ECONOMIE
Câți dintre investitorii români ar investi pe termen lung în criptoactive şi plăţi digitale

Patru din zece investitori români (39%) par să se orienteze către criptoactive şi plăţi digitale atunci când se gândesc la investiţii pe termen lung, potrivit unui sondaj recent realizat de o platformă de investiţii.
Potrivit eToro Retail Investor Beat, la întrebarea legată de planurile de investiţii pe termen lung pe care investitorii le au în vedere, o treime dintre respondenţi (33%) au indicat transformarea digitală, iar 32% că au în vedere tehnologia curată, în timp ce o pondere similară se orientează către robotică şi automatizare.
O analiză eToro aminteşte şi de concluziile Forumului Economic Mondial, care a avut loc la Davos şi unde s-a ajuns la concluzia că tehnologia sprijină tranziţia către energia verde.
„Se preconizează că hidrogenul verde, fuziunea nucleară şi alte tehnologii curate îşi vor continua dezvoltarea în 2023, pentru a accelera separarea de combustibilii fosili.
Potrivit unor estimări, trecerea de la combustibilii fosili la energia regenerabilă va ajuta economiile să economisească 12 trilioane de dolari până în 2050.
Câți dintre investitorii români ar investi pe termen lung în criptoactive şi plăţi digitale. Producţia locală de energie eoliană şi solară a crescut în primele 11 luni ale anului 2022
În ultimele 12 luni, iShares Global Clean Energy ETF (ICLN) a crescut cu peste 8%, iar anul acesta a crescut cu aproape 5%.
Pe o piaţă care a înregistrat preponderent pierderi, acest lucru subliniază importanţa pe care investitorii o acordă acestui sector.
În România, cele mai recente date arată că producţia locală de energie eoliană şi solară a crescut în primele 11 luni ale anului 2022, comparativ cu perioada similară din 2021″, menţionează sursa citată.
Datele centralizate de către reprezentanţii platformei de investiţii evidenţiază faptul că, în ultimele 12 luni, sectorul tehnologic (XLK) a pierdut aproape 17% din cotaţiile bursiere, dar la începutul acestui an a înregistrat o revenire de 6,56%.
Consultanţii Gartner preconizează că, în 2023, cheltuielile IT la nivel mondial vor totaliza 4.500 de miliarde de dolari, ceea ce reprezintă o creştere de 2,4% faţă de 2022. În această marjă, segmentele de software şi de servicii IT ar urma să crească cu 9,3%, respectiv cu 5,5%, în cursul acestui an.
Pe de altă parte, segmentul dispozitivelor este prognozat să scadă cu 5,1%, pe măsură ce atât consumatorii, cât şi companiile îşi prelungesc ciclurile de reînnoire a dispozitivelor, în timp ce cheltuielile IT vor creşte în fiecare ţară şi în fiecare industrie verticală pe care compania le urmăreşte.
Câți dintre investitorii români ar investi pe termen lung în criptoactive şi plăţi digitale. La cât vor ajunge veniturile mondiale din software-ul legat de inteligenţa artificială (IA)
„În 2023, Gartner vede companiile încercând să creeze „sisteme imunitare” digitale şi să-şi optimizeze rezilienţa, pentru a se proteja de numeroasele riscuri pe care le-am observat în 2022, inclusiv ameninţările cibernetice şi cele asupra lanţurilor de aprovizionare.
Veniturile mondiale din software-ul legat de inteligenţa artificială (IA) sunt prognozate să totalizeze 62,5 miliarde de dolari în 2022, o creştere de 21,3% faţă de 2021.
Companiile vor analiza cum să utilizeze mai bine IA şi să optimizeze gestionarea încrederii, a riscurilor şi a securităţii acestei tehnologii.
Unii experţi văd în 2023 un an în care companiile vor încerca să îşi monetizeze mai bine cheltuielile anterioare în evoluţia inteligenţei artificiale, în loc să dezvolte noi instrumente.
Câți dintre investitorii români ar investi pe termen lung în criptoactive şi plăţi digitale. Companiile se vor concentra pe inteligenţa artificială
Cu toate acestea, companiile se vor concentra pe inteligenţa artificială pentru a obţine o mai multă valoare din seturile de date existente”, relevă analiza citată.
Pe acest fond, un sondaj eToro arată că românii ar putea fi bine poziţionaţi pentru a profita de creşterea pe termen lung din sectorul tehnologic.
Astfel, 39% dintre investitorii din ţara noastră au în plan să se orienteze către criptoactive şi plăţi digitale, 33% către transformarea digitală şi 32% au în vedere tehnologia curată, aceeaşi pondere fiind orientată către robotică şi automatizare.
eToro este o platformă de investiţii cu active multiple ce permite oamenilor să îşi dezvolte cunoştinţele şi să-şi crească veniturile ca parte a unei comunităţi globale de investitori de succes. Agerpres
ECONOMIE
VIDEO: Retter construiește eficient și sustenabil. Pasajul suprateran peste DN1, la Therme București, aproape de finalizare

Retter construiește eficient și sustenabil. Pasajul suprateran peste DN1, la Therme București, aproape de finalizare. Tehnologie de ultimă generație pentru un proiect modern, curat și rapid.
La km 19+757 pe DN1, în zona Balotești–Corbeanca, compania Retter derulează lucrările pentru construirea pasajului suprateran (Pod Therme), un proiect de infrastructură rutieră major, realizat în beneficial Therme Nord București.
Acest pasaj va asigura conectivitate eficientă și trafic fluent într-o zonă cu dezvoltare accelerată și cerințe stricte privind protecția mediului.
Lucrările sunt realizate cu un nivel ridicat de eficiență, grație investițiilor în echipamente performante și metodologii moderne de lucru, orientate atât spre reducerea duratei de execuție, cât și spre minimizarea impactului asupra mediului.
Înlocuirea metodei clasice de hidroizolație – reducerea timpului de execuție de la 28 la 7 zile
Un element esențial al eficienței în această etapă a proiectului este optimizarea procesului de pregătire a betonului pentru aplicarea hidroizolației.
În locul metodei clasice, care presupune timpi de așteptare de până la 28 de zile pentru uscarea și tratarea corespunzătoare a stratului suport, Retter utilizează un ansamblu de echipamente Husqvarna, format din mașina de sablat Blastrac 2-20DT și un sistem de aspirare performant.
Această tehnologie permite curățarea și deschiderea porilor suprafeței din beton într-un mod rapid și uniform, fără apă, fără contaminanți, cu o aderență crescută.
Prin urmare, hidroizolația poate fi aplicată mult mai devreme, scurtând întregul proces la doar 7 zile – o reducere de peste 75% a timpului față de metodele tradiționale.
Zero praf – un avantaj esențial într-o zonă cu restricții de mediu
Zona Therme este supusă unor restricții stricte privind generarea de praf care rezultă și din traficul intens al Drumului Național 1 în timpul lucrărilor de execuție.
Echipamentele utilizate de Retter sunt special alese pentru a lucre curat, fără emisii de praf, datorită sistemului integrat de aspirare, conectat la mașina de sablat.
Acesta absoarbe complet praful generat în timpul sablării, chiar în momentul impactului, prevenind dispersarea în aer sau pe șantier.
Astfel, nu doar că se respectă legislația și standardele de mediu din zonă, dar se asigură și un mediu de lucru sigur pentru personal, fără riscuri de contaminarea altor procese sau zone învecinate.
Protecție suplimentară pentru rosturile de dilatație și aparatele de reazem, component sensibile ale lucrării de artă
Un alt avantaj-cheie al sablării fără praf este protejarea componentelor critice, cum sunt rosturile de dilatație si aparatele de reazem.
În metodele clasice, praful se poate infiltra în aceste zone greu accesibile, afectând calitatea lucrării sau funcționarea optimă a rosturilor și reazemelor.
Prin utilizarea echipamentelor moderne, păstrarea curățeniei este totală, ceea ce contribuie la durabilitatea și siguranța structurii.
Concluzie
Prin aplicarea acestor tehnologii moderne, Retter demonstrează angajamentul său față de eficiență, inovație și responsabilitate. Nu este vorba doar despre construire rapidă, ci despre construire inteligentă și sustenabilă, cu un impact minim asupra mediului și cu rezultate de calitate superioară.
Pasajul suprateran peste DN1 – Podul Therme – devine astfel un exemplu de bună practică în domeniul infrastructurii rutiere moderne, în care tehnologia contribuie activ la atingerea obiectivelor de performanță, mediu și siguranță.
ACTUALITATE
Estimări pentru finalul anului 2024: Creștere a prețurilor în construcții și comerțul cu amănuntul

Managerii din România prevăd o creștere a prețurilor în construcții și comerțul cu amănuntul pentru perioada octombrie – decembrie 2024. De asemenea, estimările acestora relevă că numărul angajaților în sectorul construcțiilor și al serviciilor va rămâne stabil.
Datele Institutului Național de Statistică (INS) din ancheta de conjunctură din octombrie indică o creștere moderată a volumului producției industriale și o ușoară scădere a numărului de salariați în industrie. În construcții, se anticipează o scădere a volumului producției, dar o stabilitate relativă a forței de muncă, alături de creșterea prețurilor lucrărilor.
Potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), în cadrul anchetei de conjunctură din luna octombrie 2024, managerii din industria prelucrătoare previzionează, pentru următoarele trei luni, creştere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +7%).
Referitor la numărul de salariaţi se estimează scădere moderată, soldul conjunctural fiind de -6%. Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +15%).
Potrivit estimărilor din luna octombrie 2024, în activitatea de construcţii se va înregistra, pentru următoarele trei luni, scădere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural -11%).
Managerii estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural -5%). În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creştere a acestora (sold conjunctural +23%).
În sectorul comerţ cu amănuntul, managerii au estimat, pentru următoarele trei luni, tendinţă de creştere a activităţii economice (sold conjunctural +20%).
Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra creştere moderată (sold conjunctural +16%). Angajatorii prognozează, totodată, creştere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +11%) şi a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +30%).
Potrivit estimărilor din luna octombrie 2024, cererea de servicii (cifra de afaceri) va înregistra relativă stabilitate în următoarele trei luni (sold conjunctural +5%). Managerii din sectorul servicii prevăd relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural 0%) iar pentru preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor aceştia estimează o tendinţă de creştere moderată (sold conjunctural +15%).
În comunicat se menţionează că soldul conjunctural indică percepţia managerilor întreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen care nu trebuie confundată cu ritmul creşterii sau scăderii oricărui indicator statistic produs de INS. Soldul conjunctural procentual este obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negativă.
sursa: Agerpres

Gramul de aur a atins joi, 17 oxctombrie, un nou maxim istoric. Pe de altă parte, leul s-a apreciat faţă de euro și s-a depreciat față de dolarul american.
Astfel, gramul de aur s-a scumpit joi, 17 octombrie 2024, cu 50,16 bani (0,13%), ajungând la o cotaţie de 394,4609 lei, de la 393,9593 lei, cât anunţase miercuri Banca Naţională a României (BNR). Astfel, gramul de aur a înregistrat din nou o valoare record.
Moneda naţională s-a apreciat, joi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9720 lei, în scădere cu 0,38 bani (-0,08%) faţă de cotaţia precedentă, de 4,9758 lei.
În schimb, leul a pierdut teren în faţa dolarului american, care a fost cotat la 4,5778 lei, în creştere cu 1,03 bani (0,23%), comparativ cu miercuri, când s-a situat la 4,5675 lei.
Pe de altă parte, moneda naţională s-a apreciat în raport cu francul elveţian, calculat de BNR la 5,2956 lei, în scădere cu 0,46 bani (-0,09%), faţă de 5,3002 lei, cotaţia anterioară.
sursa: Agerpres
ECONOMIE
FOTO: Structură metalică finalizată la cel mai dificil pod de pe lotul 1 al Autostrăzii Moldovei A7

Autostrada Moldovei A7. Structură metalică finalizată la cel mai dificil pod de pe lot 1, peste autostrada A3.
Lucrările avansează în ritm alert pe lotul 1 al autostrăzii A7. Constructorii anunță că a fost finalizată structura metalică la podul peste Autostrada A3, pe lotul 1.
De asemenea, se finalizează montajul ultimelor două grinzi, din cele 12 de la structura 1, cea peste autostrada A3. Este cea mai complexă structură din cele 15 de pe lotul 1.
A fost finalizată montarea tablierului metalic pe cea mai complexă structură a lotului 1 din autostrada A7. Este vorba despre podul de la km 1+157, peste autostrada A3, pe breteaua A la nodul A3.
Grinzile metalice au fost produse într-un timp record de Energo Brașov.
Grupul Retter, unul dintre liderii în domeniul construcțiilor de autostrăzi din România, continuă să facă progrese remarcabile pe șantierul Autostrăzii A7 Ploiești – Buzău, un proiect de infrastructură esențial pentru dezvoltarea rețelei rutiere din România.
Autostrada „Moldovei” A7 are aproape 450 km de la Ploiești (Dumbrava/A3) și până la Siret, la granița cu Ucraina.
Pe lotul 1 Dumbrava – Mizil, stadiul lucrărilor era, la începutul lunii august, de 80%.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunța că șase loturi vor fi date în circulație în mod sigur anul acesta, cele două de la Ploiești la Buzău, cele patru Buzău – Focșani.
A7 Ploiești – Buzău, Lot 1: Dumbrava (A3) – Mizil
- Lungime: 21 km
- Constructor: Impresa Pizzarotti – Retter
- Valoare: 1,47 mld lei
- Început: August 2022
- Termen: 20 luni – Q4 2024