Connect with us

EVENIMENT

Cazul pacienților infestați cu o bacterie în spitalul din Miercurea-Ciuc. Şeful secţiei de Oftalmologie şi asistenta şefă, revocaţi din funcţii

Publicat

spitalul judetean de urgenta harghita miercurea ciuc

Şeful secţiei de Oftalmologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Miercurea-Ciuc şi asistenta-şefă a secţiei au fost revocaţi din funcţie, după ce 14 pacienţi operaţi de cataractă senilă au dezvoltat o inflamaţie a globului ocular, în urma infectării cu bacteria Pseudomonas aeruginosa, ulterior trei dintre ei pierzându-şi vederea la ochiul operat.

Anunţul a fost făcut, miercuri, într-o conferinţă de presă de preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, care a precizat că decizia a fost luată de Comitetul Director al SJU, "forul de conducere operativă al spitalului".

Cele două posturi vor fi scoase la concurs

După revocarea din funcţie a şefului secţiei de Oftalmologie, dr. Bodó Pál, şi a asistentei-şefe, Comitetul Director a început demersurile pentru scoaterea celor două posturi la concurs.

Potrivit lui Borboly, Comitetul Director "a reorganizat secţia de Oftalmologie pentru noi circuite", a început demersurile pentru reautorizarea blocului operator, a cărui activitate a fost sistată de Direcţia de Sănătate Publică şi a solicitat Comisiei de Etică a spitalului să facă verificări în acest caz.

De asemenea, preşedintele CJ a menţionat că s-a întrunit şi Consiliul de Administraţie al SJU şi a luat mai multe decizii, cum ar fi reluarea activităţii blocului operator, în acest sens urmând să fie alocate fonduri din bugetul judeţean "pentru acele reparaţii sau modificări care sunt necesare".

Borboly a ţinut să puncteze faptul că cel mai important lucru pentru el îl reprezintă bolnavii "care au suferit şi suferă" şi pe care încearcă să îi susţină "în toate felurile în care este posibil omeneşte şi instituţional".

Preşedintele CJ Harghita a adăugat că un alt obiectiv al său îl reprezintă redeschiderea blocului operator de la secţia de Oftalmologie.

Întrebat dacă ia în calcul încetarea contractului managerului SJU Miercurea Ciuc, dr. Konrad Judith, Borboly a spus că aşteaptă mai multe răspunsuri din partea spitalului, după care va lua decizia corespunzătoare, dar a subliniat că "pacienţii sunt cei mai importanţi".

"Am pus mai multe întrebări, la care aşteptăm răspunsul, pentru că din mânecă nu se poate lua o decizie. Aşadar, după ce vom primi aceste răspunsuri, vom lua decizia corespunzătoare", a afirmat Borboly Csaba.

Preşedintele CJ Harghita a mai precizat că toate informaţiile pe care le-a furnizat jurnaliştilor provin de la Corpul de Control al instituţiei pe care o conduce, care a început verificările în acest caz, dar ancheta nu este încă finalizată.

Un număr de 14 pacienţi care au fost operaţi de cataractă senilă la mijlocul lunii ianuarie la secţia de Oftalmologie a Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc au dezvoltat endoftalmită (o inflamaţie a globului ocular), la şase dintre ei fiind identificată bacteria Pseudomonas aeruginosă, iar 13 dintre ei au fost reoperaţi.

Trei dintre pacienți și-au pierdut vederea la ochiul operat

Trei dintre pacienţii reoperaţi şi-au pierdut vederea la ochiul operat, iar la şase vederea s-a deteriorat, în vreme ce în cazul a cinci pacienţi vederea nu s-a deteriorat, ci s-a deteriorat în mică măsură.

În acest caz, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Harghita a aplicat amenzi în valoare totală de 30.000 lei. La secţia de Oftalmologie au fost sancţionate şase persoane, inclusiv asistenta-şefă şi şeful se secţie, cuantumul total al amenzilor fiind de 26.000 lei, iar la structurile cu atribuţii în activitatea de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale au fost sancţionate cinci persoane, amenzile totale fiind de 4.000 lei, fiind aplicate şi trei avertismente.

Concluzie: ”procedurile nu au fost respectate”

Şefa DSP Harghita, Dr. Tar Gyogyi, a declarat că s-au constatat "severe probleme de respectare a măsurilor de sterilizare", iar procedurile, chiar dacă existau, nu erau respectate.

De asemenea, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi neglijenţă în serviciu.

Sursa infecţiei nu a fost identificată, nici în urma anchetei DSP şi nici în a celei efectuate de Serviciului de Supraveghere şi Prevenţie a Infecţiilor Asociate Asistenţei Medicale din SJU Miercurea-Ciuc, dar se bănuieşte că bacteria a fost adusă de un pacient din afara spitalului şi manipulată de personalul secţiei de Oftalmologie, deficienţa în sterilizare ducând la această situaţie. Agerpres

Citește Romania24.ro pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

”Zonele albastre” de pe Pământ: Locurile în care se trăiește cel mai mult. Unde se află România în topul longevității

Publicat

”zonele albastre” de pe pământ: locurile în care se trăiește

Zonele albastre ale planetei (Blue Zones) sunt regiuni în care oamenii trăiesc mult mai mult decât media globală, cu un număr neobișnuit de mare de persoane care depășesc 90–100 de ani, având în același timp o stare bună de sănătate. Conceptul a fost popularizat de Dan Buettner, pe baza cercetărilor demografice și medicale.

Care sunt ”zonele albastre” recunoscute oficial

1. Okinawa – Japonia

  • Cea mai mare densitate de centenari din lume
  • Dietă bazată pe legume, soia,...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO: Stadiul lucrărilor la noua creșă din Blaj. Când va fi gata și câte locuri va avea

Publicat

video: stadiul lucrărilor la noua creșă din blaj. când va

La Blaj continuă lucrările la cea de-a doua creșă din municipiu. Este vorba despre o creșă de 40 de locuri, care ar urma să fie finalizată până în luna august a anului viitor.

„Ne aflăm în Lunca Ciufudului, avem în spate un obiectiv de investiții foarte important pentru administrația locală, noua creșă. În valoare de 12 milioane de lei, este un proiect implementat de Ministerul de Dezvoltării, o creșă de 40 de locuri, o creșă care va fi finalizată până în luna...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO ȘTIREA TA: Parcare după bunul plac, pe trotuar, pe un bulevard din Alba Iulia

Publicat

foto Știrea ta: parcare după bunul plac, pe trotuar, pe

Mai mulți șoferi au fost surprinși sâmbătă dimineața după ce și-au lăsat mașinile pe trotuar la Alba Iulia, în zona unei parcări aflată pe bulevardul Revoluției 1989 din municipiu. 

Deși autoritățile au instalat stâlpi de delimitare tocmai pentru a separa zona de parcare de trotuarul destinat pietonilor, aceștia nu au reprezentat un obstacol pentru șoferii care au decis să-i „ocolească” și să urce mașinile pe spațiul pietonal.

Imaginile au fost surprinse și...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Sâmbătă: Crosul Libertății, la Cugir. Peste 300 de alergători vor lua startul la competiție, din centrul orașului

Publicat

sâmbătă: crosul libertății, la cugir. peste 300 de alergători vor

Peste 300 de alergători vor lua startul sâmbătă, 20 decembrie, în cadrul competiției Crosul Libertății de la Cugir. Evenimentul este dedicat spiritului de libertate, comunității și valorilor sportive.

Toți participanții vor beneficia de cronometare oficială și un tricou gratuit oferit de organizatori.

La concurs s-au înscris peste 300 de participanți. Dintre aceștia, peste 180 de alergători vor lua startul la cursa de 5 kilometri. Alți 120 de copii vor lua startul la cursele...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe