Connect with us

ACTUALITATE

VIDEO: Cel puţin patru morţi, 120 de răniţi şi pagube materiale în Turcia, după seismul din Marea Egee

Publicat

Cel puţin patru persoane au murit şi alte 120 au fost rănite după un puternic seism care a provocat prăbuşirea mai multor clădiri în vestul Turciei vineri, potrivit unui prim bilanţ publicat de Ministerul turc al Sănătăţii, informează AFP şi DPA.

"Din păcate, patru dintre compatrioţii noştri şi-au pierdut viaţa în acest seism (...) În total, 120 de compatrioţi au fost răniţi", a declarat ministrul Fahrettin Koca, într-un mesaj publicat pe Twitter.

Citește și VIDEO: Un seism PUTERNIC cu magnitudinea de 7 pe Richter s-a produs în Marea Egee. Cutremurul a fost resimţit în Turcia şi Grecia

Cel puţin cinci clădiri s-au prăbuşit în oraşul turc Izmir, în districtele Bayrakli şi Bornova, a precizat ministrul turc pentru Mediu şi Planificare Urbană, Murat Kurum, într-o declaraţie făcută la televiziune, potrivit DPA.

Seismul s-a produs la 16,5 kilometri distanţă faţă de districtul Seferihisar din Izmir, potrivit Autorităţii de gestionare a dezastrelor şi situaţiilor de urgenţe (AFAD).

Seismul a fost resimţit în toate oraşele apropiate, dar şi în cel mai mare oraş al Turciei, Istanbul, aflat la o distanţă de 540 de kilometri spre nord, a anunţat radioteleviziunea publică turcă, TRT.

Echipele de intervenţie au început deja să lucreze la faţa locului, a anunţat preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan într-un mesaj publicat pe Twitter.

TRT a prezentat imagini cu o clădire prăbuşită în districtul Bornova din Izmir, mai multe autoturisme îngropate sub dărâmături şi numeroşi oameni care îşi părăseau locuinţele în timp ce erau cuprinşi de panică.

Imaginile transmise la televiziune arată şi numeroşi localnici care se alătură eforturilor depuse de echipele de intervenţie care au sosit lângă ruinele unei clădiri prăbuşite în Izmir. Imobilul avea şapte etaje şi includea 21 de apartamente.

Echipele de intervenţie au cerut rezidenţilor din apropiere să păstreze tăcerea, după ce o persoană a fost văzută sub dărâmături.

Semnalul de telefonie mobilă a fost temporar întrerupt în oraş, precizează postul TRT.

Seismul de vineri a declanşat un mini-tsunami în Seferihisar, a declarat Huseyin Alan, directorul Camerei de Inginerie Geologică din Turcia, care i-a îndemnat pe rezidenţi să se îndepărteze de clădirile locale.

Cel puţin patru replici majore au fost înregistrate după seismul de vineri, a precizat acelaşi oficial turc.

TRT a prezentat imagini cu nivelul mării care se ridică pe ţărmul din Seferihisar, iar acel fenomen a determinat inundarea străzilor din oraş.

Izmir se află într-o zonă cu o intensă activitate seismică. Falia Nord-Anatoliană a generat un cutremur devastator în apropiere de Istanbul în 1999, făcând peste 17.000 de victime în acea regiune.

Şi în Grecia, mai multe clădiri de pe insula Samos au fost avariate în urma puternicului seism care s-a produs vineri în proximitatea acestei insule greceşti, ale cărei sisteme de comunicaţii au fost sever afectate, informează agenţia elenă de presă ANA.

Pagube materiale la nivelul unor clădiri au fost raportate şi în regiunile sudice ale insulei Chios. Până la ora transmiterii acestor informaţii, nu au fost raportate pagube materiale pe insula Lesbos.

Ministrul Sănătăţii din Grecia, Vassilis Kikilias, a declarat vineri că toate spitalele, centrele medicale şi cele de prim-ajutor de pe insulele Samos şi Ikaria au fost plasate în stare maximă de alertă după puternicul seism care a zguduit această regiune. Într-un mesaj publicat vineri pe Twitter, după seismul cu magnitudinea 6,7 pe scara Richter înregistrat în proximitatea insulei Samos, ministrul elen a anunţat că mai multe echipaje de salvare şi de intervenţie se află în drum spre Samos.

Potrivit celor mai recente informaţii publicate de Institutul de Geodinamică al Observatorului Naţional din Atena, cutremurul a avut magnitudinea de 6,7 grade pe scara Richter şi s-a produs la o adâncime de 2 kilometri.

Aeroportul din Samos va rămâne închis până la ora 17:00, vineri, în urma cutremurului care a zguduit această insulă la ora locală 13:51.

Potrivit Autorităţii de Aviaţie Civilă, aeroportul va rămâne închis pentru a putea fi inspectat, iar o procedură de evaluare a pagubelor a fost deja demarată. Agerpres

 

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

RAR Suceava: 41% din vehiculele verificate în 2025 aveau neconformități tehnice, iar 108 prezentau pericol iminent de accident

Publicat

rar suceava: 41% din vehiculele verificate în 2025 aveau neconformități

Publicitate

Inspectorii Registrului Auto Român (RAR) au verificat tehnic, în anul 2025, 1.895 de vehicule în județul Suceava, dintre care 41,1% au fost identificate cu neconformități tehnice sau legate de documente, iar 108 (5,7%) prezentau pericol iminent de accident. Aceste rezultate fac parte din controalele naționale desfășurate de RAR, care au vizat peste 92.000 de vehicule la nivel țării și au scos în evidență probleme majore la sistemele esențiale de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Transportatorii de marfă și de persoane, verificați de polițiștii din Botoșani

Publicat

acțiune a polițiștilor din botoșani pentru siguranța rutieră

Publicitate

Miercuri, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune pentru verificarea legalității transportatorilor de marfă și de persoane de pe raza județului Botoșani.

 

În cadrul activităților desfășurate au fost verificate 64 de autovehicule, dintre care 35 erau transportatori autorizați.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 9.000 de lei, patru dintre acestea,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Acțiune pentru siguranța elevilor, la Botoșani. Au fost verificate 21 de localuri publice din zona școlilor

Publicat

botoșani: acțiunea polițiștilor pentru siguranța elevilor. 13 activități de informare

Publicitate

Miercuri, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, Serviciului Criminalistic – Compartimentul Canin, polițiști de prevenire și jandarmi au organizat o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și prevenirea incidentelor în proximitatea unităților de învățământ din municipiul Botoșani.

 

Au fost vizate zonele din apropierea a patru unități de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Anunț pentru pensionarii din Botoșani: Când intră pensiile pe card

Publicat

anunț pentru pensionarii din botoșani: când intră pensiile pe card

Publicitate

Casa Județeană de Pensii (CJP) Botoșani a transmis un anunț important pentru pensionarii care își încasează drepturile bănești prin cont bancar.

Potrivit instituției, miercuri, 11 februarie 2026, au fost operate și validate transferurile prin intermediul Trezoreriei Botoșani. În aceste condiții, joi, 12 februarie, în cursul după-amiezii, conturile beneficiarilor vor fi alimentate de către bănci.

Reprezentanții Casei Județene de Pensii...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe