EVENIMENT
Caz șocant în București: Bărbat găsit mort pe malul lacului Herăstrău
Un bucureștean în vârstă de 56 de ani, dat dispărut de fiul său, a fost găsit mort în timpul nopții de marți spre miercuri, lângă lacul Herăstrău.
Fiul a sesizat prin apel 112, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Secția 2 Poliție, în jurul orei 1.00, că tatăl său, în vârstă de 56 de ani, a plecat de la o locație din Sectorul 1 și nu mai răspunde la telefon.
Polițiștii au demarat, de îndată, procedura de căutare, specifică în astfel de situații, împreună cu echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, în urma căreia, a fost găsit bărbatul, pe malul lacului Herăstrău, din Sectorul 1.
În pofida eforturilor medicilor, a fost declarat decesul acestuia.
Trupul a fost transportat la INML, pentru efectuarea necropsiei.
În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Biroul Morți Supecte și Ucideri din Culpă din cadrul Serviciului Omoruri din Poliția Capitalei.
(sursa: Mediafax)
EVENIMENT
FOTO: Grenade defensive descoperite la Aiud, pe drumul către unitatea militară. A intervenit echipa pirotehnică a ISU Alba
Echipa pirotehnică din cadrul Detașamentului de Pompieri Alba Iulia a intervenit duminică în municipiul Aiud, pe drumul către unitatea militară (zona Herja), pentru asanarea unei muniții rămase neexplodate.
În urma recunoașterii, specialiștii au identificat două element de muniție (două grenade defensive, fără focos), care au fost ridicate, transportate și depozitate în condiții de maximă siguranță, urmând a fi distruse ulterior într-o misiune specifică.


Pentru...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Avram Gal (PSD) propune fuziunea Turda – Câmpia Turzii. Ce părere aveți? Cum s-ar putea numi noul municipiu?
Avram Gal, președintele PSD Câmpia Turzii, a lansat o propunere de dezbatere publică privind o eventuală fuziune administrativă între municipiile Turda și Câmpia Turzii, în contextul viitoarei reorganizări administrativ-teritoriale la nivel național.
„Nu ne este frică de competiție. Din contră, credem că o astfel de construcție administrativă comună ar putea aduce beneficii reale pentru întreaga zonă”,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Uniunea Europeană a majorat brusc tarifele vamale la importurile de farfurii, cești, boluri și alte articole de masă și bucătărie din ceramică din China.
Decizia vine după o revizuire a măsurilor antidumping în vigoare din 2013, scrie Economedia.
Blocul celor 27 de țări va aplica o taxă generală de 79% asupra produselor, înlocuind taxele anterioare care variau între 13,1% și 36,1%, potrivit unui document publicat vineri în Jurnalul Oficial al UE.
Creșterea face parte...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO FOTO. Cum a apărut o femeie pe pârtia de la Buscat. Tocuri de plimbat pe floașterul Clujului
Duminică, pe pârtia din Buscat, o femeie a atras toate privirile. Purta tocuri cui, o mulțime de bijuterii de aur și o ținută care nu avea nicio legătură cu muntele sau sportul de iarnă.
În loc de echipament de schi, avea haine elegante, potrivite mai degrabă pentru o plimbare în oraș.
Trecând pe lângă zăpadă cu tocurile sale imposibile și bijuteriile strălucitoare, crea un contrast total cu peisajul alb...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
