Connect with us

ACTUALITATE

Cehia a început vaccinarea cu a treia doză

Publicat

Republica Cehă a început luni vaccinarea cu a treia doză de vaccin anti-COVID-19, această doză de consolidare fiind disponibilă pentru oricine a primit ultima doză de vaccin cu cel puţin opt luni în urmă, relatează agenţia DPA.

Ministerul Sănătăţii ceh a recomandat a treia doză persoanelor în vârstă de peste 60 de ani, celor din categoriile de risc şi lucrătorilor din sectorul sanitar sau cel al îngrijirilor. ''Pentru oricine altcineva, decizia revine fiecăruia'', a declarat ministrul ceh al sănătăţii, Adam Vojtech.

Toţi cei eligibili pentru a treia doză au primit un mesaj de notificare, luni fiind transmise circa 8.000 de astfel de mesaje. Autorităţile cehe estimează că până la sfârşitul anului un milion de persoane vor fi vaccinate cu a treia doză. Înregistrarea prealabilă nu este necesară în niciunul dintre centrele de vaccinare.

În această campanie de consolidare a imunităţii împotriva COVID-19 în Republica Cehă vor fi folosite vaccinurile Pfizer/BioNTech şi Moderna.

Până în prezent în această ţară au fost vaccinate cu schema completă circa 5,9 milioane de persoane, mai mult de jumătate din populaţia sa de 10,7 milioane de locuitori.

Italia a început de asemenea luni administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID-19.

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) examinează în prezent posibilitatea administrării celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID-19. Dar în contextul răspândirii variantei Delta mai contagioase a coronavirusului, mai multe state membre ale UE au decis administrarea acestei doze pentru categoriile vulnerabile fără a mai aştepta concluziile EMA. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Rezultatele tragerilor la LOTO de duminică, 8 februarie 2026

Publicat

rezultatele tragerilor la loto de duminică, 14 decembrie 2025

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 8 februarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 8 februarie 2026:

Loto 6/49: 22, 16, 11, 44, 28, 20

Loto 5/40: 32, 11, 20, 29, 22, 34

Joker: 1, 2, 36, 23, 31 + 6

Noroc: 2 7 3 3 8 9 6

Publicitate

Noroc Plus: 9 9 8 7 6 0

Super Noroc: 0 7 7 5 5 3

...
Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Două zile de ninsoare, polei și ger: Vremea se răcește până la -15 grade și ninge în toată țara până marți seara

Publicat

două zile de ninsoare, polei și ger: vremea se răcește

Publicitate

Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică, o informare meteo care anunță două zile de ninsoare, răcire accentuată a vremii și intensificări ale vântului în mare parte din țară.

Intervalul vizat este 8 februarie, ora 10:00 – 10 februarie, ora 20:00, perioadă în care sunt așteptate precipitații predominant sub formă de ninsoare, depuneri de strat de zăpadă și, izolat, polei.

Potrivit meteorologilor, ninsorile vor fi prezente...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FC Botoșani învinge clar Metaloglobus, scor 3-0, și urcă pe locul 5 în Superligă după un meci dominat total pe Municipal

Publicat

fc botoșani învinge clar metaloglobus, scor 3 0, și urcă pe

Publicitate

FC Botoșani a obținut o victorie convingătoare pe teren propriu, scor 3-0 cu Metaloglobus București, în etapa a 26-a din Superligă, rezultat care readuce formația pregătită de Leo Grozavu în zona play-off-ului. Pe Stadionul „Municipal”, botoșănenii au controlat jocul de la un capăt la altul și au confirmat diferența de valoare dintre cele două echipe, aflate la poli opuși ai clasamentului.

Gazdele au început ofensiv și au ratat prima ocazie...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Mașină cuprinsă de flăcări pe o stradă din Vlăsinești. Pompierii au intervenit rapid și nu au fost victime

Publicat

mașină cuprinsă de flăcări pe o stradă din vlăsinești. pompierii

Publicitate

Un autoturism parcat pe o stradă din localitatea Vlăsinești a fost cuprins de flăcări, în urmă cu puțin timp, incidentul fiind observat de o vecină care a văzut fum ieșind de sub capotă și a apelat imediat numărul unic de urgență 112.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Stației Săveni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, sprijiniți de membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Vlăsinești.

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe