Connect with us

ACTUALITATE

Cea mai fericită ţară din lume, în ciuda pandemiei

Publicat

Finlanda a fost desemnată, pentru al patrulea an consecutiv, cea mai fericită ţară din lume, potrivit unui raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) publicat vineri, la un an după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat pandemia de coronavirus, informează DPA.

Experţii au spus că ''nu este o surpriză'', precizând că Finlanda ''s-a clasat mereu pe un loc fruntaş în ceea ce priveşte măsurile de încredere reciprocă care au ajutat la protejarea vieţilor şi a comunităţilor pe perioada pandemiei''.

Finlanda este una dintre cele 23 de state incluse în raport care au o femeie în fruntea guvernului. Acestea ''au tins spre a favoriza o politică care să aibă drept obiectiv bunăstarea generală, iar din această perspectivă, sistarea transmiterii comunitare a reprezentat o alegere încă şi mai evidentă pentru ele.''

Raportul mondial asupra fericirii are la bază sondaje Gallup realizate pe perioada a trei ani referitoare la percepţia despre sine a cetăţenilor fericiţi.

La nivel global, pandemia a cauzat 2 milioane de morţi în 2020, reprezentând o creştere cu aproape 4% în numărul anual de decese. Raportul menţionează totodată consecinţe economice şi din punctul de vedere al sănătăţii mintale.

''Pandemia ne reaminteşte de ameninţările globale de mediu, de nevoia urgentă pentru cooperare şi de dificultăţile de a obţine cooperarea atât în fiecare ţară în parte, cât şi la nivel global'', a spus Jeffrey D. Sachs , coeditorul raportului, din cadrul Centrului pentru Dezvoltare Sustenabilă al Universităţii Columbia.

Criteriile utilizate pentru evaluare au inclus Produsul Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor, speranţă de viaţă sănătoasă, libertatea, precum şi felul în care este percepută corupţia la nivel guvernamental şi al mediului de afaceri.

Danemarca, Elveţia, Islanda, Olanda, Norvegia, Suedia, Luxemburg şi Noua Zeelandă s-au clasat de asemenea printre primele 10 state.

Statele Unite ocupă locul al 20-lea, Rusia al 77-lea, China al 85-lea, iar India al 140-lea.

La coada clasamentului care cuprinde 149 de ţări s-au aflat Rwanda, Zimbabwe şi Afganistan.

Raportul, comandat de Reţeaua de Soluţii pentru Dezvoltare Sustenabilă din cadrul ONU, a fost dat publicităţii cu prilejul Zilei Mondiale a Fericirii, marcată pe 20 martie.AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Educația, prima linie împotriva drogurilor: Elevi și părinți din Botoșani, la o conferință dedicată prevenirii consumului

Publicat

educația, prima linie împotriva drogurilor: elevi și părinți din botoșani,

Publicitate

Un număr de 400 de elevi din clasele a VII-a și a VIII-a din județul Botoșani, alături de 200 de părinți, au participat astăzi, 10 februarie 2026, la conferința „Educația – element esențial împotriva drogurilor”, un eveniment dedicat conștientizării riscurilor asociate consumului de substanțe interzise.

Activitatea s-a desfășurat în două sesiuni distincte, prima, între orele 12:30 și 14:30, fiind destinată elevilor, iar cea de-a doua,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Nouă oferte pentru tronsonul din Autostrada A8 care unește Moldova de Transilvania și Uniunea Europeană

Publicat

nouă oferte pentru tronsonul din autostrada a8 care unește moldova

Publicitate

Proiectul Autostrăzii A8, considerată principala legătură rutieră dintre Moldova, Transilvania și spațiul european, face un nou pas înainte. Compania Națională de Investiții Rutiere a anunțat depunerea a nouă oferte pentru contractul de supervizare a lucrărilor pe tronsonul 2 Târgu Frumos – Lețcani.

Contractul are o valoare estimată la 57 de milioane de lei și o durată totală de 110 luni. Din această perioadă, 46 de luni sunt alocate...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Amenzi și controale în Piața Centrală din Botoșani: Zeci de sancțiuni aplicate de Poliția Locală în doar o zi

Publicat

amenzi și controale în piața centrală din botoșani: zeci de

Publicitate

Polițiștii locali din Botoșani au desfășurat, pe 5 februarie 2026, o amplă acțiune de verificare în Piața Centrală și în zonele din apropiere, pentru menținerea ordinii publice, respectarea regulilor de comerț și fluidizarea circulației. În urma controalelor, au fost legitimate 61 de persoane și aplicate 47 de sancțiuni contravenționale.

Dintre sancțiuni, 25 au fost amenzi, în valoare totală de 4.035 lei, iar 22 au fost avertismente, vizând...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Incendiu puternic la Tudora: Acoperișul unei case a ars iar 22 de vaci au fost salvate de un vecin

Publicat

incendiu puternic la tudora: acoperișul unei case a ars iar

Publicitate

Un incendiu violent a izbucnit, în această seară, într-o gospodărie din localitatea Tudora, unde acoperișul unei locuințe a fost cuprins rapid de flăcări. Alarma a fost dată de un vecin care a observat focul și a intervenit imediat, reușind să evacueze din grajdul lipit de casă nu mai puțin de 22 de vaci.

La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, alături de Serviciul Voluntar pentru Situații...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe