Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, Legea privind abrogarea recursului compensatoriu. Legea a fost iniţiată de PNL şi a fost comasată cu un proiect al USR....
Eduardt Cozminschi este noul preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial. Totodată, Mariana Cotoi a fost numită secretar de...
Proiectul iniţiat de cinci parlamentari liberali, între care deputatul Florin Roman, privind reducerea TVA de la 19%, la 16% și a cotei de TVA pentru alimente...
În alocuţiunea susţinută, luni seară, la Opera Naţională Română din Timişoara, preşedintele Klaus Iohannis a spus că îşi pleacă capul „cu deosebit respect” pentru urmaşii celor...
Radu Zamfir, medicul care a supraviețuit, în urmă cu cinci ani, accidentului aviatic din Apuseni în care și-au pierdut viața pilotul Adrian Iovan și studenta Aura...
Fostul vicepremier și ministru de interne, Mihai Fifor, dar și fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, sunt audiați astăzi la DNA Timișoara ca martori în dosarul...
Fostul director al sucursalei Hidrocentrale Bistriţa Piatra-Neamţ, Constantin Romică Grigoriu, şi doi administratori de firmă au fost trimişi în judecată, joi, de procurorii DNA Bacău, pentru...
Preşedintele Iohannis a semnat, miercuri, decretele privind retragerea decoraţiilor pentru mai multe persoane publice, printre care se numără Adrian Năstase, Miron Mitrea, Gheorghe Mencinicopschi, Adrian Severin,...
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, schimbarea din funcţie a prefecţilor din mai multe judeţe, a anunţat, miercuri, şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă. „Au fost...
Președintele Klaus Iohannis a anunțat că va retrage decorațiile acordare tuturor persoanelor care au primit condamnări penale. ”Am decis să retrag, în baza prevederilor legale, decorațiile...
Prefectul judeţului Mureş, Mircea Duşa, a anunţat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că demisionează din funcţie, menţionând că demnitatea sa este „mai presus decât...
Procedura de selecţie pentru propunerile de numire în funcţii de conducere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie şi...
Senatul a adoptat, luni, moţiunea simplă depusă împotriva ministrului Finanţelor Publice, Florin Cîţu. Moţiunea a primit 59 voturi „pentru”, 56 voturi „contra”, două „abţineri. Senatorii au...
PNL a decis, luni, să susţină desfiinţarea pensiilor speciale, cu excepţia celor ale militarilor şi magistraţilor, a anunţat vicepremierul Raluca Turcan, la finalul şedinţei Biroului Executiv...
Şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timişoara, consilierul judeţean de la Arad Cristian Ispravnic, a fost ridicat, luni dimineaţa, de la sediul PSD Arad....
Ursul brun rămâne pe lista speciilor protejate, Comisiile de Agricultură și Mediu din Camera Deputaților eliminând, miercuri, din proiectul de modificare a Legii Vânătorii, amendamentul care...
Prefectul judeţului Caraş-Severin, Matei Lupu, a demisionat din funcţie, după ce a fost pus sub control judiciar în dosarul permiselor ilegale de port-armă şi are interdicţie...
Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul privind abrogarea recursului compensatoriu, cu 272 voturi „pentru” şi 5 abţineri. Proiectul de lege a fost iniţiat de PNL, fiind...
Începerea judecăţii pe fond în dosarul în care fostul ministru de Interne Gabriel Oprea este acuzat de ucidere din culpă în legătură cu accidentul rutier care...
Prezent duminică la Alba Iulia, la împlinirea a 101 ani de la Marea Unire, premierul Ludovic Orban a declarat că unirea celor trei provincii româneşti prin...