EVENIMENT
Cazul din Caracal, răsturnare de situație. Nu a putut fi stabilit profilul ADN al oaselor găsite în pădure. Precizări DIICOT
DIICOT a anunțat sâmbătă că nu s-a putut evidenţia niciun profil ADN din rămășițele găsite în pădurea de lângă Caracal, despre care Gheorghe Dincă precizase că ar fi ale Luizei Melencu, informează Alba24.ro.
Potrivit DIICOT, sâmbătă dimineața, Institutul Național de Medicină Legală ”Mina Minovici” a înaintat Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism constatările preliminare ale expertizei genetice judiciare, potrivit cărora:
”- au fost expertizate de către Institutul Național de Medicină Legală o parte dintre probele ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului efectuată la zona de lizieră de pădure, respectiv fragmente osoase de natură umană.
– având în vedere starea de calcinare excesivă a acestora, ca urmare a acţiunii factorilor fizico-chimici la care a fost supus materialul biologic osos, nu s-a putut evidenţia niciun profil ADN”.
DIICOT mai precizează că, prin adresa emisă astăzi, procurorii DIICOT – Structura Centrală au reiterat Institutului Național de Medicină Legală ”Mina Minovici”, dispoziţia de efectuare în continuare, în regim de urgenţă, a expertizei genetice judiciare asupra întregului material probator, inclusiv asupra dinţilor şi a altor mijloace materiale de probă găsite cu ocazia cercetării la faţa locului.
Potrivit informațiilor comunicate inițial, rămăşiţele osoase descoperite în 5 august, în zona de lizieră de pădure, ar fi provenit de la o persoană de sex feminin, cu vârsta cuprinsă între 15 şi 19 ani, diferite față de cele găsite în case lui Dincă și despre care s-a stabilit că ar avea ADN-ul Alexandrei Măceșanu.
Cu privire la fragmentele osoase, dinți și cenușă găsite în într-o lizieră de pădure lângă Caracal, Dincă preciza că ar aparține Luizei Melencu, însă deocamdată INML nu a putut confirma ADN-ul, din cauza stării de calcinare excesivă a rămășițelor umane.
sursă: alba24.ro
EVENIMENT
Șofer din Cluj, amendat după ce a zburat cu 169 km/h prin Copăceni. IPJ Cluj: „Ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi apărut un pieton”
Joi, 5 februarie, în jurul orei 12:35, polițiștii din Turda au depistat un bărbat de 43 de ani din Cluj-Napoca conducând cu viteza de 169 km/h pe un sector de drum unde limita legală este de 70 km/h, în localitatea Copăceni.
Potrivit specialiștilor, la o astfel de viteză, autoturismul parcurge aproximativ 46,9 metri pe secundă, ceea ce ar necesita peste 160 de metri pentru a frâna complet pe asfalt uscat.
În...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj în 2025. Peste 431.000 de pacienți tratați și servicii medicale la cel mai înalt nivel
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a realizat împreună cu conducerea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca o analiză a activității derulate în cadrul instituției medicale pe parcursul anului 2025.
Statisticile au relevat faptul că unitatea sanitară aflată în subordinea Consiliului Județean a furnizat servicii medicale clinice și paraclinice în regim de spitalizare continuă,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Ministrul Sănătății a anunţat cine va fi exceptat de la neplata primei zile de concediu medical
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat introducerea unor excepții în măsura privind neplata primei zile de concediu medical, pentru protejarea pacienților vulnerabili.
Alexandru Rogobete a precizat joi că Ministerul Sănătății a finalizat un proiect de ordonanță de urgență care urmează să fie pus în transparență decizională și care introduce metodologii clare de protecție în ceea ce privește concediile medicale pentru „pacienții care chiar au nevoie de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Un asteroid cât un bloc cu 15 etaje ar putea lovi Luna. Impact va genera un fulger vizibil de pe Pământ. Când ar putea avea loc
Un asteroid cât un bloc cu 15 etaje ar putea lovi Luna. O descoperire astronomică recentă a captat atenția comunității științifice: asteroidul 2024 YR4 ar putea lovi Luna, în decembrie 2032. Cercetătorii spun că impactul ar produce cel mai puternic eveniment lunar observat în epoca modernă, un fulger vizibil cu ochiul liber din anumite regiuni ale Pământului.
Un nou studiu sugerează că asteroidul 2024 YR4 ar putea produce un eveniment ceresc rar și spectaculos dacă va lovi Luna...
Citește mai mult pe Alba24.ro
