EVENIMENT
Caz șocant într-o localitate din Dolj: O copilă de 10 ani, ținută legată în lanțuri de bunica ei
Un caz șocant a avut loc, vineri la amiază într-o locuință din localitatea Cerăt, județul Dolj. O copilă de 10 ani a fost ținută legată cu un lanț de către bunica ei.
Potrivit IPJ Dolj, la data de 13 mai, ora 11:00, polițiștii Secției nr.14 Poliție Rurală Bârca, în baza datelor și informațiilor obținute, împreună cu reprezentanții autorității locale, s-au deplasat în comuna Cerăt, la locuința unei femei de 53 de ani, bunica unei minore de 10 ani, căreia îi este și asistent personal.
Cu ocazia verificării la domiciliu, în una dintre camere, a fost găsită minora de 10 ani, legată cu un lanț de piciorul stâng, asigurat cu un lacăt, lanț legat de piciorul patului.
În urma celor constatate, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate, dosar aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea.
Minora de 10 ani și fratele acesteia de 15 ani au fost preluați de reprezentanții DGASPC Dolj, minora fiind în afara oricărui pericol.
Femeia a fost prezentată instanței de judecată care a dispus arestul la domiciliu pentru 30 de zile.
În crima oribilă care a avut loc sâmbătă în comuna Florești, apar noi detalii interesante. Victima, Gheorghe Chindriș, un româno-american foarte cunoscut cel puțin în zona Transilvaniei, cu funcții în Societatea Culturală Avram Iancu și Asociația Maramureșenilor din Cluj, ar fi fost omorât cu un calorifer electric, de către un tânăr de 26 de ani.
Omorât cu un calorifer
„Localitatea Luna de Sus/CJ –...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Duminică, 15 februarie 2026, au loc noi trageri organizate de Loteria Română pentru jocurile Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.
Evenimentul vine după ce, la extragerile de joi, 12 februarie, au fost acordate peste 36.400 de câștiguri, în valoare totală de peste 25,07 milioane de lei.
Numerele câștigătoare vor fi publicate după ora 18,30.
Report uriaș la Joker: peste 10,24 milioane de euro
La jocul Joker, la categoria I, se înregistrează un report...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO Acțiune a polițiștilor din Alba: Peste 480 de șoferi, testați pentru alcool și droguri. Câți au rămas fără permis
În noaptea de sâmbătă spre duminică, 14/15 februarie 2026, polițiștii rutieri și cei de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au acționat, pe principalele artere rutiere din județ, pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Potrivit IPJ Alba, activitățile au vizat reducerea riscului rutier și creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice.

În cadrul...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Carte sau film? „Montalbano sono!” – Camilleri vs Zingaretti. Scriitorul sau actorul intrat perfect în pielea personajului?
Cluj 24 vă propune în weekend să luați o mică pauză de la scroll și să vă opriți cu șoarecul peste o rubrică în care veți da de o părere extrem de subiectivă, dar măcar nu exagerat de lungă, despre cărți și filme mai mult sau mai puțin cunoscute. Iar atunci când romanul a fost ecranizat vom încerca să vă convingem despre superioritatea hârtiei asupra celuloidului. Sau vițăvercea…
Editura Crime...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
