EVENIMENT
Caz șocant în Prahova: Cadavrul unui bărbat, găsit într-o groapă de reziduuri petroliere
Cadavrul unui angajat al Rafinăriei Vega din Ploieşti a fost găsit într-un batal de reziduuri petroliere din incinta rafinăriei, poliţiştii deschizând în acest caz un dosar penal pentru ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.
Potrivit unui comunicat emis, luni, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova, poliţiştii din Ploieşti au fost sesizaţi cu o zi în urmă, în jurul orei 6,00, de către un angajat al unei societăţi comerciale cu privire la faptul că într-un batal de reziduuri petroliere din incinta unei rafinării din municipiu se află cadavrul unei persoane.
Trupul neînsufleţit a fost extras, stabilindu-se că este vorba despre un bărbat în vârstă de 52 de ani din oraşul Vălenii de Munte.
Conform unui comunicat emis de Rafinăria Vega, sâmbătă dimineaţă, la finalul schimbului de noapte, un operator chimist a fost declarat dispărut de către colegi, fiind demarate procedurile de căutare a acestuia şi fiind anunţate autorităţile.
Bărbatul a fost găsit, duminică dimineaţă, de către un coleg „în afara zonei sale de lucru, într-un spaţiu care nu este destinat activităţii operaţionale”, arată sursa citată.
„Menţionăm că incidentul nu a fost generat de procesele operaţionale curente, iar activitatea rafinăriei nu a fost afectată”, se menţionează în comunicatul rafinăriei.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova în vederea efectuării necropsiei.
Cercetările sunt continuate de către poliţiştii din cadrul Biroului de Combatere a Infracţiunilor Contra Persoanei şi Patrimoniului, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, mai arată comunicatul IJP Prahova. Agerpres
Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca se întrunește, miercuri, de la ora 10, în ședință extraordinară în Sala de sticlă având de analizat și aprobat proiecte importante pe ordinea de zi.
Primarul Emil Boc anunțase cu o zi înainte că doar 4 din aceste proiecte totalizează 84 de milioane de euro.
Ordinea de zi
Proiect de hotărâre privind aprobarea execuției bugetului general al municipiului…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Rabla Auto 2025: AFM anunță noi înscrieri pentru cumpărarea de mașini cu motoare termice sau hibride. Valoarea ecotichetelor
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat suplimentarea bugetului pentru persoane fizice și o nouă sesiune de înscrieri.
Bugetul pentru autovehiculele termice și hibride din Programul Rabla Auto 2025 – persoane fizice va fi suplimentat cu 45 milioane de lei, potrivit AFM.
”Administrația Fondului pentru Mediu anunță redistribuirea bugetului alocat sesiunii de înscriere în cadrul Programului Rabla auto în vederea suplimentării fondurilor pentru persoanele fizice care…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Bătaie între patru bărbați, în fața unui bloc din Cugir. Un tânăr de 23 de ani din localitate a fost REȚINUT de polițiști
Un tânăr de 23 de ani din orașul Cugir a fost reținut de polițiști fiind cercetat pentru lovire și tulburarea ordinii și liniștii publice. Acesta a fost implicat în seara zilei de luni, 27 octombrie, într-un scandal în fața unui bloc din oraș, alături de alți trei bărbați.
Potrivit IPJ Alba, la data de 28 octombrie 2025, polițiștii din Cugir au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 23 de ani, din orașul Cugir, cercetat pentru lovire sau alte…
Citește mai mult pe Alba24.ro
România si Aliatii au fost informați de decizia Statelor Unite ale Americii privind redimensionarea trupelor americane din Europa, anunță, miercuri, MApN.
”Ministerul Apărării Naționale a fost informat cu privire la redimensionarea unei părți a trupelor americane dislocate pe Flancul Estic al NATO, ca parte din procesul de reevaluare a posturii globale a forțelor militare ale SUA.
Printre elementele brigăzii ce…
Citește mai mult pe Cluj24.ro

