Pe cel puţin douăzeci de planete din afara Sistemului Solar ar putea exista condiţii mai propice vieţii decât există pe Pământ, conform unei lucrări ştiinţifice publicate de cercetători de la Universitatea Washington în jurnalul Astrobiology, în care sunt inventariaţi factorii care ar face o planetă să fie „superlocuibilă”, transmite duminică Live Science.

Aceste planete ar trebui să fie cu puţin mai bătrâne, mai umede, mai calde şi mai mari decât Pământul, iar toţi aceşti factori înseamnă că aceste planete devin ţintele predilecte pentru căutarea vieţii extraterestre.

„Trebuie să ne concentrăm asupra anumitor planete care dispun de cele mai promiţătoare condiţii pentru apariţia şi evoluţia vieţii complexe. Însă trebuie să fim atenţi să nu rămânem blocaţi în paradigma căutării unui al doilea Pământ pentru că pot exista planete pe care să fie condiţii mai potrivite pentru viaţă decât a noastră,” susţine astrobiologul Dirk Schulze-Makuch, de la Universitatea din Washington.

Astronomii au descoperit până în prezent peste 4.000 de exoplanete. Majoritatea lor nu prezintă condiţii propice pentru viaţă. Spre exemplu, planeta KELT-9b este atât de fierbinte încât atmosfera ei se topeşte constant. Cea mai întunecată exoplanetă cunoscută, TrES-2b, are o temperatură a atmosferei de 980 de grade Celsius. La celălalt capăt al spectrului planetelor inospitaliere vieţii se află GJ 433 d, descrisă de astronomii care au descoperit-o drept cea mai rece planetă similară lui Neptun identificată vreodată.

Există însă şi numeroase planete aflate la distanţe orbitale la care temperaturile sunt potrivite pentru ca apa să poată exista în stare lichidă la suprafaţă, una dintre condiţiile importante pentru ca viaţa să poată să apară şi să evolueze. Schulze-Makuch şi colegii săi şi-au propus să identifice exoplanetele „superlocuibile” – acele planete care nu doar că se află la distanţa orbitală potrivită faţă de steaua lor, ci dispun şi de alte condiţii care pot favoriza apariţia şi evoluţia vieţii.

Printre condiţiile vizate se numără orbitarea unei stele de dimensiuni potrivite şi cu o „speranţă de viaţă” cât mai lungă, în special dacă ţinem cont de faptul că formele de viaţă complexe au avut nevoie de 3,5 miliarde de ani pentru a evolua pe Terra şi respectiv de 4 miliarde de ani pentru ca oamenii să apară.

De asemenea, pentru ca o planetă să prezinte condiţii mai bune pentru viaţă, ea trebuie să fie de dimensiuni relativ mari – ceea ce înseamnă că dispune de mai mult spaţiu pentru habitaturi diverse. O planetă de dimensiuni relativ mari are şi o gravitaţie mai puternică, ceea ce ar însemna că poate păstra o atmosferă mai densă, lucru benefic pentru evoluţia unor organisme capabile să zboare.

În plus, o planetă uşor mai caldă decât Pământul ar fi mai locuibilă prin simplul fapt că regiunile polare aride şi reci ar fi mai puţin extinse, însă o planetă mai caldă ar trebui să fie şi mai umedă decât Terra, astfel încât regiunile deşertice să nu domine masele continentale. O astfel de planetă ar putea semăna cu Pământul în perioada de început a erei Carbonifer, acum aproximativ 359 de milioane de ani, când majoritatea masei de uscat avea o climă tropicală umedă.

O planetă cu condiţii pentru viaţă mai bune decât Terra ar trebui să aibă şi o lună puţin mai mare sau pe o orbită mai apropiată, fapt care ar ajuta la stabilizarea orbitei planetei.

Cercetătorii au conceput o listă de parametri pentru îndeplinirea acestor criterii. Conform acestor parametri, o planetă „superlocuibilă” perfectă s-ar afla pe orbita unei stele pitice de tipul K, o stea relativ mică şi puţin mai rece decât Soarele (care este considerat o pitică galbenă). Această planetă ar trebui să aibă vârsta între 5 şi 8 miliarde de ani, să fie cu aproximativ 10% mai mare decât Pământul şi, în medie, cu aproximativ 5 grade Celsius mai caldă. De asemenea, în atmosferă ar trebui să fie prezenţi vapori de apă, în compoziţia atmosferei să fie în proporţie de 25% până la 30% oxigen, iar suprafaţa să fie împărţită între mări şi oceane şi mase continentale. Planeta perfectă ar trebui să dispună de plăci tectonice dinamice, pentru a recicla minerale şi nutrienţii din crustă şi să genereze habitate şi topografii diverse. Luna acestei planete perfecte ar trebui să aibă între 1% şi 10% din dimensiunea planetei şi să se afle pe orbită la o distanţă moderată.

Nu este posibilă evaluarea exoplanetelor îndepărtate după toate aceste criterii, din cauza distanţei şi a limitelor tehnologice ale instrumentelor pe care le folosim pentru a le observa.

Însă, pornind de la factorii care pot fi evaluaţi, cum ar fi tipul stelei şi raza planetei, cercetătorii au selectat câteva exoplanete care par să îndeplinească criteriile. Ei au identificat, dintre descoperirile făcute de telescopul spaţial Kepler, 24 de obiecte de interes. Nu toate aceste obiecte au fost însă confirmate a fi planete. Două dintre cele 24 au fost confirmate a fi exoplanete (Kepler 1126 b şi Kepler-69c). Unele dintre aceste 24 de obiecte ar putea fi rezultate fals pozitive şi s-ar putea dovedi că nu sunt planete. Dintre cele 24 de obiecte, 9 se află pe orbita unei stele de tipul celor care pot oferi condiţiile apariţiei şi evoluţiei vieţii, 16 se află în interval ideal de vârstă şi 5 au temperaturile medii potrivite la suprafaţă. Doar un singur candidat, obiectul KOI 5715.01, intră sub incidenţă acestor ultime trei criterii.

Toate cele 24 de exoplanete potenţiale se află la peste 100 de ani lumină distanţă, iar unele dintre ele sunt pur şi simplu prea departe pentru a putea fi studiate în prezent, chiar şi cu cele mai puternice telescoape de care dispune omenirea. Kepler-69c, spre exemplu, se află la peste 2.000 de ani lumină, ceea ce înseamnă că astronomii nu au cum să o studieze în căutarea semnelor vieţii. Însă identificarea factorilor care fac o planetă „superlocuibilă” este extrem de importantă pentru astrobiologi, după cum precizează Schulze-Makuch şi colegii săi în lucrarea publicată în Astrobiology, pentru că este posibil să descoperim o astfel de planetă la o distanţă mai mică de 100 de ani lumină, iar o astfel de planetă ar deveni principalul loc unde pământenii ar trebui să caute răspunsul la întrebarea dacă există viaţă şi în altă parte în Univers. Agerpres

Sursa foto: © NASA Ames/SETI Institute/JPL-Caltech / www.livescience.com