Connect with us

ACTUALITATE

Centru naţional de radioterapie, inaugurat la Baia Mare. Echipamente în valoare de 2,2 milioane euro

Published

on

radioterapie

Un centru naţional de radioterapie a fost inaugurat miercuri, la Spitalul Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" din Baia Mare, clădirea care îl găzduieşte fiind construită din fonduri proprii ale unităţii sanitare, iar echipamentul a fost achiziţionat de Ministerul Sănătăţii, în cadrul unui proiect cu Banca Mondială.

Compartimentul de radioterapie inaugurat la Baia Mare are 10 paturi, iar personalul medical care deserveşte centrul este format din trei medici specialişti, nouă asistenţi medicali specializaţi în radiologie şi radioterapie şi doi fizicieni, a informat Ministerul Sănătăţii.

Serviciile de radioterapie sunt acordate în sistem ambulator sau în spitalizare continuă, atât pacienţilor din judeţul Maramureş, cât şi din judeţele învecinate.

"Sunt mândră şi emoţionată, în acelaşi timp, pentru că aici este şi munca mea în calitate de fost manager al acestui spital. Am pornit în 2013 de la un aparat de cobaltoterapie impropriu pentru tratamentul pacienţilor cu afecţiuni oncologice, am reuşit ca în anul 2017 să ne mobilizăm şi să începem construcţia noilor spaţii destinate laboratorului de radioterapie. (...) La momentul de faţă, în laborator există un accelerator liniar, un computer tomograf cu opţiune de simulare, un sistem de plan tratament, sisteme de dozimetrie şi de contenţie pregătite pentru a trata peste 700 pacienţi anual, dar şi spaţii la 'cheie' dedicate unui al doilea accelerator liniar şi aparaturii de brahiterapie, absolut necesare pentru tratamentele complexe şi moderne ale unei radioterapii de secol XXI", a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

radioterapie

În cadrul proiectului "Reforma sectorului sanitar - îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei sistemului sanitar", finanţat printr-un împrumut de Banca Mondială, Ministerul Sănătăţii a semnat contracte în valoare de 17,9 milioane de euro pentru dotarea cu echipamente specifice de radioterapie a opt centre naţionale, care oferă soluţii complete de asigurare a tratamentului necesar pentru pacienţii care au nevoie de radioterapie.

Contractele pentru dotarea cu echipamente au fost semnate în noiembrie 2017, iar livrarea componentelor a început în iunie 2018. La Spitalul din Baia Mare, instalarea tuturor echipamentelor, în valoare de 2,2 milioane euro, a fost finalizată în august 2018. Instalarea echipamentelor şi punerea în funcţiune a acestora în celelalte şapte centre din ţară se va finaliza până în luna ianuarie a anului 2020, a precizat Ministerul Sănătăţii.

Potrivit acestuia, se evaluează posibilitatea extinderii programului de dotare cu echipamente şi în alte centre de radioterapie din ţară. AGERPRES

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Salvare emoționantă chiar și pentru pompieri la Costești: Cățel scos după o săptămână dintr-un cămin adânc de pompierii din Botoșani

Published

on

salvare emoționantă chiar și pentru pompieri la costești: cățel scos

Un cățel flămând, speriat și fără nicio șansă de a ieși singur a fost salvat de pompierii botoșăneni după ce a rămas blocat, timp de cel puțin o săptămână, într-un cămin de apă adânc de peste doi metri.

Publicitate

Întâmplarea s-a petrecut ieri, pe un câmp din localitatea Costești, acolo unde o tânără care mergea zilnic să-l hrănească l-a auzit plângând și a încercat, fără succes, să-l scoată singură la suprafață. Realizând că nu...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Razie de amploare în Botoșani: Aproape 800 de persoane legitimate și amenzi de peste 126.000 de lei aplicate într-o singură noapte

Published

on

razie de amploare în botoșani: aproape 800 de persoane legitimate

Polițiștii botoșăneni au desfășurat, în noaptea de 14 spre 15 februarie 2026, o amplă acțiune de tip razie în municipiul Botoșani și în zonele arondate Secțiilor de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani și nr. 3 Hlipiceni.

Publicitate

La acțiune au participat polițiști din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, polițiști rutieri, efective ale subunităților de poliție, precum și jandarmi, scopul intervenției fiind prevenirea faptelor antisociale și...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

17 permise de conducere și certificate de înmatriculare reținute de polițiști în urma controalelor de ieri din Botoșani

Published

on

17 permise de conducere și certificate de înmatriculare reținute de

Polițiștii botoșăneni au dispus reținerea a 17 permise de conducere și certificate de înmatriculare în urma unor controale desfășurate pentru creșterea siguranței rutiere.

Publicitate

Măsurile au fost aplicate după ce, în timpul verificărilor din trafic, au fost constatate abateri de la legislația rutieră în vigoare, considerate suficient de grave pentru a impune sancțiuni complementare. Acțiunile au vizat prevenirea accidentelor și descurajarea...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

„Festivalul Plăcintelor” de la Stăuceni: Tradiția care unește comunitatea de peste două decenii vestește intrarea în Postul Paștelui

Published

on

„festivalul plăcintelor” de la stăuceni: tradiția care unește comunitatea de

O tradiție despre care puțini credeau, la început, că va ajunge atât de departe continuă să adune oameni, emoție și bucurie în comuna Stăuceni. „Șezătoarea strămoșilor”, cunoscută de localnici drept „Festivalul Plăcintelor”, a ajuns la cea de-a XXII-a ediție și rămâne unul dintre cele mai calde evenimente ale comunității.

Publicitate

Ieri, în ultima seară de șezătoare, gospodarii și gospodinele s-au întâlnit din nou în locul unde se...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading