Connect with us

ACTUALITATE

Centrele de primire a solicitanţilor de azil în Belgia sunt arhipline

Publicat

ludivine dedonder

Armata belgiană va crea circa 750 de locuri temporare în cazărmi pentru a-i caza pe solicitanţii de azil şi a uşura presiunea asupra sistemului de primire saturat, au anunţat miercuri Ministerul Apărării şi secretariatul de stat pentru azil şi migraţie, relatează AFP.

Aceste adăposturi vor fi instalate "în hangare, cu instalaţii sanitare mobile dacă vor fi necesare", iar mesele vor fi asigurate şi ele provizoriu de Ministerul Apărării, precizează un comunicat al ministerului de resort.

"Un sat de containere" în care se vor afla 750 de locuri este prevăzut "într-o a doua fază". "Este foarte important să poată fi construit cât mai rapid posibil pentru ca primirea temporară de urgenţă în hangarele Ministerului Apărării să fie cât mai scurtă posibilă", a adăugat sursa citată.

Capacităţile de primire a solicitanţilor de azil în Belgia sunt în prezent de 31.000 de locuri, cu o rată de ocupare de 95%, ceea ce înseamnă că de fapt centrele sunt pline, potrivit unui purtător de cuvânt al Fedasil, agenţia pentru primirea solicitanţilor de azil.

Şi nu este pentru prima dată în această criză când guvernul cheamă Ministerul Apărării în ajutor.

 

Centrele de primire a solicitanţilor de azil în Belgia sunt arhipline: Armata "pune deja la dispoziţie aproape 6.000 de locuri de primire, circa 20% din capacitatea de primire totală a ţării noastre", a reamintit ministrul apărării, Ludivine Dedonder

Într-o fază ulterioară, Regia clădirilor - gestionarul imobiliar al statului federal - va fi însărcinată să găsească infrastructuri pentru a aduce o "soluţie structurală" pentru primirea familiilor şi înlocuirea satului de containere, a mai spus ea.

Guvernul face de asemenea eforturi de a elibera locuri în reţeaua de primire accelerând plecarea persoanelor care lucrează şi "se pot descurca singure", a declarat noul secretar de stat pentru azil şi migraţie, Nicole de Moor.

Ea a observat, de asemenea, că "peste 50% dintre cererile de azil depuse în Belgia corespund unor cereri deja depuse în alte ţări ale UE".

Centrele de primire a solicitanţilor de azil în Belgia sunt arhipline: Presiunea devine enormă

"Presiunea azilului devine enormă în ţara noastră dacă solicitanţii de azil nu se întorc în prima ţară de intrare în UE - însărcinată cu procesarea dosarului lor, potrivit regulilor europene" - a declarat ea, anunţând crearea unui "centru specializat" pentru aplicarea acestor returnări.AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Viscolul a pus județul Botoșani pe jar: Ambulanță blocată, mașini înzăpezite și intervenții în lanț ale pompierilor

Publicat

viscolul a pus județul botoșani pe jar: ambulanță blocată, mașini

Publicitate

De la intrarea în vigoare a atenționării meteorologice de tip Cod galben de ninsori viscolite și vânt puternic, pompierii și echipajele de intervenție din județul Botoșani au fost solicitați în mai multe situații critice, generate de condițiile meteo severe.

Potrivit datelor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani, la Dispeceratul Integrat ISU – SAJ Botoșani au fost înregistrate șapte apeluri de urgență prin 112....

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Cod Galben de viscol la Botoșani: Instituțiile de urgență, mobilizate. Școli suspendate și drumuri monitorizate permanent

Publicat

cod galben de viscol la botoșani: instituțiile de urgență, mobilizate.

Publicitate

Județul Botoșani se află în stare de alertă, în contextul avertizării meteorologice de tip Cod Galben de ninsori viscolite și vânt puternic. Toate instituțiile cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență sunt mobilizate și pregătite să intervină pentru protejarea populației și a bunurilor, au transmis autoritățile județene.

Prefectul județului Botoșani, Raluca Ștefania Curelariu, a convocat, joi seară, o ședință extraordinară...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Ajutorul de 50 de lei pentru energie ar putea fi scăzut direct din factură. Guvernul vrea să elimine înscrierea pe platformă

Publicat

ins: energia electrică și energia termincă domină topul scumpirilor din

Publicitate

Consumatorii vulnerabili declarați eligibili pentru sprijinul de 50 de lei acordat de stat ar putea beneficia de această reducere direct pe factură, fără a mai fi obligați să se înscrie pe platforma online sau să ridice carduri fizice. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Bogdan Ivan, joi, la finalul ședinței Comandamentului energetic național, relatează mediafax.ro.

Oficialul a explicat că autoritățile lucrează împreună cu operatorii de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Amenzi drastice pentru munca la negru: Până la 40.000 de lei pentru fiecare angajat fără contract. Ce prevede noua lege

Publicat

itminspectia muncii.webp.webp

Publicitate

Angajatorii care folosesc muncă nedeclarată riscă sancțiuni mult mai dure, în urma modificărilor aduse Codului Muncii prin Legea nr. 239/2025. Actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial al României la data de 15 decembrie 2025 și se aplică începând cu 18 decembrie 2025, aducând schimbări semnificative în domeniul relațiilor de muncă.

Potrivit noilor prevederi, primirea la muncă a uneia sau mai multor persoane fără încheierea unui...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe