EVENIMENT
Centrul Infotrafic: Aglomerație pe mai multe drumuri din țară. RUTE alternative
Este aglomerație, luni la amiază, pe mai multe drumuri din țară, la finalul minivacanței de Rusalii, spun polițiștii.
Potrivit Centrului INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, luni la amiază, 5 iunie 2023, valorile de trafic s-au intensificat pe principalele artere rutiere, situația prezentându-se astfel:
- DN 1 Ploiești – Brașov: se circulă în coloană pe sensul de coborâre, în zona localității Bănești (din cauza lucrărilor de consolidare a podului peste râul Doftana, traficul se desfășoară pe câte o bandă/sens), dar și între stațiunile Predeal și Bușteni.
- Autostrada A2 sensul București – Constanța: se circulă în coloană în zona Fetești, pe sensul către Capitală, acolo unde, din cauza lucrărilor de consolidare a podului peste brațul Borcea, traficul se desfășoară pe câte o bandă pentru fiecare direcție.
Pentru perioade limitate de timp, în vederea fluidizării, polițiștii procedează la oprirea circulației pe sensul către litoral, permițând deplasarea pe două benzi pe sensul către București. La ora 12.00 a fost instituită restricție de trafic la km 105, Drajna, fiind deviată circulația pe sensul de mers București - Constanța, prin nodul rutier Drajna către ruta alternativă DN 21-DN 2A (Drajna-Slobozia-Hârșova-Constanța).
- DN 7 Râmnicu Vâlcea - Sibiu: trafic intens pe raza loc. Călimănești și Căciulata, pe ambele sensuri de mers.
Pentru evitarea timpilor de așteptare în coloane, puteți opta pentru rute alternative, respectiv:
Pentru Autostrada A2
Constanța - DN 2A - Hârșova - Slobozia - Urziceni - DN 2 – București;
A2 Fetești - DN 3A - Drajna - Lehliu-Gară - DN 3 - Fundulea - București;
A2 – Fetești sau Drajna - DN 3A – Lehliu-Gară - DN 3 – Fundulea – București;
DN 3 Constanța – Murfatlar – Adamclisi – Ostrov (traversare cu bacul) – Călărași – DN 21 Călărași – Drajna - A2 Drajna – București (sau din municipiul Călărași - DN 3 – Lehliu-Gară – Fundulea – București).
Pentru DN 1 București - Ploiești – Brașov:
DN 1A Brașov – Cheia – Ploiești – A3 - București;
DN 73 Râșnov – Câmpulung – Pitești – A1 - București;
DN 73 Râșnov – Câmpulung – DN 72A – Târgoviște;
DN 71 Sinaia – Târgoviște – București.
„Pentru reducerea riscului de implicare în evenimente rutiere, le recomandăm conducătorilor auto să manifeste respect față de ceilalți participanți la trafic, semnalizând orice intenție de schimbare a benzii de circulație sau a direcției și să efectueze orice manevră doar după o asigurare corespunzătoare”, spun polițiștii.
Spectacolul aniversar Lord of the Dance-30 de ani ajunge în România la începutul lunii aprilie, cu o primă oprire la Cluj-Napoca, în 2 aprilie la BT Arena, urmând ca în data de 3 aprilie să fie prezentat la București, la Sala Palatului.
Interesul publicului pentru celebrul spectacol Lord of the Dance se reflectă în ritmul accelerat de vânzare a biletelor. Atât reprezentația din Cluj-Napoca, cât și cea din...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO Emil Boc avertizează: Interzicerea accesului copiilor și adolescenților la rețele sociale creează doar iluzia de siguranță
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a susținut, în cadrul unei dezbateri organizate de Comitetul European al Regiunilor, că interzicerea accesului copiilor și adolescenților la rețelele sociale nu reprezintă o soluție reală pentru protecția minorilor în mediul online.
Acesta a subliniat că riscurile din spațiul digital sunt reale și grave, însă pot fi combătute doar prin reglementare inteligentă,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
UPDATE. Accident în lanț la Turda. 5 mașini au fost implicate. Două femei au ajuns la spital
Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit în această după-amiază la un accident rutier în care au fost implicate cinci autoturisme, pe strada Ștefan cel Mare.
Două femei au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare.
Intervenție rapidă a pompierilor și a SAJ
Apelul de urgență a sosit în jurul orei 17.10. La fața locului au acționat o autospecială cu modul de descarcerare...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
E o caterincă, spunea actorul Ionuț Caras în podcastul „Clujăreală”, în dialog cu Marius Aciu, despre spectacolul „Un altfel di Harap Alb”, spectacol pe care l-a scris, l-a regizat și în care și joacă e drept într-un rol secundar, cel de povestitor al adevăratului basm scris de Ion Creangă.
Pentru că ceea ce vedem pe scenă are prea puțin de-a face cu povestea marelui clasic! Abia celălalt...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
