Connect with us

ACTUALITATE

Ce măsuri sunt adoptate în Franţa şi Belgia, la început de an școlar

Publicat

În majoritatea ţărilor europene, anul şcolar începe în septembrie; copiii şi adolescenţii au scăpat mai repede de izolare şi s-au reîntâlnit cu colegii în Germania, Irlanda de Nord şi Scoţia încă din august, iar luna aceasta primii care vor intra din nou în clase vor fi elevii francezi şi belgieni, relatează AFP.

Prima zi de şcoală în Franţa şi Belgia este marţi, însă şcolile nu mai sunt ca înainte de epidemia de coronavirus. Ca şi în Grecia, Serbia sau Bosnia-Herţegovina, clasele au mai puţini copii, măştile sunt obligatorii pentru cei mai mari de 11-12 ani, iar orele sunt mai scurte. Autorităţile încearcă astfel să împiedice formarea unor focare de epidemie în instituţiile de învăţământ.

În Franţa sunt 12,4 milioane de elevi. Profesorii îi aşteaptă purtând la rândul lor măşti de protecţie. Copiii nu vor scăpa de acestea nici în pauze sau în timpul activităţilor în aer liber. În schimb, în recreaţii şi în spaţiile închise nu va mai fi obligatorie distanţarea.

Ministrul francez al educaţiei, Jean-Michel Blanquer, consideră că noul protocol sanitar este „simplu şi clar”, dar unele cadre didactice susţin că mai există încă semne de întrebare privind organizarea cantinelor sau a orelor de recreere. În unele ţări, cum ar fi Grecia, unde şcoala începe lunea viitoare, elevii vor ieşi în pauze pe rând, astfel încât să nu se aglomereze curţile.

Un alt motiv de îngrijorare este modul în care se vor readapta la universul şcolar copiii care s-au desprins complet de acesta în perioada de izolare. Ca şi în Franţa, după două luni de restricţii, din martie până în mai, în Belgia şi în alte ţări s-au întors în clase numai cei de la nivelurile considerate prioritare.

Belgia a menţinut data de 1 septembrie pentru începutul anului şcolar. Şefa guvernului, Sophie Wilmes, a apreciat că reluarea unei vieţi şcolare 'normale sau cât mai normale posibil' este esenţială pentru copii. De aceeaşi părere este şi guvernul britanic: săptămâna aceasta începe şcoala şi în Anglia şi Ţara Galilor.

În rândul celor 11,5 milioane de belgieni, rata mortalităţii asociate COVID-19 este printre cele mai ridicate dn lume. Până la 1 octombrie, se va menţine obligaţia de a limita contactele apropiate - la distanţă sub 1,5 m fără mască - din afara familiei la cinci persoane.

În Spania, şcolile îşi deschid porţile eşalonat, în perioada 4-15 septembrie, iar portul măştii va fi obligatoriu în permanenţă de la vârsta de şase ani. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Membrii Cercului de lectură „Unde fugim de-acasă?” se vor întâlni, la Memorialul Ipotești, în Amfiteatrul „Laurențiu Ulici”, cu scriitoarea Moni Stănilă

Publicat

memorialul ipotești caută voluntari pentru zilele eminescu 2026

Publicitate

Joi, 19 februarie 2026, membrii Cercului de lectură Unde fugim de-acasă? se vor întâlni, la Memorialul Ipotești, în Amfiteatrul „Laurențiu Ulici”, cu scriitoarea Moni Stănilă, pentru a sta de vorbă despre etapele vieții și ale creației sculptorului Constantin Brâncuși, născut în urmă cu 150 de ani, în satul Hobița, personaj în biografia romanțată Brâncuși sau cum a învățat țestoasa să zboare, apărută la Editura Polirom, în anul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Ateliere gratuite la Săveni, cu specialiști de la Logiscool. Cum folosim corect Inteligența Artificială și tehnologia

Publicat

ateliere gratuite la săveni, cu specialiști de la logiscool. cum

Publicitate

La Săveni un nou atelier educațional: Inteligența Artificială și utilizarea responsabilă a tehnologiei! Vino și participă și tu la primele ateliere și lecții demonstrative gratuite cu specialiști de la Logiscool!

Primăria Orașului Săveni, în parteneriat cu instituțiile de învățământ din localitate și organizațiile neguvernamentale implicate în educația nonformală, susține organizarea unui eveniment educațional dedicat elevilor și...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Acțiune a polițiștilor de imigrări din județul Botoșani. Nu au fost identificate persoane aflate în ședere ilegală

Publicat

acțiune a polițiștilor de imigrări din județul botoșani. nu au

Publicitate

Polițiștii de imigrări din Județul Botoșani au desfășurat, zilele trecute, o acțiune pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale, în cooperare cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani și Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani.

 

În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate trei controale la punctele de lucru ale unor societăți comerciale care desfășoară activități în ferme mixte, respectiv cultura vegetală...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Bărbat din Drăgușeni, dat dispărut. Autoritățile solicită sprijinul populației

Publicat

bărbat din drăgușeni, dat dispărut. autoritățile solicită sprijinul populației

Publicitate

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din județul Botoșani, este căutat de autorități după ce a plecat de la domiciliu și nu s-a mai întors.

Este vorba despre Atimosoaie Daniel, născut la data de 27 octombrie 1988, în orașul Săveni, județul Botoșani, cetățean român, domiciliat în localitatea Sărata Drăgușeni, comuna Drăgușeni.

Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție, în data de 8 februarie 2026, lucrătorii din cadrul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe