Copiii din oraşul german Hamburg au avut de patru ori mai multe şanse să contracteze COVID-19 în timpul unor adunări private decât la şcoală, arată o...
Ucraina a înregistrat în ultimele 24 de ore un record de 13.357 de cazuri de COVID-19, astfel încât numărul total al contagierilor a ajuns la 583.510,...
Cosmonauţii ruşi Sergei Rizhikov şi Sergei Kud-Sverchkov au întreprins miercuri o ieşire în spaţiu de cinci ore şi jumătate pentru a efectua lucrări în exteriorul Staţiei...
Ponderea locuinţelor din România care nu au o toaletă în interior este de peste zece ori mai mare decât media din UE, România fiind de altfel...
Austria a înregistrat 109 decese de COVID-19 în ultimele 24 de ore, cea mai ridicată cifră de la începerea pandemiei, în condiţiile în care în ţară...
Mii de persoane s-au adunat miercuri, 18 noiembrie, în centrul Berlinului pentru a protesta împotriva planului cancelarului Angela Merkel ca parlamentul să legifereze acordarea de puteri...
Compania americană Pfizer Inc. a anunţat miercuri că rezultatele finale ale testelor clinice de fază a treia pentru vaccinul său împotriva COVID-19, dezvoltat împreună cu compania...
Statele Unite au autorizat de urgenţă marţi un test rapid de utilizare individuală pentru detectarea COVID-19 şi care furnizează rezultatul în 30 de minute, în cadrul...
Ungaria a prelungit până la 8 februarie starea de urgenţă, instaurată pentru a lupta împotriva celui de-al doilea val al pandemiei de COVID-19, conform unui decret...
Actorul american Michael B. Jordan, cunoscut pentru rolul din „Black Panther”, a fost desemnat de revista People drept „cel mai sexy bărbat în viaţă” în 2020,...
Românii au continuat să rezerve bilete de avion în ultima perioadă, iar destinaţiile cele mai solicitate rămân Marea Britanie, Spania, Germania şi Franţa, reiese dintr-o analiză...
Facebook împreună cu AFP, un examinator al informaţiilor certificat prin Reţeaua Internaţională de Verificare a Faptelor, lansează marţi în România programul de verificare independentă a informaţiei,...
Preşedintele american Donald Trump şi-a întrebat consilierii săptămâna trecută despre opţiunea de a ataca Iranul din cauza prezenţei sale nucleare în creştere, scrie ziarul New York...
Un băiat în vârstă de 10 ani din Italia a fost operat de un cancer la măduva spinării, intervenţia chirurgicală fiind realizată în timp ce un...
Ministrul francez al sănătăţii, Olivier Veran, a afirmat marţi că ţara recâştigă controlul asupra epidemiei, însă nu este pregătită să relaxeze al doilea lockdown naţional, transmite...
Situaţia legată de coronavirus este în continuare foarte gravă în Germania, chiar dacă numărul infectărilor nu mai creşte atât de repede, a declarat marţi cancelarul Angela...
Consilierul pentru securitate naţională de la Casa Albă, Robert O’Brien, a promis luni, 16 noiembrie, o tranziţie lină spre o administraţie Biden, în timp ce preşedintele...
La optsprezece ani după ce au rezervat instituţia căsătoriei numai cuplurilor heterosexuale, alegătorii din Nevada au votat copleşitor pentru abolirea acestei măsuri şi includerea în Constituţia...
Un pantof alb din mătase care i-a aparţinut reginei Maria Antoaneta a fost adjudecat duminică, 16 noiembrie, pentru suma de 43.750 de euro, a anunţat casa...
În intervalul 9-16 noiembrie 2020, în România s-au înregistrat 58.221 de cazuri noi, reprezentând un nou record negativ săptămânal de la debutul epidemiei în ţara noastră. De asemenea,...