Connect with us

ACTUALITATE

Cel mai mare exerciţiu NATO din Marea Neagră. Participă 21 de nave militare, 10 aeronave de luptă, un submarin și 2.200 de militari

Publicat

nava

Forţele Navale Române organizează, în perioada 5-13 aprilie 2019, cel mai mare exerciţiu multinaţional naval, în apele teritoriale ale României şi în apele internaţionale ale Mării Negre.

La exerciţiul din acest an, participă 14 nave militare româneşti şi şase nave militare din Bulgaria, Canada, Grecia, Olanda şi Turcia, cu un total de aproximativ 2.200 de militari, care vor exersa proceduri întrunite de luptă împotriva ameninţărilor subacvatice, de suprafaţă şi aeriene, adaptate la tipologia ameninţărilor de securitate din regiunea Mării Negre.
Scenariul exerciţiului este fictiv şi urmăreşte planificarea şi executarea unei Operaţii de Răspuns la Criză (CRO) sub mandatul unei Rezoluţii a Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (UNSC), în contextul unui mediu de securitate caracterizat prin ameninţări simetrice şi asimetrice.

Forţele Navale Române, în calitate de gazdă, implică o structură impresionantă de forte în desfăşurarea Exerciţiului "Sea Shield 19". Sub conducerea şi coordonarea Comandamentului Flotei, vor fi două fregate, două corvete, două dragoare de mine, două nave purtătoare de rachete, două nave maritime pentru scafandri de luptă, trei remorchere maritime, un detaşament de scafandri EOD (specializaţi în lupta împotriva ameninţărilor subacvatice), două detaşamente mobile de lansare rachete şi alte nave de sprijin, precum şi structurile specializate distincte, Brigada 243 Radioelectronică şi Observare, Direcţia Hidrografică Maritimă, Centrul 110 Comunicaţii şi Informatică, Centrul pentru Tehnologia Informaţiei şi Apărare Cibernetică, care vor asigura suportul specific, de la ţărm.

Forţele Aeriene Române asigură secvenţele de luptă împotriva ameninţărilor aeriene cu aeronave MIG 21 LanceR şi F-16, iar forţele navale ale Statelor Unite şi ale Turciei vor acţiona cu două aeronave de patrulare maritimă.

Forţele Terestre Române participă la exerciţiu cu un detaşament din compunerea Brigăzii 9 "Mărăşeşti", pentru protecţia căilor de comunicaţii terestre şi a portului Constanţa.

Comandamentul Maritim Aliat al NATO (MARCOM) a desemnat să participe la Exerciţiul "Sea Shield 19" Gruparea Navală Permanentă (SNMG-2), care operează în Marea Neagră, începând cu 28 martie 2019, având în compunere nave din Bulgaria, Canada, Olanda, România şi Turcia. În plus, Grecia şi Bulgaria sunt reprezentate la exerciţiu de câte o navă de luptă.

Navele militare străine urmează să intre în portul Constanţa sâmbătă, 6 aprilie 2019, data la care este planificată să se desfăşoare deschiderea oficială a Exerciţiului "Sea Shield 19", la Terminalul de Pasageri, în prezenta şefului Statului Major al Forţelor Navale, viceamiralul Alexandru Mîrşu.

Pe timpul celor două zile de escală în port, sunt programate vizite oficiale, dar şi şedinţe de discutare a detaliilor organizatorice pentru secvenţele planificate pe mare.

Toate navele participante vor ieşi pe mare luni, 8 aprilie, pentru o săptămână în care îşi vor sincroniza toate eforturile în vederea îndeplinirii obiectivelor Exerciţiului multinaţional "SeaShield 19".

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

FOTO: Un mort și trei răniți în urma coliziunii între un microbuz și un autotren, la Suceava

Publicat

foto: un mort și trei răniți în urma coliziunii între

Publicitate

Un accident rutier grav s-a produs luni seară, 26 ianuarie, pe DN17, între localitățile Stroiești și Ilișești. Potrivit sublocotenent Radu Gabriel din cadrul ISU Suceava, în eveniment au fost implicate un autotren fără încărcătură și un microbuz.

La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Suceava, cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă dotată cu modul de descarcerare,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

DNSC: Tentativele de fraudă prin platforme populare de mesagerie, în continuă desfășurare

Publicat

dnsc: tentativele de fraudă prin platforme populare de mesagerie, în

Publicitate

Campaniile de fraude prin platforme populare de mesagerie, precum WhatsApp, sunt în continuă desfășurare, avertizează Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC), într-o postare publicată, luni, pe pagina de Facebook a instituției.

‘În ultimele zile, mai mulți utilizatori au raportat tentative de fraudă în care atacatorii se folosesc de un cont de WhatsApp compromis. Inițial, atacatorii transmit mesaje SMS către potențiale...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

280 de locuri de muncă disponibile la Botoșani. LISTA comunicată de AJOFM

Publicat

peste 350 de locuri de muncă disponibile la botoșani. lista

Publicitate

Doar 280 de locuri de muncă sunt libere în această săptămână la nivelul județului Botoșani. Datele au fost centralizate de AJOFM Botoșani de la agenții economici și făcute publice la începutul acestei săptămâni.

Iată și lista completă cu locurile de muncă comunicate de AJOFM Botoșani:

DENUMIRE JOB DENUMIRE ANGAJATOR ADRESA ANGAJATOR
MEDIC (FARMACIST) DIRECTOR ADJUNCT SANATORIUL DE NEUROPSIHIATRIE PODRIGA  LOC. DRAGUSENI, Tel: 0231 /...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

România bagă 9,5 miliarde de euro în armată: Tancuri, rachete, elicoptere și fabrici repornite

Publicat

românia bagă 9,5 miliarde de euro în armată: tancuri, rachete,

Publicitate

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat luni, la Guvern, o listă cu 21 de proiecte de înzestrare cu armament prin proiectul SAFE, care totalizează 9,53 miliarde de euro.

Miruță a explicat că proiectul SAFE este foarte avantajos pentru România, însă a atras atenția că industria națională de apărare trebuie să se ‘dezmorțească’.

‘Trebuie să menționez un lucru care se aruncă în spațiu public, că sunt bani de împrumut și că nu...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe