EVENIMENT
Caz șocant în Iași: Un bărbat și-a pierdut viața după ce şi-a băgat în gură o petardă aprinsă
Un bărbat de 40 de ani a murit, în prima zi de Crăciun, după ce şi-a băgat în gură o petardă aprinsă.
„Am fost solicitaţi (miercuri – n.r.) în jurul orei 20,00 pentru un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Belceşti, cu leziuni datorate exploziei unei petarde pe care şi-a introdus-o aprinsă în cavitatea bucală. La locul solicitării a fost trimisă ambulanţa cu medic de la Târgu Frumos, dar din păcate leziunile erau incompatibile cu viaţa”, a informat, joi, prof. univ. dr. Diana Cimpoeşu, medic şef al UPU SMURD Iaşi.
Medicina legală urmează să stabilească dacă bărbatul se afla sau nu sub influenţa băuturilor alcoolice.
De asemenea, potrivit sursei citate, în Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iaşi a fost adus un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din zona oraşului Hârlău, care a suferit o intoxicaţie cu fum şi arsuri de gradul I pe faţă din cauza artificiilor sau a petardelor.
După ce a primit îngrijirile medicale necesare, bărbatul a plecat acasă. AGERPRES
EVENIMENT
Doliu la Mănăstirea Râmeț: stavrofora Ierusalima Ghibu, proinstareța mănăstirii, a încetat din viață
Stavrofora Ierusalima Ghibu, proinstareța Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la Râmeț, a încetat din viață.
Anunțul a fost făcut de Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia.
Ierusalima Ghibu a trecut la Domnul sâmbătă dimineața, 15 noiembrie. Avea 88 de ani.
Slujba înmormântării maicii Stavrofore Ierusalima Ghibu, stareță a străvechiului așezământ monahal de pe Valea Râmețului timp de 42 de ani, va avea loc luni, 17 noiembrie, la Mănăstirea…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Profesorul clujean Dan Vodnar, victimă a unei campanii de phishing. Imaginea lui, folosită ilegal pentru a vinde Uricystin
Renumitul profesor clujean Dan Vodnar, președinte al Senatului Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, a căzut victimă unei campanii false de promovare a unui produs „miraculos”, o practică tot mai des întâlnită pe internet.
Dan Vodnar a avertizat public asupra unui interviu fals care circulă online și în care îi sunt folosite ilegal numele și fotografia, dar în care…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Numărul maxim de elevi în clasele de liceu, din anul școlar 2026-2027. Reguli pregătite de Ministerul Educației
Ministerul Educației a pregătit proiectul de metodologie privind cifra de școlarizare în anul școlar 2026-2027. Potrivit documentului, clasele de a IX-a din liceele teoretice și tehnologice vor avea 28 de elevi.
În ceea ce privește clasele cu filieră vocațională profil sportiv, teologic, pedagogic, precum și învățământ liceal de artă, acestea vor avea 24 de elevi, notează edupedu.ro.
Numărul elevilor într-o clasă a crescut, în medie, cu doi elevi din anul școlar…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Un val dens de ceață a acoperit în această dimineață Cluj-Napoca, iar imaginile surprinse de pe dealul Feleacu oferă un tablou aproape ireal.
Orașul a dispărut complet sub o pătură lăptoasă de ceață, transformând panorama într-un peisaj desprins parcă dintr-un film.
Clujul în ceață
Nicio clădire nu se mai distinge, iar liniile familiare ale orașului au fost înlocuite de o mare albă, compactă și…
Citește mai mult pe Cluj24.ro


