EVENIMENT
Cea mai scăzută rată a recidiviştilor în rândul deţinuţilor din ultimii 12 ani, înregistrată anul trecut
Cea mai scăzută rată a recidiviştilor în rândul deţinuţilor din ultimii 12 ani s-a înregistrat anul trecut, respectiv 37,03%, potrivit Raportului de activitate al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) pe 2021.
"O primă prioritate a constat în protejarea sănătăţii persoanelor private de libertate şi a personalului, în contextul epidemiologic generat de COVID-19, acţiune ce a plasat Administraţia Naţională a Penitenciarelor peste dublul mediei naţionale în campania de vaccinare, atingând un procent de peste 80% în rândul persoanelor private de libertate şi 70% din rândul personalului.
Îndeplinirea obligaţiilor asumate prin Planul de acţiune 2020-2025 în executarea hotărârii-pilot Remiveş şi alţii împotriva României şi a hotărârii pronunţate în grupul de cauze Bragadireanu împotriva României a presupus darea în folosinţă în anul 2021 a 210 noi locuri de cazare", a anunţat ANP, printr-un comunicat transmis, joi, AGERPRES.
Sistemul administraţiei penitenciare are drept "obiective tradiţionale" custodierea celor aproximativ 23.000 de deţinuţi în condiţii de siguranţă şi legalitate, precum şi reintegrarea socială a acestora.
Din perspectiva celorlalte domenii de activitate, managementul instituţional s-a orientat către: atenuarea deficitului de personal, prin încadrarea a 1.600 de posturi, 550 fiind încă în procedură de concurs, fapt ce a condus la atingerea celei mai mari cifre de încadrare din istoria ANP, respectiv 13.011 de poliţişti de penitenciare, realizarea unei execuţii bugetare de 99,39%, colaborarea în vederea creării a 1.400 de noi locuri de deţinere finanţate prin mecanismul financiar norvegian, dar şi dezvoltarea de noi aplicaţii (cereri de concedii, transfer de deţinuţi, cereri de persoane private de libertate, PMSWeB, sistemul de cumpărături online pentru deţinuţi), care constituie "puncte de pornire în procesul de debirocratizare".
Obiective pe anul acesta
Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) enumeră printre obiectivele sale pe anul acesta: implementarea măsurilor prevăzute în Planul de acţiune 2020-2025, îmbunătăţirea acordării asistenţei medicale la nivelul unităţilor penitenciare, urmând ca, în colaborare cu Consiliul Europei, să se desfăşoare activităţi de asistenţă medicală primară şi psihiatrică în mediul penitenciar, continuarea demersurilor de ocupare a posturilor vacante, implementarea activităţilor prevăzute în Strategia naţională de reintegrare socială a persoanelor private de libertate 2020-2024, dar şi consolidarea capacităţii instituţionale, prin utilizarea cât mai eficientă a tehnicii de calcul. Agerpres
Citește Romania24.ro pe Google News
EVENIMENT
Dosar penal pentru petarde aruncate pe stradă: Un bărbat din Alba este cercetat de polițiști
Dosar penal pentru petarde aruncate pe stradă: La data de 30 decembrie 2025, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au identificat, pe raza localității Galda de Jos, un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din municipiul Alba Iulia, care ar fi folosit mai multe petarde pe care le-ar fi aruncat pe stradă.
În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de prepararea, producerea, experimentarea, deținerea, transmiterea sub orice...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Peste 3 tone de artificii și petarde interzise, confiscate de polițiștii clujeni înainte de Anul Nou
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Scandal pe stradă la Alba Iulia: Polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat în vârstă de 38 de ani, din municipiul Alba Iulia, cercetat pentru lovire sau alte violențe.
Din cercetările efectuate a reieșit că, în dimineața zilei de 29 decembrie 2025, bărbatul s-ar fi aflat pe strada Calea Moților din Alba Iulia, unde l-ar fi agresat fizic pe un alt bărbat, în vârstă de 73 de ani, tot din...
Citește mai mult pe Alba24.ro
31Executivul a aprobat, pentru anul 2026, un contingent de 90.000 de lucrători străini nou – admişi pe piaţa forţei de muncă din România, pentru a acoperi deficitul de personal din mai multe domenii, a anunţat marţi Ministrul Muncii.
Principalele domenii
‘Măsura vine în contextul în care angajatorii au raportat în mod repetat locuri de muncă vacante pe care nu le-au putut ocupa, iar cererea...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
