EVENIMENT
FBI se implică în dosarul crimelor de la Caracal: DIICOT a cerut sprijin pentru reluarea testelor ADN și realizarea profilului psihologic a lui Dincă
DIICOT a solicitat ajutorul Biroului Federal de Investigaţii (FBI) pentru efectuarea unei expertize genetice prin care să se stabilească profilul genetic (ADN) în cazul Luizei Melencu, dar şi pentru a stabili profilul psihologic/comportamental al lui Gheorghe Dincă, suspectul crimelor de la Caracal.
"Prin ordonanţa din data de 20.09.2019, procurorii DIICOT - Structura Centrală au dispus efectuarea unei cereri de asistenţă judiciară în materie penală cu autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii, respectiv Biroul Federal de Investigaţii (FBI), având drept obiect efectuarea unei expertize genetice prin care să se stabilească profilul genetic (ADN mitocondrial şi cromozomial) al victimei majore, analiza genetică de tip mitocondrial neputând fi efectuată pe teritoriul României de către niciun laborator autorizat, la Institutul Naţional de Medicină Legală 'Mina Minovici' efectuându-se doar analiza genetică de tip cromozomial", se arată într-un comunicat al DIICOT.
Conform DIICOT, în acest sens, au fost puse la dispoziţia Biroului Federal de Investigaţii fragmentele osoase ce urmează a fi supuse analizei.
De asemenea, prin aceeaşi comisie rogatorie, s-a solicitat asistenţă specialiştilor din cadrul FBI în vederea stabilirii profilului psihologic/comportamental al inculpatului Gheorghe Dincă.
"Precizăm faptul că, în cauză, nu există date sau indicii care să conducă la ipoteza implicării în vreun fel a vreunui cetăţean american în activităţile ce formează obiectul dosarului de urmărire penală, iar efectuarea unei comisii rogatorii cu Statele Unite ale Americii este motivată exclusiv de înalta specializare a FBI în materia analizelor şi expertizelor în cauze de acest gen", spune DIICOT.
Reprezentanţii DIICOT precizează că activităţile procedurale ce privesc partea civilă Monica Georgeta Melencu, mama Luizei Melencu, se află în conexitate cu activităţile menţionate.
Monica Georgeta Melencu a fost citată joi, în vederea punerii în executare a autorizării emise la data de 23 septembrie de către Tribunalul Bucureşti, şi anume pentru a-i fi prelevate probe biologice pentru efectuarea unei noi expertize genetice.
Potrivit unui raport al INML trimis la DIICOT, fragmentele osoase descoperite în zona de lizieră de lângă Caracal provin de la scheletul unei persoane de sex feminin cu vârsta cuprinsă între 15 şi 19 ani, alta decât Alexandra Măceşanu.
INML nu a reuşit însă să stabilească dacă fragmentele osoase găsite la lizieră aparţin Luizei Melencu, aşa cum susţine Gheorghe Dincă, suspectul crimelor de la Caracal.
Marţi, DIICOT a transmis că mama Luizei Melencu a refuzat să-i fie prelevate probe biologice pentru efectuarea unei noi expertize genetice, însă procurorii au obţinut mandat de la instanţă pentru această procedură.
Monica Georgeta Melencu susţine că anchetatorii ar vrea să "planteze" noile probe prelevate de la ea în oasele găsite la lizieră, pentru a închide ancheta.
Gheorghe Dincă a recunoscut că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu, în vârstă de 15 ani, pe data de 25 iulie. De asemenea, el a susţinut că a ucis-o şi pe Luiza Melencu, de 18 ani, dispărută în luna aprilie. AGERPRES
EVENIMENT
VIDEO. Revoltă pe str. Lotrului. Mașinile parcate aiurea blochează traficul. Locuitorii cer intervenția Poliției Locale Cluj
Tot mai mulți locuitori de pe strada Lotrului din Cluj-Napoca, riverani din zonă, sunt nemulțumiți de faptul că se parchează ilegal mașini care blochează traficul și fac apel la intervenția Poliției Locale din cadrul Primăriei Cluj-Napoca.
”Suntem pur și simplu revoltați de această situație, care durează de ani de zile, și nu se ia nicio măsură. Sunt studenți din alte județe care locuiesc în chirie...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Luna februarie 2026: Luna capriciilor, a îndrăgostiților și a pregătirii primăverii. De ce i se spune Făurar
Februarie este, fără îndoială, cea mai atipică lună a anului. Are doar 28 de zile în anii obișnuiți - așa cum este și februarie 2026 - și 29 doar o dată la patru ani, în anii bisecți. Ziua adăugată „în plus” nu este întâmplătoare, ci este o corecție necesară pentru a menține echilibrul dintre anul calendaristic și cel astronomic.
Dincolo de această particularitate, februarie este o lună încărcată de semnificații, tradiții și sărbători vechi, în care iarna...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Ziua a doua la Transylvania Open WTA250. Încep primele partide din tabloul principal și acces gratuit pentru spectatori
Transylvania Open WTA250 continuă duminică cu o zi plină de tenis de calitate la BT Arena.
Ziua a doua a turneului aduce pe cele două terenuri meciuri decisive din calificări, primele confruntări de pe tabloul principal de simplu, dar și partide din proba de dublu.
Programul zilei de duminică
Programul de duminică debutează la ora 11:00, pe Terenul Central, cu meciuri din calificări. Capul de serie numărul 3,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Avertizare pentru dispozitivele Android, de la Bitdefender: Pericol, din cauza unui nou virus care fură date bancare
Alertă pe Android: Dispozitivele sunt în pericol din cauza unui nou virus care fură date bancare. Cercetătorii au avertizat asupra unor noi atacuri cibernetice care utilizează platforma Hugging Face ca depozit pentru a distribui mii de variații de încărcături malițioase cu troieni de acces la distanță (RAT) pentru Android, prin care se fură datele de autentificare pentru servicii financiare.
Hugging Face este o platformă de găzduire online open-source, folosită de obicei pentru a...
Citește mai mult pe Alba24.ro
