ACTUALITATE
Centre medicale în care dependenții de droguri să se injecteze legal, sub supraveghere. Propunere în Camera Deputaților
Peste 26 de deputați, au depus un proiect de lege, prin care propun înființarea unor centre de tip camera de consiliere, pentru dependenții de droguri injectabile. În cadrul acestor centre consumatorii își vor putea lua dozele sub supraveghere medicală. Personalul îl va consilia şi, în cazurile cronice, îl va ajuta chiar să-şi găsească vena, lucru destul de greu de realizat de cei care se injectează de câteva ori pe zi.
În România s-ar putea înfiinţa, după modelul altor ţări europene, centre de tip „Camera de consiliere şi consum supravegheat de droguri” în care dependenţi de stupefiante injectabile îşi vor putea lua dozele sub supraveghere medicală.
Conform unui proiect de lege depus de peste 26 de deputaţi, aceste centre sunt necesare pentru că în fiecare an ajung pe străzi peste 1 milion de seringi de unică folosintă aruncate de dependenţii de droguri existând un risc imens de infectare cu HIV, Hepatita C şi alte virusuri.
„Nu vor mai muri oameni” „Acestea sunt facilităţi sanitare sterile amenajate special, în care persoanele dependente de consumul de droguri injectabile pot fi monitorizate de echipe multi-disciplinare de profesionişti.
Prin intermediul acestor camere, se vizează printre altele mutarea consumului ilegal de droguri din spaţiul public în aceste zone de consum”, se arată în proiectul de lege. Dr. Adrian Abagiu, medic la Institutul “Matei Balş”, a declarat pentru “Adevărul” că astfel de centre îşi desfăşoară activitatea cu succes în toată Europa şi că acestea sunt foarte utile mai ales că raportul cost-eficienţă este unul foarte bun.
„Un dependent de droguri injectabile va putea fi astfel supravegheat, să nu apară problemele medicale grave sau o supradoză. Personalul îl va consilia şi, în cazurile cronice, îl va ajuta chiar să-şi găsească vena, lucru destul de greu de realizat de cei care se injectează de câteva ori pe zi. În acest fel nu vor mai muri oameni.
Chiar în urmă cu puţin timp am avut un pacient cu probleme căruia i se administra tratament cu Metadonă. La un moment dat starea lui nu era tocmai bună pentru că nu a rezistat şi, pe lângă Metadonă, îşi mai şi injecta din când în când droguri. L-am sfătuit să se interneze, dar nu a vrut. După câteva zile a murit. Dacă exista un astfel de centru la care să apeleze pentru injectare poate alta i-ar fi fost soarta”, explică doctorul Abagiu.
Specialistul susţine că la început dependenţii de droguri vor ezita să apeleze la astfel de centre de frica poliţiştilor şi a jandarmilor care i-ar putea ridica pe motiv că în România este pedepsit consumul de droguri, dar pe parcurs situaţia se va regla, mai ales dacă autorităţile vor înţelege rostul acestora.
„În acest moment există destul de multe cazuri în care pacienţi care au reţete perfect legale pentru a lua Metadona sunt pândiţi pe lângă actualele centre de tratament de jandarmii care îi percheziţionează şi îi ridică pentru a-i duce la Secţia de poliţie. Comprimatele sunt confiscate cu toate că oamenii au medicamentul prescris. Astfel, pentru ca aceste viitoare centre să aibă succes este obligatoriu ca în zona acestora să nu se găsească picior de jandarm”, este de părere expertul.
Acesta subliniază că, în prezent, deşi există reglementări europene prin care sunt obligatoriu de oferit locuri de îngrijire pentru 20 la sută din dependenţi de droguri, acest lucru nu este respectat. „În România avem în jur de 18.000 de dependenţi de droguri, dar autorităţile recunosc oficial numai 6.000.
Probabil tocmai pentru a respecta, pe hârtie, această normă europeană. Având în vedere că în acest moment avem numai 1.200 de locuri în centre de îngrijire rezultă clar un deficit de locuri pentru 2.000 de pacienţi.
Şi aceste viitoare camere de consum vor suplini oarecum lipsa acestor locuri”, spune specialistul.
La această oră peste 40 la sută din dependenţii de droguri apelează la aşa zisele „droguri legale”. Cam acelaşi procent este întâlnit şi în rândul consumatorilor de heroină.
Cei care apelează la „legale” ajung nu de puţine ori la zece injectări pe zi, iar cei care sunt dependenţi de „clasica” heroină ajung să se înţepe de cinci ori în 24 de ore.
Specialiştii spun că consumul de droguri sintetice va exploda, iar mii de tineri sunt în pericol de moarte. Asta după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a dat, practic, liber la consumul de etnobotanice pentru a clarifica unele prevederi ale Legii privind combaterea operaţiunilor cu substanţe psihoactive.
sursă: adevărul.ro
ACTUALITATE
Parfumuri de 25.000 de lei, confiscate de polițiști la Botoșani. Produsele purtau mărci înregistrate
Duminică, un tânăr de 29 de ani a fost depistat de polițiștii de la Investigarea Criminalității Economice în timp ce oferea spre vânzare produse de parfumerie care purtau semne identice sau similare cu 15 mărci înregistrate. Marfa, a cărei valoare de piață a fost estimată la 25.100 de lei, a fost confiscată, iar cercetările continuă pentru încălcarea legislației privind mărcile înregistrate.
Valoarea de piață a produselor a fost...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
Un tânăr de 33 de ani, din județul Iași, a fost oprit de polițiști pe DJ 208H, iar testarea cu aparatul etilotest a indicat 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost dus la spital pentru recoltarea probelor biologice, iar polițiștii continuă cercetările pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Duminică polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul județean DJ 208H, un autoturism condus de un...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Pedepse mai mari pentru cei care agresează cadrele medicale. Proiectul a fost aprobat de Parlament
Amenințările, lovirile și violențele împotriva personalului medical, auxiliar sanitar și nemedical ar urma să fie sancționate mai sever. Camera Deputaților a adoptat proiectul care extinde și categoriile de angajați protejate de lege, iar noile prevederi se vor aplica după promulgarea de către președintele României și publicarea în Monitorul Oficial, scrie alba24.ro.
Un proiect de lege care modifică art. 652 din Legea nr.95/2006 privind reforma...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Fără apă, luni, în Cartierul Rotunda din municipiul Botoșani. Nova Apaserv intervine la o avarie
Furnizarea apei potabile este întreruptă luni, 3 august, între orele 10:00 și 15:00, pentru remedierea unei avarii la o conductă de distribuție de pe Aleea C-tin Gane. Sunt afectați consumatorii din zona străzilor Mihail Kogălniceanu, Aleea Tiberiu Crudu și Aleea C-tin Gane. La reluarea alimentării, apa poate prezenta temporar turbiditate sau modificări de culoare.
Nova Apaserv S.A. informează consumatorii că, în vederea remedierii unei avarii...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
