Connect with us

EVENIMENT

Centru de screening şi diagnostic în bolile oncologice, construit în premieră naţională, la Iaşi

Publicat

Conducerea Institutului Regional de Oncologie Iaşi a anunţat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că vor fi demarate lucrările pentru construirea unui Centru de screening şi diagnostic în bolile oncologice, care se adresează populaţiei fără simptomatologie, în vederea diagnosticării precoce a unor tumori.

Managerul Institutului Regional de Oncologie, Mirela Grosu, a declarat că lucrările vor demara la începutul săptămânii viitoare.

Potrivit sursei citate, clădirea noului Centru de screening şi diagnostic în bolile oncologice va avea şase niveluri şi va fi construită pe un teren primit de la Consiliul Judeţean, în comodat, pentru o perioadă de 49 ani. Terenul are o suprafaţă de 1.385 metri pătraţi. Pentru construcţia centrului şi dotarea sa se vor cheltui peste 29,8 milioane de lei, din care 23 de milioane de lei se vor acorda prin Compania Naţională de Investiţii.

"Încă de la înfiinţare, IRO şi-a îndreptat atenţia spre activitatea de screening, pentru depistarea la timp a bolii canceroase. Ne-am dat seama foarte devreme că spaţiul de care dispunem este insuficient pentru această acţiune de screening. Atunci, în 2015 ne-a venit ideea să construim un centru de screening pentru diagnosticul bolilor oncologice. Iată că după patru ani de zile, ieri s-a primit ordinul de începere a lucrărilor la Compania Naţională de Investiţii. Este o investiţie de 30 de milioane de lei, fonduri de la stat prin CNI, iar aproape 8 milioane de lei este investiţia IRO şi a Ministerului Sănătăţii pentru echipamente medicale. Este o construcţie demisol, parter, patru nivele care va fi ridicată aproape de institut. Credem noi că va fi un spaţiu unde se vor adresa persoane asimptomatice care doresc să îşi facă controale periodice. Intenţia noastră este să depistăm orice boală la timp", a declarat Mirela Grosu, managerul IRO Iaşi.

Managerul IRO Iaşi a precizat totodată că în prezent consultaţiile acordate în regim ambulatoriu din toate cele 11 specialităţi medicale şi chirurgicale se desfăşoară la parterul institutului. Aproximativ 360 de pacienţi sunt consultaţi zilnic, fapt care supra aglomerează spaţiile unităţii medicale.

La IRO Iaşi, singura unitate medicală de profil din regiunea Moldovei, sunt în evidenţă, tratament şi monitorizare 12.632 de pacienţi, trendul fiind crescător.

"Oportunitatea construirii acestui centru se bazează pe faptul că screening-ul periodic este important în diagnosticul bolii în stadii incipiente, dar şi în prevenţia anumitor boli. Centrul de Screening şi Diagnostic în Boli Oncologică se adresează populaţiei fără simptomatologie, în vederea diagnosticării precoce a unor tumori şi nu va primi pacienţi care se prezintă într-o fază acută a unei boli deja diagnosticate, în urgenţă. Nu va avea linii de gardă şi nici cameră de gardă. Centrul de screening nu este pentru pacienţi ci este pentru oameni sănătoşi. Este dorinţa noastră de a ieşi în întâmpinarea populaţiei care are nevoie să înţeleagă că trebuie să îşi facă un control periodic pentru ca astfel să depistăm cancerul în faze precoce, situaţii în care vindecarea este foarte probabilă. Centrul va avea o platformă mare de diagnostic şi va permite cu adevărat să se desfăşoare programe de screening pentru prima oară la noi în Iaşi", a declarat prof.univ.dr. Gabriel Dimofte, directorul medical al Institutului Regional de Oncologie.

Potrivit acestuia, după darea în folosinţă a Centrului de screening şi Diagnostic în Bolile oncologice, pacienţii care prezintă simptomatologie oncologică vor fi dirijaţi spre tratament medical şi chirurgical de specialitate către Institutul Regional de Oncologie Iaşi.

"Foarte multe persoane vin la institut pentru diagnostic, în general. Noi am avut campaniile noastre de screening. Este însă nevoie de un screening planificat, în care oamenii să fie invitaţi la screening pentru a putea face un diagnostic precoce cu adevărat. La acest moment, pacienţii se adresează Institutului Regional de Oncologie pentru că noi am derulat patru programe de screening într-o formă artizanală, pentru că am încercat împreună cu Casa de Asigurări să facem aceste programe şi să asigurăm consultaţii de specialitate dar numărul celor care ar trebui să vină la control este imens. Practic, orice persoană de 30 de ani beneficiază într-o formă sau alta de screening", a spus prof.univ.dr. Gabriel Dimofte, directorul medical al IRO Iaşi. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Super - gripa care circulă în România: Care sunt simptomele tulpinei gripale A(H3N2), subclada K și cum se tratează

Publicat

super gripa care circulă în românia: care sunt simptomele

Super - gripa care circulă în România: Tulpina gripală A(H3N2), subclada K, aduce simptome mai acute și un număr mare de infecții. 

România este afectată în sezonul gripal 2025-2026 de tulpina gripală A(H3N2), subclada K, numită popular „super-gripă”.

Este o tulpină mai agresivă, de unde și porecla "super-gripă", provocând simptome mai severe.

Această tulpină, dominantă la nivel european, a preluat rapid controlul și la noi, fiind responsabilă pentru cazurile de...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Val de dizolvări de firme la Cluj. Aproape 3.000 de companii au fost închise în primele 11 luni din anul 2025

Publicat

constructii scaled e1605530251802.jpg






Județul Cluj se află în topul național al dizolvărilor de firme, potrivit datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC).

În primele 11 luni din 2025, aproape 3.000 de companii clujene și-au încetat activitatea, într-un context economic dificil, marcat de creșteri semnificative ale închiderilor de afaceri la nivel național.

Județul Cluj, pe primul loc la numărul de firme...
Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

O echipă condusă de savantul din Aiud, Sergiu Pașca, a reușit să producă la scară largă ”mini-creiere”. Importanța realizării

Publicat

o echipă condusă de savantul din aiud, sergiu pașca, a

O echipă de la Universitatea Stanford, condusă de cercetătorul din Aiud, Sergiu Paşca, a identificat o modalitate de a produce mii de organoizi cerebrali identici cu ajutorul unui aditiv alimentar.

Tehnologia e simplă, dar rezultatele sunt semnificative: producţia la scară mare a mini-creierelor promite progrese în cercetarea bolilor neurologice, scrie 360medical.ro.

Echipa Stanford a descoperit o soluţie ingenioasă pentru una dintre cele mai mari provocări din domeniul...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Decizie crucială la CCR. Judecătorii decid soarta pensiilor speciale ale magistraților

Publicat

1765364125 ccr scaled e1739974914664.jpg






Curtea Constituțională a României (CCR) urmează să se pronunțe duminică, 28 decembrie, asupra legii care modifică regimul pensiilor speciale ale magistraților.

Decizia este una așteptată cu mare interes, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a contestat actul normativ, susținând că acesta afectează independența justiției.

Sesizarea Înaltei Curți: „Se elimină de facto pensia de...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe