri luni, 5 decembrie, după minivacanța de Ziua Națională. Urmează două săptămâni de cursuri și apoi vacanța de iarnă. Următoarea vacanță, cea...
Patinoarul din șanțurile Cetății, pe Latura de vest, în zona de sub Catedrala Încoronării din Alba Iulia, urmează să fie redeschis publicului, după aproape două zile...
Cele mai mari salarii medii nete lunare sunt în București, Cluj, Timiș și Sibiu, respectiv de peste 4000 de lei. Cele mai mari creșteri față de...
Tinerii singuri din Germania renunță din ce în ce mai des la alcool la prima întâlnire și se întâlnesc la activități culturale sau în aer liber,...
Carmen Larisa Precup, o absolventă a Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca (UAD), care a lucrat pentru branduri recunoscute, a decis, în urmă cu mai mulţi...
Târgul de Crăciun de la Alba Iulia se deschide marți, 6 decembrie, de la ora 18.00. Până atunci, se fac amenajări, în Șanțurile Cetății, pe Latura...
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au anunțat astăzi că la data de 2 decembrie 2022, au oprit pentru control, pe drumul...
Vasile Șomlea, general de brigadă în rezervă, este fostul comandant al ISU Cluj. A îmbrăcat uniforma militară în 1978 și a dat-o jos doar când mergea...
Clujul continuă distracția și în primul weekend din decembrie. De data aceasta, atât sâmbătă, cât și duminică vor avea loc seri de jazz și piese de...
Openul Internaţional al României la şah desfăşurat la Sebeş a adunat un număr record de participanți, din seria competițiilor din domeniu desfășurate în județul Alba. Învingător...
Poliția Rutieră Alba monitorizează circulația pe drumurile din județ, în acest weekend. Șoferii sunt atenționați să respecte regulile rutiere și să fie atenți la schimbările de...
Trei cărți tipărite de Centrul Multicultural Liviu Rebreanu Aiud au fost prezentate la salonul de carte organizat de Consiliul Județean Alba și Muzeul Național al Unirii...
Clujenii i-au întrecut pe bucureşteni ca număr de persoane participante la deschiderea târgurilor de crăciun din cele două oraşe, deşi Bucureştiul este de 4-5 ori mai...
Peste 8 kilometri de drumuri aflate în comuna Meteș vor fi modernizate printr-o investiție de peste 14 milioane de lei, finanțată prin programul „Anghel Saligny”. Dezvoltarea...
Peste 75.000 de oameni, clujeni și turiști, au participat la evenimentele organizate cu ocazia Marii Uniri la Cluj-Napoca, portrivit reprezentanților municipalității. Multe evenimente au avut loc...
Europarlamentarul Dan Nica, liderul Delegației PSD din PE, a declarat că verdictul favorabil aderării României la Spațiul Schengen, dat vineri de Comisia pentru Afaceri Europene din...
Primarul Clujului, Emil Boc, a văzut un cățel fără stăpân, pierdut în sensul giratoriu de pe strada Frunzișului, și l-a dus la Primărie. Boc i-a luat...
Președintele AUR, George Simion, a făcut o declarație controversată la Alba Iulia, chiar la o zi distanță după ce a participat la Marșul Unirii, eveniment la...
Decesele înregistrate în rândul migranţilor care traversează Marea Mediterană sunt ”inacceptabile şi aproape mereu evitabile”, a spus vineri papa Francisc, reînnoind un apel adresat politicienilor din...