Connect with us

ACTUALITATE

Cele mai mari universităţi bucureştene vor începe cursurile în format hibrid

Publicat

Marile universităţi bucureştene vor începe cursurile semestrului I din noul an de învăţământ în format hibrid – online şi cu prezenţă fizică, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară în contextul pandemiei cu noul coronavirus.

Cursurile la Universitatea din Bucureşti vor începe într-o formulă „mixtă” aleasă de către Consiliile facultăţilor, potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei de învăţământ superior, Mirabela Amarandei.

„Consiliile facultăţilor au putut decide cu privire la modalitatea de începere a anului universitar. Se distinge formula mixtă aleasă de către Consiliile facultăţilor – o formulă hibridă care permite atât învăţământul online, cât şi prezenţă în sala de curs acolo unde condiţiile pot permite şi unde numărul de studenţi, grupele de studenţi sunt reduse. Vorbim de un maxim de 50 de studenţi per grupă, aşa cum a fost recomandarea Senatului UB. Pe de altă parte, se remarcă şi facultăţi care urmărind interesul educaţional au ales varianta prezenţei în sala de curs sau laborator. Discutăm de facultăţile de ştiinţe – Fizică, Biologie, Chimie, care au ales fie varianta prezenţei fizice, fie varianta preponderent a prezenţei fizice. Deci o variantă hibridă. Nu în ultimul rând, sunt şi facultăţi care au decis cursuri susţinute online. Discutăm aici de Facultatea de Litere, Facultatea de Limbi Străine, spre exemplu. Se remarcă o atenţie îndreptată către învăţământul hibrid. Sperăm ca evoluţia pandemică să permită prezenţa studenţilor, a profesorilor în sălile de curs, în laboratoare acolo unde decizia facultăţilor s-a îndreptat către încercarea de a se întoarce în sălile de curs”, a declarat, pentru AGERPRES, Amarandei.

Potrivit acesteia, vor fi respectate toate condiţiile sanitare, astfel încât sănătatea membrilor comunităţii academice să fie protejată.

„Discutăm de toate celelalte condiţii sanitare pe care le-am respectat şi în anul universitar precedent. Este vorba despre distanţare, aşa cum cer normele şi cum au fost ele decise de către autorităţi, de dezinfecţie, de aerisire. Tot ceea ce înseamnă respectarea condiţiilor sanitare, astfel încât să protejăm sănătatea şi viaţa membrilor comunităţii noastre academice”, a explicat purtătorul de cuvânt.

Rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti, Mihnea Costoiu, a precizat, pentru AGERPRES, că anul acesta se intenţionează să se înceapă cursurile în sistem hibrid.

Potrivit acestuia, activităţile de curs se vor desfăşura în sistem online ca şi anul trecut pe platforme pe care universitatea le are disponibile atât în activitate live, cât şi platformele asincron cu lecţiile puse la dispoziţie şi cu teste pe care fiecare profesor le are pregătite.

„În acelaşi timp, activitatea practică – seminarii, laboratoare, proiecte – se va desfăşura în regim obişnuit cu prezenţa fizică a studenţilor în campusul universităţii. Sperăm să putem să desfăşurăm acest mod de lucru pe tot parcursul anului universitar”, a spus Costoiu.

El a subliniat că vor fi respectate toate măsurile de protecţie sanitară în contextul pandemiei de COVID-19.

„Pe perioada în care studenţii vor fi în campusul universităţii vom avea toate măsurile de distanţare, purtarea măştii, precum şi toate celelalte măsuri sanitare – dezinfectanţi, tot ceea ce trebuie să facem, aerisirea. Am încercat să facem orarul şi să grupăm grupele, respectiv semi-grupele astfel încât o serie să stea un număr mai mare de ore, după care se fac dezinfectarea, aerisirea. (…) Respectăm toate măsurile sanitare impuse se autorităţi”, a explicat rectorul UPB.

Şi studenţii Academiei de Studii Economice vor începe noul an universitar în sistem mixt.

„Vom face un sistem mixt. Seminarele le vom face cu prezenţă fizică, iar cursurile în sistem online. Am programat de aşa natură încât grupele să fie sub 25 de studenţi. Am calculat şi capacitatea sălilor noastre să asigurăm distanţarea fizică – acel metru între copii, adică un scaun da, unul nu. Purtăm mască tot timpul de la intrarea în instituţie pe tot parcursul orelor atât cadrele didactice, cât şi studenţii. Cu 45 de zile înainte de începerea sesiunii vom avea o procedură de examinare în funcţie de evoluţia pandemiei. Mi-aş dori să revenim şi cu examenele în sistem fizic pe grupe cum făceam pe vremuri. (…) Probabil că vom da pe grupe, în funcţie de incidenţă”, a declarat, pentru AGERPRES, rectorul ASE, Nicolae Istudor.

Hotărârea Senatului UMF „Carol Davila”, adoptată cu majoritate de voturi, este de a desfăşura cursurile cu prezenţă fizică, a informat, pentru AGERPRES, conducerea universităţii.

„Decizia a fost luată luând în considerare procentul ridicat de cadre didactice şi de studenţi medicinişti vaccinaţi şi situaţia epidemiologică actuală. Dacă evoluţia situaţiei epidemiologice va impune, conducerea UMF „Carol Davila” va adapta modalitatea de predare astfel încât să permită atât un învăţământ de calitate, cât şi o siguranţă ridicată a participanţilor la procesul educative. Universitatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti organizează activitatea didactică în condiţii de siguranţă deplină, acţionând pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2. În acest scop, se lucrează pentru implementarea prevederilor Ordinului nr. 5.196/1.756/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, ordin comun emis de către Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii”, a afirmat sursa citată.

Senatul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative – SNSPA a hotărât ca toate activităţile didactice aferente semestrului I al anului universitar 2021-2022 să se desfăşoare online.

La începutul lunii octombrie, structurile academice ale SNSPA vor organiza activităţi extracurriculare facultative, în special pentru studenţii din anul I, cu prezenţă fizică în sediul universităţii. Activităţile se vor desfăşura cu respectarea tuturor măsurilor de siguranţă stabilite de autorităţi la momentul organizării acestora.

„Cu ajutorul colegilor de la Departamentul de Sociologie, care au realizat o cercetare online, la care au participat 3.576 de studenţi şi studente de la toate structurile academice din cadrul SNSPA, studii universitare de licenţă şi masterat, am aflat că cei mai mulţi dintre studenţii SNSPA şi-ar dori ca activităţile de curs şi seminar să se desfăşoare în regim online, ca anul trecut. Ştim astăzi că 49% dintre studenţii SNSPA sunt vaccinaţi, ceea ce înseamnă foarte mult, raportat la situaţia pe ţară, pe grupa lor de vârstă. De asemenea, ştim că 78% dintre studenţii noştri consideră foarte bună şi bună experienţa de învăţare online din anul universitar anterior. Nu în ultimul rând, avem 53% dintre studenţi care doresc continuarea procesului de educaţie în regim online, iar alţi 18% doresc online, dar şi cu activităţi desfăşurate în sălile de clasă (mixt/hibrid)”, a afirmat rectorul SNSPA Remus Pricopie, potrivit unui comunicat de presă. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

14 mai, ultima zi în care se mai pot face înscrieri la școala de agenți de poliție în 2024. Acte, calendar, condiții candidați

Publicat

academia de politie.jpg

Publicitate

Școala de Agenți de Poliție a anunțat că până pe 14 mai, cei interesați să devină agenți de poliție sunt invitați să trimită cereri de înscriere. Există un total de 1880 de locuri disponibile la cele trei școli postliceale. Procesul de admitere are loc în perioada aprilie – iulie, relatează alba24.ro. Cererile de înscriere trebuie trimise la inspectoratele de poliție județene, în funcție de domiciliu.

Înscrierile se fac doar electronic (cerere de înscriere trimisă prin e-mail la IPJ, compartiment resurse umane) până în 14 mai. Apoi, până în 21 mai se depun actele pentru dosarele de recrutare, tot la inspectoratele de poliție.

Proba…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani: Amenzi pentru șoferi depistați cu microbuzul ticsit cu călători

Publicat

maxi 696x555 1.jpg

Publicitate

În cadrul activităților desfășurate a fost verificată legalitatea transportatorilor de persoane, prilej cu care au fost depistate două microbuze de transport călători, care aveau peste 22 de persoane, respectiv peste 16 persoane în plus față de numărul de locuri.

 

Cei doi conducători auto au fost sancționați contravențional cu amendă în cuantum de 8.000 de lei fiecare, iar persoanele care erau în plus au coborât și au așteptat un nou transport pentru a se deplasa la destinație.

Publicitate

Fotografie cu caracter ilustrativ


Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani: Sute de mii de euro aruncați pe un centru pentru sinistrați într-o zonă fără calamități. „E frumos tare, dar gol”

Publicat

index 9 1000x600.webp.webp

Publicitate

Autoritățile locale din Cândești au ridicat, cu 700.000 de euro, un centru pentru sinistrați în caz de calamități naturale, care zace nefolosit de doi ani. Clădirea urma să adăpostească potențiali sinistrați într-o zonă unde s-au înregistrat inundații o singură dată în trei decenii, scrie ADEVĂRUL.

Comuna Cândești se află pe malul stâng al Siretului, la granița cu județul Suceava și la aproximativ 50 de kilometri de municipiul Botoșani. Este o zonă frumoasă care a făcut cândva parte din Bucovina Habsburgică renumită mai ales pentru bisericile din lemn și peisajele absolut superbe din lunca Siretului. Comuna a ajuns însă faimoasă și…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Sute de mii de euro aruncați pe un centru pentru sinistrați într-o zonă fără calamități. „E frumos tare, dar gol”

Publicat

index 9 1000x600.webp.webp

Publicitate

Autoritățile locale din Cândești au ridicat, cu 700.000 de euro, un centru pentru sinistrați în caz de calamități naturale, care zace nefolosit de doi ani. Clădirea urma să adăpostească potențiali sinistrați într-o zonă unde s-au înregistrat inundații o singură dată în trei decenii, scrie ADEVĂRUL.

Comuna Cândești se află pe malul stâng al Siretului, la granița cu județul Suceava și la aproximativ 50 de kilometri de municipiul Botoșani. Este o zonă frumoasă care a făcut cândva parte din Bucovina Habsburgică renumită mai ales pentru bisericile din lemn și peisajele absolut superbe din lunca Siretului. Comuna a ajuns însă faimoasă și…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe