Connect with us

ACTUALITATE

Cererea de extrădare emisă pe numele lui Sebastian Ghiţă, retrasă de Ministerul Justiţiei (surse)

Published

on

ghita

Ministrul Justiţiei a retras cererea de extrădare emisă pe numele fostului deputat Sebastian Ghiţă, au precizat joi, pentru AGERPRES, surse din MJ.

Conform surselor citate, odată cu anularea de către instanţă a mandatului de arestare emis pe numele lui Ghiţă a dispărut şi temeiul juridic pentru cererea de extrădare.

Pe 7 martie, Curtea de Apel Ploieşti a admis contestaţia formulată de fostul deputat Sebastian Ghiţă şi a decis revocarea măsurii arestării preventive emise pe numele acestuia în dosarul în care el este cercetat de DNA Ploieşti pentru trafic de influenţă, spălare a banilor şi constituire a unui grup infracţional organizat.

Potrivit unui comunicat al DNA, Sebastian Ghiţă este acuzat în acest dosar că ar fi primit, în perioada 2007 - 2014, pentru contracte atribuite de instituţii şi autorităţi publice unor societăţi comerciale din domeniul IT, sume de bani cuprinse între trei şi zece milioane de euro.

"În perioada 2007 - 2015, la nivelul instituţiilor publice şi autorităţilor publice, au fost încheiate mai multe contracte de achiziţie de programe informatice finanţate din fonduri publice, dar şi din fonduri europene, de către mai multe societăţi comerciale cu acest profil de activitate şi de asocierea dintre acestea şi societăţile comerciale SC International SRL şi SC Asesoft International SA. Pentru încheierea acestor contracte finanţate din bani publici şi fonduri europene, inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian, reprezentant până în anul 2012 al societăţilor comerciale (...) şi ulterior deputat în Parlamentul României, a pretins şi primit de la reprezentanţii firmelor, declarate ulterior câştigătoare ale procedurilor de licitaţie, sume de bani, pentru a determina factorii decizionali ai instituţiilor şi autorităţilor contractante să atribuie contractele de prestare de servicii IT şi/sau să faciliteze derularea lor în bune condiţii firmelor ai căror reprezentanţi fuseseră contactaţi, anterior, de acesta", preciza DNA.

Din comunicatul menţionat reiese că, pentru crearea unei aparenţe de legalitate în ceea ce priveşte sumele primite, Ghiţă ar fi indicat, ca modalitate de transfer, simularea unor operaţiuni comerciale. "Este vorba de încheierea unor contracte comerciale de către aceste societăţi, în calitate de beneficiar, cu firme controlate de el, care aparţineau grupului Asesoft/ Teamnet, în calitate de furnizor, obiectul contractelor fiind prestarea de servicii IT fictive", spun anchetatorii.

Procurorii mai susţin că lucrările inserate în facturile emise de societăţile comerciale din grupul Asesoft/ Teamnet ar fi fost executate în realitate cu propriile resurse materiale şi umane chiar de către beneficiarii lucrărilor, iar documentele justificative au atestat operaţiuni care nu s-au derulat în realitate.

"Ca urmare a acestui circuit comercial nereal, respectivele societăţi comerciale au virat către societăţile comerciale din grupul Asesoft/ Teamnet contravaloarea aşa-ziselor lucrări prestate de acestea din urmă, sumele fiind reintroduse în circuitul fiscal-economic. Aceşti bani reprezintă contravaloarea influenţei promise şi exercitate de inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian asupra unor factori decizionali din mediul guvernamental sau instituţiile subordonate", se menţiona în comunicat.

DNA arată, de asemenea, că, începând cu anul 2010, Sebastian Ghiţă, Bogdan Padiu şi Cristian Anastasescu au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, care a continuat să îşi desfăşoare activitatea până în 2014. Grupul infracţional a fost iniţiat şi condus de Ghiţă, iar ceilalţi doi au avut atribuţii bine definite şi repartizate pe membri în cadrul grupului, cu scopul de a obţine foloase materiale prin trafic de influenţă şi spălare de bani.

"Grupul a avut o structură ierarhică, iar în ceea ce priveşte sarcinile membrilor, acestea erau următoarele: Ghiţă Sebastian Aurelian a fost acela care a iniţiat constituirea grupului infracţional organizat şi ulterior a avut rolul de a pretinde sume de bani reprezentanţilor unor firme IT, în scopul facilitării obţinerii de contracte finanţate din fonduri publice şi derulării în bune condiţii a acestora; Padiu Bogdan, în calitate de reprezentant al SC Teamnet International SA, şi inculpatul Anastasescu Cristian, în calitate de reprezentant al SC Asesoft International SA, aveau rolul să asigure primirea sumelor de bani pretinse de inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian şi să le introducă într-un circuit financiar, dându-le o aparenţă de legalitate, prin dispunerea şi/ sau semnarea unor documente justificative fictive", se mai arăta în comunicatul DNA. AGERPRES

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Zilele de concediu neefectuate din 2024 pot fi luate și în 2026. Termenul limită pe care trebuie să-l știe angajații

Published

on

zilele de concediu neefectuate din 2024 pot fi luate și

Zilele de concediu neefectuate din 2024 pot fi utilizate și în 2026. Angajații care nu au reușit să își ia integral concediul de odihnă aferent anului 2024 pot beneficia în continuare de aceste zile libere, conform prevederilor legale în vigoare, relatrează alba24.ro. Conform prevederilor Codului muncii, termenul limită pentru utilizarea zilelor de concediu rămase din anul 2024 este 30 iunie 2026.

Publicitate

Potrivit Legii 53/2003 – Codul muncii, salariații...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Rezultatele tragerilor la LOTO de duminică, 15 februarie 2026

Published

on

rezultatele tragerilor la loto de duminică, 15 februarie 2026

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 15 februarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Publicitate

Numerele extrase, 15 februarie 2026:

Loto 6/49: 1, 23, 33, 48, 2, 35

Loto 5/40: 3, 9, 14, 15, 24, 33

Joker: 26, 43, 5, 18, 7 +18

Noroc: 5, 3, 8, 6, 5, 3, 5

Noroc Plus: 5, 0, 5, 5, 8, 3

Publicitate

Super Noroc: 8, 0, 2, 6,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Duhovnicul de la Botoșani care a slujit șapte decenii la Mănăstirea Curtea de Argeș a trecut la Domnul la 102 ani

Published

on

duhovnicul de la botoșani care a slujit șapte decenii la

Arhimandritul Climent Haralamb, unul dintre cei mai longevivi și respectați slujitori ai Bisericii, a trecut la Domnul duminică, puțin după miezul nopții, la vârsta de 102 ani, după o viață dedicată credinței și slujirii aproapelui.

Publicitate

Trupul neînsuflețit a fost depus în Paraclisul Arhiepiscopal de la Mănăstirea Curtea de Argeș, locul unde părintele a slujit neîntrerupt timp de șapte decenii și unde a devenit un reper duhovnicesc pentru mii de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (430)

Published

on

momentul de culturĂ. cu georgicĂ manole (430)

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

Publicitate

DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI

Daniel Cristea-Enache, în „Luceafărul de dimineaţă” nr. 2 din 2021, scrie despre geneza volumelor „La Lilieci” ale lui Marin Sorescu. Scrie la un moment dat: „Mai aproape de adevăr pare a fi versiunea oferită  de George Sorescu, şi anume aceea că poetul s-a documentat pentru scrierea ciclului „La Lilieci” vorbind cu mama lui, aşa cum...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading