EVENIMENT
Centre drive-through de vaccinare împotriva COVID-19 în București

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunţat luni că vor fi deschise centre drive-through de vaccinare împotriva COVID-19.
„Se discută pentru deschiderea de noi centre şi – cum a anunţat şi CNCAV – se va face un maraton de vaccinare în perioada 7-9 şi vom deschide şi drive-through-uri. Avem deja discuţii în sensul acesta. (…) Din câte ştiu eu, discuţii sunt pentru un drive-through în Sectorul 6”, a declarat Alin Stoica pentru Digi 24.
El a adăugat că, dacă se va ajunge la o incidenţă a COVID-19 de sub 3,5 la mia de locuitori, va fi convocat Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă pentru a dispune măsurile care se impun. AGERPRES
EVENIMENT
ISU Alba a controlat unitățile de învățământ din județ: Peste 140 de clădiri fără autorizație de securitate la incendiu

ISU Alba a desfășurat 27 controale la unități de învățământ din județ, în contextul începerii noului an școlar 2025-2026, potrivit unui comunicat al institituției în care sunt prezentate rezultatele activității Inspecției de Prevenire în luna septembrie.
Potrivit documentului, pe timpul controalelor la unitățile de învățământ au fost constate 144 nereguli, din care au fost remediate 14 și au fost aplicate 128 sancțiuni contravenționale.
De asemenea, au fost…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
ANALIZĂ. Aurul atinge un nou record pe piața internațională. Prețul se apropie rapid de pragul de 600 lei/gram

În data de 5 septembrie prețul gramului de aur depășea în premieră pragul de 500 lei. A urmat o perioadă de creșteri repetate ale prețului, fiind atinse aproape zilnic noi maxime istorice.
În prezent, metalul galben se apropie cu rapiditate de pragul de 600 lei. Miercurea aceasta, gramul a urcat de la 584,3822 lei la 589,7493 lei, după ce recordul de marți de 4.186,30 dolari, a fost depășit la jumătatea acestei…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
16 octombrie: Începe campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2025. Anunțul APIA

Campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2025 începe joi, 16 octombrie, a anunțat Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).
Potrivit legislației europene în vigoare, statele membre pot acorda plăți în avans în procent de 70% din cuantumul intervențiilor finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).
Astfel, pentru intervenția PD-01: Sprijin de bază pentru venit în scopul sustenabilității (BISS), cuantumul/hectar/animal la care…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
16 octombrie, Ziua Mondială a Mâncării. Tema anului 2025: „Mână în mână pentru alimente mai bune și un viitor mai bun”

Ziua Mondială a Mâncării este marcată anual la data de 16 octombrie, cu scopul de a creşte gradul de conştientizare asupra problemelor alimentare ce pot apărea pe termen lung.
Astfel, potrivit Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură, Ziua Mondială a Mâncării 2025 face un apel la colaborare globală pentru crearea unui viitor pașnic, durabil, prosper și cu securitate alimentară.
Prin cooperare între guverne, organizații, sectoare și comunități,…
Citește mai mult pe Alba24.ro