Connect with us

EVENIMENT

Cernobîl devine destinaţie turistică pentru români. 395 de euro pentru vizitarea fostei centrale nucleare

Publicat

O agenţie de turism din România a inclus în oferta sa din această toamnă o excursie la Cernobîl, oraşul în care s-a produs cea mai mare catastrofă nucleară, în anul 1986, preţul pachetului turistic fiind de 395 de euro şi include şi un contor de radiaţii, astfel încât participanţii să fie conştienţi că se află în afara unui pericol.

Lucian Bădîrcea, CEO al agenţiei de turism Iri Travel, a declarat pentru AGERPRES, că ideea organizării unei excursii la Cernobîl i-a venit în urma succesului serialului cu acelaşi nume difuzat de HBO.

"În urma difuzării serialului 'Cernobyl' ne-am dat seama că acest fenomen a cunoscut o amploare deosebită şi ne-am gândit că ar fi binevenit să oferim turiştilor români această experienţă. Există interes în întreaga lume pentru aşa-zisul turism negru. Prima plecare este programată pentru 28 aprilie, anul viitor. Deocamdată sunt multe întrebări şi ceva înscrieri, dar într-adevăr nu în număr foarte mare, sunt 10 rezervări până acum. Se va pleca cu un autocar de 48 de locuri, dar putem să suplimentăm locurile şi vom avea posibilitatea şi să o repetăm dacă vom vedea că va avea succes. Vom putea în viitor să organizăm lunar această excursie. Să ştiţi că există interes, sunt întrebări foarte multe pe acest subiect şi avem peste 1.000 de parteneri din toată ţara care îl distribuie", a declarat Bădîrcea.

Acesta susţine că vizita la fosta centrală nucleară nu reprezintă niciun pericol pentru turişti, nivelul radiaţiilor din zonă fiind de 160 de ori mai mic decât în cazul uneii radiografii.

"Cazarea se va face atât în Chişinău cât şi în Kiev, prima noapte în Chişinău şi alte două la Kiev. Excursia la Cernobîl se va face cu un ghid local, având un partener din Ucraina. Vizita la Cernobîl durează o zi şi fiecare participant la excursia asta va primi nişte contoare de radiaţii, astfel încât să aibă o imagine permanentă a indicelui de radiaţii de acolo. Pe parcursul turului participanţii vor fi expuşi la o doză de radiaţii de 160 de ori mai mică decât în timpul unei radiografii normale şi de 3.600 de ori mai mică din timpul unei scanări a întregului corp la Computer Tomograf. Deci nu există pericol de radiaţii. Şi, pentru a avea o imagine clară, partenerul nostru din Ucraina echipează fiecare participant cu aceste contoare de radiaţii", a mai spus Bădîrcea.

Excursia include vizita în oraşul Pripyat, abandonat de către locuitori în 1986, la grădiniţă şi şcoală, piscina orăşenească, clădirea Comitetului Executiv orăşenesc, unde a fost creat primul centru de urgenţă, hotelul Polissya, unde a existat un post de observaţie pentru operaţiile executate cu elicopterele peste ruinele reactorului 4, platforma de observatie, tur în jurul zonei, zona secretă Cernobîl-2 Gia- Antenele gigantice ale "ARC-1", oraşul secret din care asigurau urmărirea rachetelor balistice cu rază lungă de acţiune. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

FOTO. Copil de 3 ani, implicat într-un accident rutier cu trei mașini pe o stradă din Cluj-Napoca. A fost transportat la spital

Publicat

accident strada alexandru vaida voievod.jpg






Un accident rutier cu 3 mașini a avut loc, vineri, 30 ianuarie, pe strada Alexandru Vaida Voevod din Cluj-Napoca.

Potrivit ISU Cluj, în urma accidentului, un copil de 3 ani și mama lui au fost transportați la spital.

„A fost o tamponare ușoară între trei autoturisme. Întrucât au fost minori implicați, s-a luat decizia ca aceștia să fie transportați la spital pentru investigații. La o primă evaluare, toate...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. UPDATE. Accident grav la ieșire din Huedin. Bărbat descarcerat de pompieri. Alte două persoane au fost rănite

Publicat

accident huedin1.jpg






Un grav accident de circulație, soldat cu rănirea a două persoane, a avut loc vineri pe DN1 E60, la ieșire din orașul Huedin spre Oradea.

Două autoturisme au fost implicate în coliziune, iar unul dintre ele s-a răsturnat în afara părții carosabile.

Intervenție contracronometru a pompierilor

La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului Huedin, alături de echipaje medicale.

Citește mai departe

EVENIMENT

Liderul Sanitas Cluj: Ministrul Sănătății nu este de acord cu reducerea veniturilor angajaților. Așteptăm un act semnat

Publicat

ovidiu bota sanitas facebook1.jpg






Liderii sindicatului Sanitas s-au întâlnit cu ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, pentru a discuta problemele din sistem, după anunțul Guvernului potrivit căruia ar urma să fie reduse cu 10% veniturile angajaților din domeniu.

Deocamdată, noul pachet de măsuri nu a fost aprobat, însă angajații din sistemul sanitar au, cel puțin declarativ, sprijinul ministrului de resort.

Angajații din sistemul...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Suspendare temporară a lucrărilor la Centura Metropolitană a Clujului din cauza unui conflict între constructori

Publicat

santier centura metropolitana pietoni 1.jpg






Primăria municipiului Cluj-Napoca a decis suspendarea temporară a lucrărilor la tronsonul 2 al Centurii Metropolitane, ca urmare a unui conflict juridic apărut între doi dintre asociații câștigători ai licitației. Măsura a fost luată pentru a clarifica situația legală a contractului și pentru a proteja fondurile publice implicate în proiect.

Suspendarea lucrărilor vine în contextul unui conflict juridic...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe