EVENIMENT
Ce se întâmplă cu restricțiile la vară. Declarațiile ministrului Sănătății
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a apreciat că sezonul estival din acest an va fi unul de ''normalitate'', cu restricţii puţine. Totuși acest lucru ”rămâne să fie confirmat de realitate".
"Opinia mea este că vom avea o vară cu condiţii de normalitate şi cu restricţii extrem de puţine, dar acest lucru trebuie luat cu rezervă, pentru că atunci când discuţi despre o boală transmisibilă cu virus nou, nu poţi să faci decât presupuneri.
Presupunerea, în acest moment, este de un sezon estival fără restricţii, dar lucrul acesta rămâne să fie confirmat de realitate", a spus ministrul Rafila.
Reamintim că ministerul Sănătăţii a propus Guvernului măsuri de relaxare în perioada imediat următoare, după ce s-a înregistrat o scădere „constantă” a tuturor indicatorilor privind pandemia de COVID-19.
Una dintre propunerile Ministerului Sănătăţii prevede ca masca să mai fie utilizată în exterior doar în spaţiile aglomerate, dar în spaţiile închise propunerea este să rămână obligatorie.
O altă măsură de relaxare ar putea fi eliminarea certificatului COVID la intrarea în centrele comerciale, instituţiile publice, hoteluri şi restaurante.
Agerpres
Citește Romania24.ro pe Google News
EVENIMENT
GALERIE FOTO. CFR Cluj câștigă derby-ul orașului și se apropie de play-off după un meci spectaculos în Gruia
CFR Cluj s-a impus cu 3-1 în fața rivalei U Cluj, într-un derby intens disputat în etapa a 26-a din Superliga, confirmând forma bună și urcând în zona locurilor de play-off.
În fața a peste 9.000 de spectatori, „vișiniii” au oferit un meci plin de ritm, goluri și momente tensionate, dominând în mare parte confruntarea.
Gazdele au început în forță și au deschis scorul rapid, în minutul 5, prin...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO. HAOS la finalul Derby-ului Clujului. Cristiano Bergodi și suporterii Universității au făcut scandal. S-a lăsat cu bătaie
Finalul derby-ului dintre CFR Cluj și U Cluj a degenerat într-un scandal de proporții, cu incidente atât pe gazon, cât și în tribune. Meciul s-a încheiat într-o atmosferă tensionată, iar evenimentele de după fluierul final au eclipsat complet spectacolul sportiv.
Antrenorul lui U Cluj, Cristiano Bergodi, a intrat nervos pe teren și s-a îndreptat către Andrei Cordea, jucătorul celor de la CFR Cluj, căruia i-ar...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
U-BT Cluj închide sezonul regulat din ABA League cu autoritate. Victorie contra Borac Čačak înainte de bătălia din Top 8
U-BT Cluj-Napoca a încheiat sezonul regulat al Ligii Adriatice cu o victorie solidă în deplasare, scor 87-93, pe terenul formației sârbe Borac Čačak.
Succesul reprezintă al zecelea triumf al „alb-negrilor” în competiție și oferă un plus de moral înaintea confruntărilor decisive din faza Top 8, programate după fereastra internațională a echipei naționale a României pentru calificările la Campionatul...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
OpenAI a lansat ”Frontier” pentru companii: Agenți de inteligență artificială capabili să lucreze alături de angajați umani
OpenAI a lansat ”Frontier” pentru companii: Este o nouă platformă destinată companiilor care doresc să construiască, implementeze și gestioneze agenți de inteligență artificială capabili să lucreze alături de angajați umani.
Lansarea marchează un pas important în strategia companiei de a sprijini adoptarea AI la nivel enterprise și de a concura cu alte platforme de pe piață.
Platforma Frontier este concepută pentru a ajuta organizațiile să creeze și să supravegheze...
Citește mai mult pe Alba24.ro
