Connect with us

EVENIMENT

Cel mai sincer șofer! Un bărbat din Sibiu a mers la secția de poliție și a mărturisit că a condus băut

Publicat

etilotest

Un şofer în stare de ebrietate s-a prezentat la sediul Biroului Rutier şi a mărturisit că este vinovat că a consumat alcool, deşi nu a accidentat pe nimeni, după ce acesta a sunat la 112 ca să se autodenunţe, însă nu a mai aşteptat ca poliţiştii să ajungă la el acasă.

"Sâmbătă, 17 octombrie, în jurul orei 11,40, prin apel 112, un sibian, în vârstă de 53 de ani, a solicitat la domiciliu prezenţa unui echipaj de poliţie rutieră, afirmând că a condus un autoturism în timp ce se afla sub influenţa alcoolului.

Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Sibiu s-au deplasat la locuinţa bărbatului, însă acesta nu se afla acasă. În schimb, prin Dispeceratul IPJ Sibiu, echipajul a fost direcţionat spre sediul Biroului Rutier, în faţa căruia se afla sibianul în cauză, acesta ajungând aici cu propriul autoturism, pe care l-a condus de pe strada Brazilor până pe Bulevardul G-ral Vasile Milea", se precizează în comunicatul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu.

Potrivit IPJ Sibiu, şoferul a avut o alcoolemie de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.

"Bărbatul emana un miros puternic de alcool, testarea sa alcoolscopică rezultând într-o concentraţie de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, sibianul a fost însoţit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge.

La nivelul Biroului Rutier Sibiu s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârşirea infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului", mai precizează reprezentanţi IPJ Sibiu. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Scandal de hărțuire sexuală, judecat la Curtea de Apel Alba: Primar condamnat, după ce a solicitat favoruri sexuale unei angajate

Publicat

scandal de hărțuire sexuală, judecat la curtea de apel alba:

Cazul fostului primar din comuna Călinești, județul Argeș, Mihai Georgescu, se va judeca în apel la Curtea de Apel Alba Iulia. Este vorba despre un caz rar întâlnit în instanțele din România folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual.

Mai exact fostul primar a fost condamnat după ce a cerut favoruri sexuale din partea unei angajate pentru promovare. Angajata primăriei, nu a acceptat acest lucru, ba mai mult de atât a înregistrat conversațiile cu acesta.

Apoi a făcut o...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Prioritățile deputatului PSD de Cluj, Remus Lăpușan: Susținerea producției românești, accelerarea lucrărilor la Autostrada A3

Publicat

remus lapusan.jpeg






Deputatul PSD de Cluj, Remus Lăpușan, va susține în sesiune parlamentară care începe luni, inițiative legislative și măsuri publice care să contribuie atât la dezvoltarea județului Cluj, cât și la consolidarea politicilor naționale de dezvoltare ale României, având ca obiectiv creșterea calității vieții, reducerea inegalităților și modernizarea serviciilor publice.

1. Dezvoltare locală și investiții...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Vremea în Alba în săptămâna 2 - 8 februarie: Când se încălzește. Prognoza meteo pe localități din județ

Publicat

vremea în alba în ajun și de crăciun. prognoza meteo

Vremea în Alba în săptămâna 2 - 8 februarie: Când se încălzește. Prognoza meteo pe localități din județ. În prima săptămână a lunii februarie, vremea în Alba va fi mai caldă decât normalul perioadei, însă va rămâne în mare parte mohorâtă. Intervalul 2–8 februarie aduce temperaturi relativ ridicate pentru data din calendar.

Chiar dacă în primele zile din săptămână frigul persistă, apoi se încălzește ușor, câte puțin ân fiecare zi. Cerul va fi predominant...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Premieră cinematografică la Sebeș: Va rula filmul ”Dobrogea” regizat de Mircea Bezergheanu. Ce spune videograful Eduard Schneider

Publicat

premieră cinematografică la sebeș: va rula filmul ”dobrogea” regizat de

Premieră cinematografică la Sebeș, în weekend-ul următor. Este vorba despre o proiecție a filmului Dobrogea, film în regia lui Mircea Bezegheru. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 7 februarie de la ora 17.00, la Centrul Cultural ”Lucian Blaga. Accesul la film este gratuit.

„După părerea mea, este cel mai ambițios și elaborat material de film documentar în materie de natură, peisaj, floră și faună pe care l-am văzut vreodată, realizat în România” transmite sebeșeanul...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe