Connect with us

ACTUALITATE

Ce spune ministrul Educației despre acordarea de calificative la muzică, sport și desen

Published

on

Arhivă foto

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a afirmat, marţi, că acordarea de calificative la Educaţie Fizică, Educaţie Muzicală şi Educaţie Plastică, propunere justificată de notele foarte mari obţinute de peste 90% dintre elevi, va încuraja participarea elevilor la aceste discipline, fără a simţi presiunea notei.

"Am participat la o dezbatere constructivă cu reprezentanţi ai sindicatelor din învăţământul preuniversitar şi profesori de educaţie fizică, întâlnire în cadrul căreia am prezentat o sinteză realizată prin agregarea unor seturi de date din SIIIR - Sistemul Integrat Informatic al Învăţământului din România.

Vezi și Început de an școlar din 5 septembrie. Noutățile pentru clasele primare, gimnaziu și liceu. Ce trebuie să știe elevii și părinții

Studiul a fost realizat la nivel naţional, pe o eşantionare reprezentativă (220 şcoli din toate judeţele; 64.281 de elevi/min 4 şcoli/judeţ, cu o distribuţie echilibrată între mediile de rezidenţă: urban - rural)", a scris, Cîmpeanu, pe Facebook.

Potrivit studiului, în foarte multe şcoli, nu există nici măcar o medie diferită de 10 la aceste discipline (37 şcoli din eşantionul de 220 şcoli), iar în celelalte mediile sunt distribuite pe patru paliere - 10, 9,50, 9 şi mai puţin de 9.

Ce spune ministrul Educației despre acordarea de calificative la muzică, sport și desen:  Câți dintre elevi au medii anuale de 9, 9,50 și 10

"Peste 96% dintre elevi au medii anuale de 9, 9,50 şi 10, iar aproape 90% au media anuală 10 la disciplina Educaţie Fizică.

La Educaţie Muzicală şi Educaţie Plastică, circa 93% dintre elevi au medii anuale de 9, 9,50 şi 10. Din 192.843 de medii analizate, 162.052 sunt medii generale/anuale de 10", a evidenţiat ministrul, citând studiul menţionat.

Sorin Cîmpeanu a subliniat că numărul de ore alocat săptămânal acestor discipline nu va fi diminuat, existând posibilitatea de creştere prin noile planuri-cadru care vor fi aplicate începând cu septembrie 2023.

Ce spune ministrul Educației despre acordarea de calificative la muzică, sport și desen: Cum vor fi acordate calificativele

"Fundamentat pe această situaţie reală, propunerea este de acordare a calificativelor pe patru paliere: Foarte bine/Bine/Suficient/Insuficient.

Pentru învăţământul vocaţional/clase cu profil sportiv se va păstra sistemul de notare de la 1 la 10, lucru deja precizat în proiectul legii.

Ne exprimăm convingerea că acest sistem de evaluare, care ia în considerare realităţile din sistemul de învăţământ românesc, va încuraja participarea elevilor la aceste discipline, fără a simţi presiunea notei.

În plus, precizăm că numărul de ore alocat săptămânal acestor discipline NU va fi diminuat, existând posibilitatea de creştere prin noile planuri-cadru care vor fi aplicate începând cu septembrie 2023", a adăugat ministrul. Agerpres

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Zilele de concediu neefectuate din 2024 pot fi luate și în 2026. Termenul limită pe care trebuie să-l știe angajații

Published

on

zilele de concediu neefectuate din 2024 pot fi luate și

Zilele de concediu neefectuate din 2024 pot fi utilizate și în 2026. Angajații care nu au reușit să își ia integral concediul de odihnă aferent anului 2024 pot beneficia în continuare de aceste zile libere, conform prevederilor legale în vigoare, relatrează alba24.ro. Conform prevederilor Codului muncii, termenul limită pentru utilizarea zilelor de concediu rămase din anul 2024 este 30 iunie 2026.

Publicitate

Potrivit Legii 53/2003 – Codul muncii, salariații...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Rezultatele tragerilor la LOTO de duminică, 15 februarie 2026

Published

on

rezultatele tragerilor la loto de duminică, 15 februarie 2026

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 15 februarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Publicitate

Numerele extrase, 15 februarie 2026:

Loto 6/49: 1, 23, 33, 48, 2, 35

Loto 5/40: 3, 9, 14, 15, 24, 33

Joker: 26, 43, 5, 18, 7 +18

Noroc: 5, 3, 8, 6, 5, 3, 5

Noroc Plus: 5, 0, 5, 5, 8, 3

Publicitate

Super Noroc: 8, 0, 2, 6,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Duhovnicul de la Botoșani care a slujit șapte decenii la Mănăstirea Curtea de Argeș a trecut la Domnul la 102 ani

Published

on

duhovnicul de la botoșani care a slujit șapte decenii la

Arhimandritul Climent Haralamb, unul dintre cei mai longevivi și respectați slujitori ai Bisericii, a trecut la Domnul duminică, puțin după miezul nopții, la vârsta de 102 ani, după o viață dedicată credinței și slujirii aproapelui.

Publicitate

Trupul neînsuflețit a fost depus în Paraclisul Arhiepiscopal de la Mănăstirea Curtea de Argeș, locul unde părintele a slujit neîntrerupt timp de șapte decenii și unde a devenit un reper duhovnicesc pentru mii de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (430)

Published

on

momentul de culturĂ. cu georgicĂ manole (430)

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

Publicitate

DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI

Daniel Cristea-Enache, în „Luceafărul de dimineaţă” nr. 2 din 2021, scrie despre geneza volumelor „La Lilieci” ale lui Marin Sorescu. Scrie la un moment dat: „Mai aproape de adevăr pare a fi versiunea oferită  de George Sorescu, şi anume aceea că poetul s-a documentat pentru scrierea ciclului „La Lilieci” vorbind cu mama lui, aşa cum...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading